Gnocchi de casă, cu sos de roșii, busuioc și soia

 

Gnocchi de casă cu sos de roșii, busuioc și soia

Gnocchi de casă cu sos de roșii, busuioc și soia

Iată rețeta perfectă de comfort food: gnocchi de casă, cu sos de roșii, busuioc și soia, la doar 250 de calorii porția sățioasă, delicioasă, vegetariană. Și, dacă te pricepi la cocă și te încumeți să nu pui ou deloc, chiar vegană.

Aflând eu că în cartoful fiert sunt numai 75-80 de calorii, în vreme ce pastele făinoase integrale fierte duc cam 120-140 de calorii, m-am gândit că nu ar strica să fac în așa fel încât să pot mânca ceva mai multe paste la o masă, fără să crească și nesuferitele de calorii din porția de mâncare. Așa că am hotărât: găluște din cartofi pentru paprikaș și gnocchi pentru sosul de roșii cu soia și busuioc.

Pentru patru porții zdravene de gnocchi cu sos de roșii, busuioc și soia, ai nevoie de:

Pentru gnocchi:

  • 1 kg de cartofi (după ce îi cureți și îi fierbi, rămân cam 800g);
  • 2 ouă (veganii pot să sară peste);
  • o cană de făină
  • sare, piper, boia dulce, oregano, busuioc sau alte condimente, după gustul fiecăruia.

Pentru sos:

  • 50 g soia granulat;
  • 1 lingură ulei de măsline;
  • sare, piper, boia dulce, oregano, busuioc sau alte condimente, după gustul fiecăruia (eu am folosit sare, piper, busuioc);
  • 2 linguri pastă de roșii sau 1 borcan de roșii în sos tomat.

Cum se fac gnocchi de casă

Cum se fac gnocchi de casă

Cum prepari gnocchi:

Cureți cartofii, îi speli și îi tai cubulețe. Pui cubulețele la fiert. Sunt fierte atunci când se înmoaie și poți trece ușor cu furculița prin ele. Le scurgi într-o sită și le zdrobești până când se transformă într-o pastă sfărâmicioasă, ca și cum ai face piuré. Lași totul să se răcească bine (dacă nu se răcesc cartofii cum trebuie, riști să se coaguleze ouăle și făina să facă niște groaznice cocoloașe).

Când piuréul e aproape rece, pui apă la fiert într-o oală.

Când s-a răcit piuréul, adaugi ouăle și jumătate din cana de făină și amesteci bine cu o lingură zdravănă de lemn, până când obții o cocă omogenă care nu se mai lipește așa tare și se strânge „guguloi”. Presari încă niște făină pe un blat pentru cocă, iei guguloiul, îl pui acolo și îl mai frămânți nițel, până când nu mai e așa lipicios (mai pui din făină). Apoi împarți guguloiul în opt părți egale și rulezi fiecare parte în câte un sul gros cam cât un deget mare.

Tai fiecare sul în pernuțe micuțe; fiecare pernuță se va transforma într-un gnocchi, deci rămâne la aprecierea ta dacă îți plac gnocchi mai mari sau mai mititei. Apeși cu o furculiță fiecare pernuță și obții forma de gnocchi (furculița din poza mea este una pentru copii, mică-mititică). Apa din oală probabil că fierbe deja, așa că pui la fiert câte 20 de gnocchi odată. Cum s-au ridicat la suprafața apei, îi mai lași câteva secunde și apoi îi pescuiești cu una din ustensilele cu găurele pe care trebuie să o ai prin bucătărie și îi pui într-o farfurie adâncă. Și tot așa, până la ultimul gnocchi.

Cum prepari sosul pentru gnocchi:

Pui o tigaie pe foc cu o lingură de ulei de măsline. Torni cele 50 de grame de granule de soia deasupra și lași să se prăjească mai puțin de un minut. Apoi adaugi mirodeniile și amesteci bine încă vreo 20 de secunde și stingi totul cu apă fierbinte (poți să iei din apa în care fierbi gnocchi). Adaugi sosul de roșii, amesteci și lași să dea o dată în clocot și gata, iei de pe foc.

Când sunt gata gnocchi, torni sosul deasupra sau răstorni farfuria cu gnocchi peste sos și amesteci ușor, apoi, dacă nu ți-e frică de încă vreo 50 de calorii pe porție, razi deasupra niște parmezan. Sau mozzarella. Și mai amesteci o dată.

Garantez relaxare instantanee chiar și pentru cel mai chinuit emotional eater din lume. Cu atât de puține calorii și fără să moară niciun pui, porc, vițel pentru asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s