A ars biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti.
@mc_vasile spunea pe Twitter “one church burned. One trillion to go“. I s-a prăbuşit turla, cu cruce cu tot. Scântei. Fum. Pompieri şi televiziuni.
Da, sunt prea multe biserici. Mă gândeam, cumva fără să mă gândesc, aşa a venit, oarecum de la sine, ideea că e ca la Lerna (când cu Hercule şi hidra): a ars una, or să răsară două în loc. Şi totuşi…
Am o stare bizară.
Nu-mi plac popii, nu-mi place religia, nu cred în zei. Dar nu suport distrugerile. Mă sperie şi îmi dau o stare de disconfort. Mă întristează, pentru că e greu să construieşti şi e atât de simplu să faci ceva praf.
Ce s-a întâmplat acolo?
O lumânare uitată aprinsă? Un popă lacom la împărtăşanie? Un nebun care a pus foc intenţionat? Am înţeles că biserica nu era asigurată, dar poate aveau vreo icoană pe acolo, care trebuia să dispară. Sau un tâmpit s-a gândit ca ar fi mişto să ardă o biserică. Sau a fost doar o neatenţie, că lucrurile astea se întâmplă.
Nu pot să-mi scot din cap cum a căzut turla aia.
S-a lăsat crucea din vârf pe o rână şi s-a topit sub propria greutate, după care s-a scufundat, molcom, în restul de clădire. Totul, înecat în fum. Mult fum şi ţepi de foc. Cozi de draci. Dans. Şi jet de apă, degeaba.
Şi cine o să plătească?
Vin alegerile, aşa că se poate să plătim tot noi, duşi sau neduşi la biserică. N-aş vrea să plătesc şi asta. M-am săturat să plătesc. Sunt prea multe pe care le plătesc şi nu am nevoie de ele, iar chestii de care am nevoie, nu se fac.
Păcat.
BOR e putred de bogat. Ce face cu banii?
Vei avea enoriaşii pe cap pentru ce ai scris aici.
De ce? Chiar îmi pare rău de biserica aia… Era o construcţie veche, foarte veche, de la 1800 şi ceva
“Da, sunt prea multe biserici.”
“Nu-mi plac popii, nu-mi place religia, nu cred în zei.”
Eu la asta ma refeream.
Păi nici asta nu-i de rău. Că-s prea multe, sunt de acord şi credincioşii. Că nu-mi plac popii, religia şi nu am zeu, asta e, trăim în epoca toleranţei, e lux şi de mine în ţărişoara asta, cât e ea de majoritar ortodoxă
Au zis ca e asigurata. Dar si asa, asigurarea tot din banii contribuabililor se plateste. Si nu e putin deloc. Of, sa vezi ce pomeniri si parastase se vor trage la noua catedrala. Poate si un concert, ca e loc
)
Pingback: nu mai sunaţi la 112 | absolut obişnuit