Glam bling crap

Când am de lucru, mai las uneori TV-ul pornit pe vreun post de muzică. Să-mi țină companie. Cântă, acolo, ceva și pot să-mi văd de treburile plicticoase sau de rutină fără să mă mai plictisesc atât de tare. Uneori mai las lucrul și fac câte o scurtă pauză. Și mă mai uit la câte un clip.

Și am observat următoarea chestie. Nu prea contează cât de căcăcioasă e melodia sau cât de dogită e vocea divei, ci cantitatea de pudră HD cu care e dată, lungimea artificială a genelor perfect întoarse, sclipiciul de pe pleoape, coafurile cât mai speciale, ca și ținutele, precum și unduirile, mai mult sau mai puțin vulgare (după concepția despre „sexy” a fiecăruia).

Pe urmă, îmi amintesc de diverse poze cu vedete surprinse fără machiaj și ce diferență enormă este între ridurile și cearcănele cinstite, de om viu, care are o viață cu bune și cu rele, și perfecțiunea de plastic pictat care apare prin reviste, la TV… Ciudat (sau nu) este că vedetele fără tencuială îmi devin brusc simpatice. Poate pentru că realizez că, totuși, suntem din aceeași specie.  Sunt și ele făpturi animate și nu păpuși de porțelan menite să tâmpească adolescentele până la anorexie și să păcălească muierile în floarea vârstei că pot să își astupe zilnic, fără consecințe, porii cu linguri de machiaj.

Și pe urmă mă gândesc că epoca avatarilor din plastic nu e departe.

Și mă minunez ce spaime teribile de respingere are specia asta a noastră, atât de socială, încât pune atâta preț pe aparențe. Sau, mă rog, „imagine„. Care a devenit atât de artificială.

Mă întreb… numai defectele – așa, ocultate – mai sunt autentice?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s