A patra răceală

Tocmai se coace. Am fost sănatoasă fix 2 săptămâni.

Note to self: de aflat de ce oamenii, atunci cand sunt răciți, nu spun că sunt decât după ce ai ajuns la ei sau ești pe drum și nu mai ai cum să spui că nu mai vii sau chiar după ce stai la ei de o juma’ de oră și nu pricepi de ce tusea lor tabagică e așa a naibii, brusc? De ce nu realizează ei că aerul pe care îl respiră și în care strănută e plin de virusuri și că iarna, când se aerisește mai rar, stă boleșnița în aer, în căutare de victime nevinovate (ca mine)?

Plus că exista obiceiul asta imbecil potrivit căruia (și mai ales dacă suntem femei) trebuie să ne pupăm când ne vedem, de parcă n-ar fi suficient un salut de la o distanță sănătoasă… Eu aș interzice pupatul social pe timp de sezon de răceli, mai ales că funcția originară nu-și mai are sensul – nu se mai snifăie nimeni ca să vadă dacă e sau nu e vorba de mirosul cunoscut și oricum ne dăm cu j’de mii de parfumuri și pomezi și mirosul natural e spălat obsesiv în dușuri zilnice sau mai des.

Cert e că am ajuns la pepeni, nu mai pot, m-am săturat de rinovirusurile lui pește. Vreau să vină odată primăvara, să fac și cuvenitul guturai de martie și apoi să uit de suflat nasul până în octombrie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s