Voi vă lăsați copiii la serbare?

Postarea asta e o întrebare ivită din curiozitate personală.

Contextul

Când eram mică și aveam serbare, mă stresau toate pregătirile.

Nu-mi veneau costumele. Trebuia mereu modificat ceva în ultima clipă, pentru că le primeam cu o zi înainte. Pardon, în seara de dinainte. Panică, panică.

Mama era ca un arc. Nu era ceva deosebit să-mi lipească vreo două, ca să stau să-mi împletească părul. Plecam de acasă cu noaptea-n cap (big dislike, până-n ziua de azi). Era frig în troleibuze și chiar și acum urăsc zorii, iarna.

Tovarăşa învățătoare (astea, de acum, sunt toate doamne) ne brusca și ne sâsâia continuu, “să n-o facem de râs”. Ne spunea povești de groază cu consecințe pe viață și note la purtare scăzute.

Și tot așa.

Uram serbările.

A mea

Fii-mea NU VREA să spună poezia. La nicio serbare la care a fost, nu a vrut. La prima, nici pe scenă n-a vrut. A stat pe scaun, dar nu a mișcat. Nici n-a cântat. Nu a vrut nici de Moș Crăciun, nici de iepuraș, nici de 8 martie, nici de sfârșit de grădinița.

Nu, nene, nu. Nu stau pe scenă să mă maimuțăresc să mă aplaudați voi și să-mi faceți poze și să le arătați bunicilor și prietenilor. Mândriți-vă cu ce faceți voi, nu cu ce fac eu. Eu nu fac. Nu vreau. Hai în parc.

Pot să jur că asta ar zice, dacă ar avea mintea mea. Cred că asta e chestia, numai că nu știe ea să zică lucrurile astea, fix așa.

Prin urmare, eu am ales să n-o mai las pe fii-mea la serbări (anunț dinainte școala și basta). În loc, mergem  undeva unde îi place și petrecem o zi împreună, toată familia.

Și ea e foarte fericită. Și îi fac poze și le arăt bunicilor și prietenilor în circumstanțe care îi plac. În care e fericită.

Voi de ce îi lăsați la serbare, dacă îi lăsați?

Imaginary conversation between Erdogan and any normal woman

Imaginary dialogue inspired by this article.

Erdogan: “Our religion (Islam) has defined a position for women (in society): motherhood”

Any normal woman: I am a woman and I do not give a flying crap about your (or any) religion, no matter what it says, especially when it says I have a “function” of any other sort than living and choosing whatever the heck I want to do.

Erdogan: “Some people can understand this, while others can’t. You cannot explain this to feminists because they don’t not accept the concept of motherhood.”

Any normal woman: I am (can be) a mother, which you are not and cannot be, so believe it or not, accept it or not, I (will) understand the concept of motherhood better than you will ever be able to and this doesn’t make me less feminist, you prick.

Erdogan: “I would kiss my mother’s feet because they smelled of paradise. She would glance coyly and cry sometimes.

Any normal woman: Good for you, but your fetishes or your mother’s don’t concern me.

Erdogan: “Motherhood is something else.”

Any normal woman: “Winter is not like summer”

Erdogan: “women and men cannot be treated equally because it is against human nature.”

Any normal woman: Neither women, nor men, can live in houses, because it is against human nature. Nature intended us to live in the woods, maybe in caves, if we found any. So where is your cave, Mr. Erdogan?

Erdogan: “Their characters, habits and physiques are different…. You cannot place a mother breastfeeding her baby on an equal footing with men.

Any normal woman: Maybe you cannot, but if she wants to, she can.

Erdogan: “You cannot get women to do every kind of work men can do, as in Communist regimes”.

Any normal woman: Maybe you cannot, but if she wants to, she can. Communism has naught to do with it.

Erdogan: “You cannot tell them to go out and dig the soil. This is against their delicate nature.”

Any normal woman: Oh, sexism disguised in care. Such an old stratagem, so boring. anything else?

Un sondaj despre cadouri și decorațiuni de Crăciun

O prietenă face pe Facebook un sondaj despre cadouri și decorațiuni de Crăciun, cu cinci întrebări (ce-ar fi să-i răspunzi și tu?), la care eu am răspuns cam așa:

1. CAND incepeti sa cumparati decoratiuni pentru Craciun? (Orice fel de decoratiuni: pentru brad, pentru casa, pentru masa, …)

Când le văd și mă atrag. E posibil să nu iau nimic până după Crăciun și să iau ceva ce am văzut frumos pentru la anul… sau să iau ACUM, AICI, numai pentru că e frumos și îmi place și știu cum se va potrivi cu ce am și.. și… și poate să fie și iulie!

