Zaky Yaky Parizaky Infantiiiis!!!

O porcarie.

Nu stiu cum e produsul, dar reclama e facuta de un publicitar destept si foarte bun in meseria lui si e, prin urmare, o mizerie insidioasa care incearca si probabil ca si reuseste sa se strecoare in creierele alora mici, spre a-i stresa fara incetare pe cei mari, prea obositi uneori, prea ocupati alteori, pentru a se mai putea opune.

Daca inca mai exista cineva care nu stie chestia asta (sau care crede ca in parizer se pune carne macra), parizerul se face din resturi facute pasta: piele, resturi de la transarea bucatilor bune, grasime, zgarciuri etc, ajung intr-o oala comuna unde sunt omogenizate perfect, li se adauga fainuri proteice, conservanti si condimente si gata. Si asa, un produs din gama celor care fac profit din utilizarea de resturi este vandut pentru a fi consumat de catre copii si cumparat de parinti, vrand, nevrand.

Cum sa te poti impotrivi, daca nu esti „inoculat” impotriva genului astuia de reclama?

Cea mai periculoasa posibil, reclama mecanicista este gandita sa faca apel la subconstient si sa te pomenesti ca brusc ti-e pofta de produsul ala, sa simti, asa, pur si simplu si aparent fara niciun motiv, ca iti trebuie, ca esti cumva atras fara sa te poti impotrivi catre raftul in care, intr-un ambalaj vesel si imbietor, te asteapta alfa si omega cafelei, a salamului, a berii si a cremei de alune si cacao cu numai 2.5% praf de cacao si 5% alune (in rest, grasimi vegetale hidrogenate, a.k.a. margarina – vorbim si de Finetti in curand). In cazul Parizaki, efectul se obtine cu starea de bine, de veselie tampitica, de hahaha, ce viata verde si frumoasa si ce ne mai distram, in combinatie cu un soi de identificare a tintei cu personajul Parizache.

Si e atat de simplu de facut magaria asta.

In primul rand, publicitarii care nascocesc mecaniciste cauta sa faca ceva care sa atraga grupul tinta – consumatorul final; in cazul lui Zachi Iachi Parizachi, targetati sunt copiii. Ceea ce, din punctul meu de vedere (de mama constienta) este foarte pervers. Copiii nu se pot apara, la ei – si in functie de varsta – procesele cognitive se desfasoara inca relativ rudimentar; intre impuls si actiune arareori se interpune suficienta ratiune si mintile lor lacome asimileaza tot, inclusiv idioteniile gen Parizache, cu urechea lui verde muscata cu tot. Si, pentru ca e atat de amuzant (e amuzant, nu?), e posibil, foarte posibil, ca majoritatea copiilor (ba chiar si unii adulti) sa-l gaseasca simpatic pe Parizaki, ba chiar sa se identifice cu el.

Odata publicul tinta subjugat iremediabil, publicitarii fac in asa fel incat decidentul (adica omul cu banul in buzunar, ala care ia decizia la raft, adica mama si/sau tata) sa nu poata refuza sau sa ii fie foarte greu sa refuze.

Asa ca intaritorul de 15 secunde al reclamei vine cu „Vreau NUMAI Zachi Cachi Parizachi Infantis„, cu prim-plan accentuat – animat si pulsatil – al produsului, iar copilul targetat nu mai are nicio sansa de impotrivire. Oricat de bine ar fi inoculat de parintii constienti cu privire la mancarea sanatoasa si la felul in care este fabricat parizerul, este greu sa opui asa concepte abstracte unui cacabaur verde, care danseaza fericit si da din fund frenetic, are o ureche muscata (ce caraghiooooos!), se da cu masina si canta ca un rockstar pe ritmul atat de catchy care aduce cu cantecelele de gradinita (negativul, sunet + video, e de la Gummy Bear, a propos)!

Iar cacabaurul (identificant) VREA (volitie!) NUMAI (exclusivitate!) Caca-Maca Parizaky Infantiiiis (produsu’).

Asa ca, odata ajunsa familia la raft, ursuletii Reinert cad in desuetudine si uber alles troneaza (dupa ce a platit gras pozitionarea preferentiala) Cachi Bleahi Parizaki Infantisss. Plodul din carucior arunca masinuta cat colo si intinde manutele rugator catre promisiunea de a deveni verde, vesel si cantaret si miauna sfasietor, dar imperativ: „Mamiiiiii, VREAU NUMAI Zaky Yaky Parizakyyyyy!!!”. Mami se uita la produs, il intoarce cu fundul in sus, mijeste ochii incercand sa descifreze eticheta scrisa cu litere discrete si incearca sa argumenteze: „Dar nu e chiar 100% ok… are…”, dar nu-si poate termina fraza. Plodul are deja ochii in lacrimi si suspina, de se uita dojenitor la mami tot magazinul, mai ales babele: „Dar eu vreau NUMAI Zachi Yachi Cachi-Machi Infantis…”

Ce mama dracului sa faca o mama mai putin capoasa ca mine? Adica 98% dintre mame? Cedeaza plodului (adica publicitarului care a gandit totul ca un mastermind papusar si acum nici de sfori nu mai trebuie sa traga, pentru ca totul merge de la sine), asa ca arunca in sila in cos plasticul lunguiet plin cu resturi de pui, fierte si amestecate si facute pasta.

Zaky Yaky Caky-Maky mai face o vanzare.

Ka-ching!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s