Tâmpenii sociale: cadourile

De ce se fac cadouri*? Păi… în vremurile de demult, un cadou avea diverse semnificații, toate importante pentru supraviețuire.

Plocoanele și jertfele rituale

De exemplu, un șef de trib aducea în dar ceva de preț pentru alt șef de trib. Primul era cel mai slab, care voia să facă pace sau care își asuma poziția de supunere față de cel care primea darul. Sau, mai bine zis, ploconul.Vestigiile acestor practici sunt astăzi șpaga, mita și bacșișul. Ca dovadă că sunt tâmpenii și fac mai mult rău decât bine societății, cele adresate autorității pentru a facilita serviciile sunt încadrate legal ca infracțiuni.

Ofrandele aduse zeităților – carne, copii, femei – erau cele mai de preț daruri pe care cel care cerșea bunăvoința divină le sacrifica, doar-doar divinitatea se îndura de el și de ceilalți ai lui (familia, tribul). Că nu se întâmpla asta, e altă poveste; omul, pradă gândirii magice, continua să își distrugă bunurile și familia ca să dobândească favorurile unei entități imaginare. Că nu ne mai omorâm copiii ca să-l bucurăm pe Domnul, e rodul civilizației și evoluției umane. Altfel, mergem în continuare la biserică și aprindem lumânări. E tot o jertfă de suflet (lumină), dar măcar e simbolică și nu mai moare nimeni degeaba. Că zeul tot inexistent este și nu are cum să răspundă, asta e altă poveste. Speranța omului amărât moare ultima.

Cadourile pentru favoruri sexuale

Obiceiul ăsta nu s-a schimbat prea mult. E doar învelit frumos în staniol și fundițe, dar bărbații îl folosesc tot pentru a obține sex. Ceea ce, pentru o femeie care știe despre ce e vorba, e cel puțin amuzant. Și, da, e obicei care vine de la verii noștri, maimuțele, care fac cadou femelelor diverse bunătăți, doar-doar se aleg cu o partidă de sex.

Oare omenirea nu poate evolua dincolo de chestiile astea și, în loc de bombonele, amorezul să ofere adoratei… o conversație interesantă, de exemplu?

Hm, probabil că nu – fata-unikta-haladita-și-de-toți-mișto-iubită ar trage concluzia că boul e lefter și că e numai vorbăraia de el, deci adio sex. Asta-i specia! Vărul maimuță e încă destul de aproape.

Cadourile de nuntă, botez…

Alt exemplu este obiceiul de a cadorisi tinerii însurăței cu diverse utile pentru noua lor viață, ca familie. În unele culturi, înainte de nuntă satul contribuia cu diverse la construirea și dotarea unei locuințe. Când locuința era gata, tinerii lăsau tribul să benchetuiască și ei își începeau traiul împreună.

Să zicem că a trecut timpul, am ajuns în prezent și tinerii tot au nevoie de ajutor din partea comunității, mai ales dacă ne gândim în ce hal s-au scumpit apartamentele și este imposibil să aduni toate rudele și prietenii să-ți construiască o casă. Lăsăm casa. Tinerii au nevoie de diverse ace și brice, dar nu de toate acele și bricele care se pot găsi într-o casă – ceva-ceva or mai fi cumpărat și ei. Caz în care, eu încă mă mir de ce se trezesc unii cu câte 7 servicii de cafea… n-ar fi mai practică povestea cu lista de mariaj, care se folosește prin alte țări? Frate, am coș de pâine, nu-mi mai lua și tu unul! Și exclus modelul ăla îngrozitor de față de masă, cârpă ajunge! Listă de mariaj înseamnă că pui niște bani la magazin și cumperi în grup chestii pe care cuplul chiar le consideră utile. Adică le faci o bucurie pe bune! Altfel, îi obligi pe bieții oameni să țină prin casă toate chestiile care poate sunt pentru ei și hidoase și inutile, din jena că ai putea să vii în vizită și să vrei să bei cafea din cioburile de la tine!

La fel și cu botezul. Nimic nu e mai enervant pentru tânăra mamă, care și așa e nervoasă pentru că maternitatea e obositoare și imperfectă, decât să aibă prin dulapuri țoale de plod care nu-i plac nici tăiată. Unde mai pui că mai sunt și situații când cadorisitorii țin morțiș să-l vadă „pe ăla micu’, îngerașul” îmbrăcat în bluzița urâțică, cu dantelă, care se șifonează numai când te uiți la ea și, de fapt, arată ca o batistă boțită!

Cadourile la ocazii speciale (Valentin, Crăciun, Mărțișor, 8 martie etc)

Șmecherie de marketing. Bagi râtanului în cap că e mitocan dacă nu se conformează și creezi – cât se poate de artificial, dar cu maximă abilitate – nevoia de cumpărături. Care, ca să păstrezi cinstea obrazului, trebuie să fie în fiecare an mai boghete și mai cucuiete (adică ești obligat să te întreci pe tine) și mai dihai ca alea aduse de concurență (cumnați, frați, colegi…) și, așadar, ești obligat să-i întreci pe alții. Poți să faci ca gloata și să dai năvală în supermarket în preajma „ocaziilor”, ca să-ți cheltuiești pe nimicuri banii munciți din greu, smuls din pat, abuziv, de dimineață, timp de o lună… sau poți face ca Moromete: „n-am! păi dacă n-am, de un’ să dau?„. Îngroși obrazul, îți păstrezi simțul realității și rămâi cu banii în buzunar și îți iei de ei ceva ce chiar îți trebuie. Cred că rudele mele trăiesc foarte bine și fără ouă de ciocolată, pernuțe în formă de inimă, moși crăciuni din pluș sau zdrăngănele urâțele legate cu ață în două culori. Ca să nu mai spun de colegi… Mai bine ieșim undeva și bem o cafea sau ceva, cu ocazia ocaziei!

Și, dacă mă supăr, coc o prăjitură sau fac niște fursecuri delicioase și umplu de bucurie (și calorii…) pe toată lumea!

______________________

*) între adulți (cadourile făcute copiilor au altă semnificație și cu totul altă funcție)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s