2. CE FEL de decoratiuni preferati? De serie sau unicat / handmade?

Trebuie să fie de calitate bună. Ce e textil, să nu fie din material prost. Ce e metal, să fie îmbinat delicat, dar solid. Ce e vopsit, să nu arate făcut pe bandă. Ce e sticlă, să aibă detalii finisate. Și tot așa. Poate fi handmade, de serie, din pom, din cer, numai să-mi placă și să meargă cu ce mai am pe-acasă.

3. CAND incepeti sa cumparati cadouri?

În ultima clipă. Fără nicio șansă mai devreme. N-am tiiiimp! Am încercat să iau din vreme, dar mereu am uitat pe câte careva și tot la magazin am ajuns și am mai luat câte o tură de chestii. Că, na… dacă scap în magazin, m-am ars!

4. CE FEL de cadouri? Cate un maruntis pentru fiecare sau ceva mai consistent numai pentru apropiati?

Fiecăruia după cum e cazul. Și după cum e bugetul, care uneori e maaare ca o tolbă și alteori e mic ca un degetar. A fost un an în care am făcut (chiar eu, da!) șorțuri de bucătărie, pernuțe, jucării umplute cu orez (din alea de le bagi la microunde și stau calde cam o juma’ de oră). Aș face mereu așa, dar nu am timp… așa că, ce să fac, cumpăr, deși cred că au mai mare valoare lucrurile făcute decât cele cumpărate!

5. CAND ar trebui sa inceapa campaniile si vanzarile pentru Craciun? Va deranjeaza campaniile incepute prea devreme?

Cu maxim o lună înainte. Nu mă mai deranjează nimic, am dezvoltat un fel de orbire selectivă. Văd numai ce am nevoie, când am nevoie. Sau când am chef de terapie prin cumpărat nimicuri decorative. Repet, dacă așa e cazul, poa’ să fie și iulie!

Blestem

Ție, care-mi furi din oală,
să-ți rămâie prispa goală.
Să te uiți cu dor și pizmă
cum cresc tufele de izmă
și se-aud până pe seară
plozii satului, pe-afară.

Iar de pui ceva să crească,
să-ți fie țărâna iască,
să se uşte și să fiarbă
de la frunză pân’ la iarbă.
Iar de pui vreo rădăcină,
amar’ fie, de ricină.

Mi-am curățat blogul

Am făcut o mare pauză de blog. Timpul e o resursă limitată și, pur și simplu, n-am mai avut.

Am tot primit comentarii și, pentru că am blogul setat pe telefon, am tot intrat să le aprob și să le răspund. Și am constatat că unele postări mi-au adus în blog oameni puși pe insultat, acuzat, certat. Oameni cu care nu vreau să comunic, pentru că nu avem valori similare și, în cazul ăsta, dezbaterea e imposibilă. N-am avut timp să mă gândesc cum să tratez cu acești oameni. Așa că i-am “luat la mișto”, și nu-mi stă în fire. Ne-am enervat unii pe alții și n-a câștigat nimeni.

Am revenit pe blog. Ieri. Acum știu ce să fac cu oamenii ăștia. Nu le mai aprob comentariile.

Și am decis să elimin mai multe postări.

Un nou început.

Frunze

Pentru mine, oamenii sunt ca frunzele.

Îi bate vântul, îi spală ploaia. Trec pe lângă mine, aşa cum îi bate vântul şi îi spală ploaia.

Unii sunt muguri și mă uit la ei cu drag. Prevestesc primăvară. Alții sunt uscați și răsuciți și mi-e frig numai când mă uit la ei. Mai sunt cei verzi, cei ascuțiți, cei arcuiți și cei înfoiați. Și cei spinoşi și cei pufoşi și cei care ascund tulpini zdravene sau firave. Unii sunt buruiană, alții hrănesc. Din unii curge otravă, din alții, leac. Pe unii poți să-i pui pe rană, iar alții te pișcă sau te umplu de bube dacă doar te atingi de ei.

Nu le vorbesc.

Despre ce să vorbesc cu frunzele? Despre vreme şi lăstari, secetă şi seceră?