Banii mamelor vin și cu un an în minus, și târziu

Îmi amintesc perioada tâmpită de când am născut până când au venit primii bani pe care statul român era obligat să mi-i returneze (practic) după ani de cotizare degeaba. Au venit banii, e drept că la grămadă, pe trei luni, dar statul român nu s-a întrebat nicio secundă ce am făcut eu în timpul ăsta.

Dacă nu aveam decât banii ăștia? Dacă eram o mamă rămasă singură – indiferent de motiv – în luna a 7-a, de exemplu? Dacă nu aveam familie, care să mă susțină financiar timp de trei luni? Ce făceam eu, tăiată pe burtă (sau prin alte părți, după caz), cu plod mic și extrem de sensibil, cu zeci de nevoi speciale și obligatorii, în toată perioada asta? Nu vorbim de o zi, două. E vorba de TREI LUNI de zile, 90 de zile, un sfert de an!

Timp de trei luni – primele trei luni – copilul trebuie schimbat de scutece (care costă bani!) de 7 ori pe zi. Un pachet de cam 70 de scutece ajunge deci cam 10 zile. Cu ce bani luam scutece? Să zicem că mă descurcam the old way, ca mamele noastre, cu cârpe fierte în cazanul care nu pleca niciodată de pe foc. Dar cu ce plăteam gazele care să țină focul ăla aprins? Am născut în ianuarie; a fost o iarnă cu frig de crăpau pietrele și le-a înghețat popilor apa de bobotează în butoaie… să zicem că mă descurcam cu gazul, dar cu ce aș fi plătit căldura și apa caldă, ambele cruciale pentru copilul atât de mic? Cât despre alăptat… trebuie ca mama să fie bine hrănită, ca să produ un lapte nutritiv și nu apă chioară. Iar nutriția bună costă bani. Nu poți hrăni copil mic la țâță dacă te alimentezi cu pâine, cartofi, ceapă și varză. Dacă nu merge așa, nicio problemă, există lapte praf, care costă și el! Că ăla dat gratis de stat nu ajunge – am întrebat atunci o fătucă de vreo 16 ani, care cerșea cu plodul de două luni în brațe în intersecție la Dr. Rainer, cum se descurcă cu ăla micu’. Și mi-a zis că îi dă țâță cât să-i țină de sete, lapte praf de la stat juma’ de lună, că nu ajunge oricât ar trage de el și în rest, terci subțire, pasat, din apă cu biscuiți sau, dacă are cu ce lua, cu lapte de vacă, luat la pungă și fiert.

Și nici nu am îndrăznit să adaug la listă diverse nevoi umane normale, adică aceea de relaxare sau necesitatea de a cumpăra câte ceva de îmbrăcat (valabil și pentru copil! hainele de bebe rămân mici lună de lună, uneori de la o săptămână la alta).

Mda…

Cert e că statul român este cât se poate de indiferent la lucrurile astea. Nu e problema statului, că doar cei care se alimentează din sacul în care se adună banii pe care îi sustrage statul de la cetățeni, adică Băsescu, Boc și gașca, au impresiamamele sunt… asistate social. La fel cum zic, tot ei, și despre pensionari. De parcă nici mamele, nici pensionarii, n-ar fi contribuit ani și ani de zile pentru a-și asigura maternitatea, respectiv bătrânețea.

Boc, Băse, gașcă! Mamele și pensionarii nu sunt asistați social, sunt ASIGURAȚI. E o mare diferență. Că voi ați falimentat burduful din care se plăteau polițele, asta e altă discuție.

JOS!

 

Anunțuri

2 comentarii la “Banii mamelor vin și cu un an în minus, și târziu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s