Prostia cu ora de vară, ora de iarnă

Nu mă interesează că duda asta cu ora de vară s-a stabilit ca să mai salvăm nush’ce lumină a zilei. Suntem în era în care muncim până la două  noaptea (și nu-mi amintesc să fi văzut vreodată soare la ora două noaptea) și, dacă e întuneric, indiferent de oră, aprindem lumina.

Aprindem lumina, adică – ce chestie – nu avem nevoie să ciupim o oră de lumină a zilei în plus (și aia destul de chioară, dimineața).

Tâmpenia asta e legată cumva de cealaltă chestie abuzivă și stupidă cu trezitul de dimineață. Băi, nene, dacă eu nu pot decât cu chinuri și durere (serios, pe mine trezitul înainte de ora nouă mă doare!) să mă rostogolesc din pat la ore mici, de ce insistați? De ce nu putem stabili, democratic, la ce oră vrem să începem una sau alta?

Exemplu care mă va ucide ani de zile începând cu momentul critic când fii-mea va face șapte ani și va merge la școală: de ce școlile încep la opt dimineața?

Aveți idee, idioților, cretinilor, imbecililor (da, este o pletoră de insulte) că o familie trebuie să se trezească cel târziu la ora șase  (!!!) ca să poată mânca ceva (mda, tot voi o dați pe aia cu „pentru o viață sănătoasă respectați mesele principale ale zilei” – le respect profund, dar nu apuc să le mănânc!), să se poată spăla (mda, unii dintre noi, mai mult burjui și mai puțin proletari, nu pot ieși din casă cu sudoarea de peste noapte uscată pe ei), să se îmbrace și să bea și o cafea, nu de alta, dar cum naiba să funcționezi fără, dacă te scoli la șase?

Și să zicem că faci și asta. Livrezi copilul, chiaun de somn ca și tine, la școală și te duci în treaba ta la muncă, unde ajungi cu o juma’ de oră mai devreme, că ăia sunt oameni normali și n-au toți copii și încep la nouă. Trec opt ore, se face cinci seara. Copilul a ajuns acasă demult și speri ca bona part-time care l-a luat de la școală la 12 (că pe stat îl doare-n cur că tu muncești opt ore, iar copilul studiază vreme de patru) să-l fi ținut din scurt să facă ceva lecții sau măcar să-l fi culcat de prânz, să aibă stamina să învețe după ce ajungi și tu acasă. Dacă ai bunică, nu mai ai costurile cu bona, dar sigur lecțiile sunt kaput și ai de luptat cu miorlăială și răsfăț când ajungi acasă – fiecare variantă cu dezavantajele ei. Avantaje, nema.

La cinci jumate ești acasă. Rupt. Ai deja 11 ore de când ești treaz, mai ai 5 înainte să simți că pici lat, ca pe urmă s-o iei de la capăt. Cinci jumate + cinci = 10 jumate. Aia e ora la care știi că o să îți vină să leșini de somn, dar e ora la care reușești să înfunzi plodul sub pătură la el în cameră și, chiar și ateu fiind, să te rogi din inerție unei forțe superioare să-ți adoarmă odrasla, să ai și tu o oră să: speli vasele rămase de la cină, discuți cu partenerul, smulgi mustața și trei fire de sprânceană ca să nu sperii lumea a doua zi la muncă, faci duș, te uiți la știri sau ceva, orice în afară de Cartoon Network, Minimax, Disney, pui la spălat ciorapi, că se consumă ca floricelele de porumb la meci și mai sunt, dar ar însemna să scriu încă cinșpe paragrafe. Sigur că se face unu noaptea și n-ai făcut nici jumătate din listă, ți-e rău de somn și ți-e groază că mai ai cinci ore de somn, asta dacă reușești să adormi, de grija că naiba știe ce mai ai de făcut a doua zi.

Și, după ce că dormi câte cinci ore în fiecare noapte, în vreme ce tu ești persoană care are nevoie de nouă, vin idioții, cretinii, imbecilii cu ora lor de vară și te scoală cu o oră mai devreme, în așa fel încât, vreme de cel puțin o săptămână, dormi doar patru ore pe noapte.

Păi să nu-i bagi în mă-sa pe ăștia care perpetuează abuzul… când avem și lumină artificială, și studii serioase care arată că porcăria asta ne face rău?

Anunțuri

8 comentarii la “Prostia cu ora de vară, ora de iarnă

    • Comentariul tău îmi arată că nu ai dormit suficient… vezi, chiar nu e ok să te trezești cu o oră mai devreme. Se pare că eu suport ceva mai bine decât tine schimbarea orei 🙂 🙂 🙂

  1. Deci e o confuzie, probabil ca altcineva foloseste numele de „literesicifre”. Imi cer scuze, din tot sufletul, poti sa stergi comentariul meu. E vina mea ca nu m-am gandit ca un nume poate sa ajunga sa fie folosit de mai multi.

  2. Am găsit comentariul respectiv, era al meu, într-adevăr. Ți-am răspuns acolo. Și spun și aici, chiar îmi pare rău că te simți jignit… am mulți prieteni creștini cărora le e greu să accepte chiar ce scrie Biblia în care ei cred, dar anumite lucruri sunt chiar așa cum sunt, nu le putem colora ca să arate mai bine.

    Nu am nimic cu creștinii, e dreptul fiecăruia să creadă în orice. Problemele apar când unii creștini încearcă să impună tuturor să creadă în ce cred ei și atunci, asta e, cei care nu credem ne protejăm cum putem și uneori ne sare țandăra.

    Pace?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s