Vacolact de țară. Prea urban. Prea ca ăia care vor la țară, dar habar n-au ce și cum.

Bun, am înțeles prima reclamă. O balșoaie cu mutră orășenită, îmbrăcată în falsul-autentic costum popular românesc, tot gustă, înăcrită, din diverși putinei de iaurt și se pronunță, cu aerul ăla al prostului fudul, căruia i s-a dat întâmplător mult prea multă importanță: „prea acru, prea moale, prea tare, prea aia, prea ailaltă„. Într-un final (nu știu, că nu e clar, dacă „mostra” a fost luată, din disperare de cauză, din putina cucoanei țărancă sau din hârdăul cu Vacolact Covalact), balșoaia primește gustul dorit și tot nu-i convine: „prea bun, prea ca la țară„.

Cu alte cuvinte, Vacolact Covalact e așa de bun și de autentic, că până și scorpia aia grasă (orășancă țărănită sau țărancă de oraș? că țărancă de la țară, nicidecum!) era cât pe-aci să scape o apreciere, pe care, din dârzenie de nemulțumită de profesie, a întors-o rapid în „prea bun, prea ca la țară„. „Prea” ăla e cheia reclamei.

Și toate ar fi fost bune și frumoase, nu că m-ar fi convins vreodată Covalact prin altceva în afară de iaurtul cu 0,1% grăsime și până în 30 de calorii suta de grame. Iaurtul ăsta are, probabil întâmplător, ceva consistență și nu e apă chioară cu gust de var, ca Napolactul cu același target, pe care l-a refuzat până și pisica. În fine.

Li s-a părut mare succes cu prima reclamă (sau așa a ieșit la post-evaluare) și s-au gândit că gata, au dat lovitura. Așa că s-au pornit să facă o chestie clasică în lumea publicității. S-au servit de picul de ritmicitate al acelui joc de cuvinte cu „prea„, ca să tragă în sus un alt sortiment, agățat în cârligul poveștii din reclama anterioară, bine primită de public.

Și ce a ieșit?

Aceeași balșoaie urbană, la fel de autentică în țărănia ei ca o gâscă din Zăbrăuți la un dineu de bisnis la Radisson, aruncă în dreapta și în stânga cu niște căpșuni perfecte (pentru că i s-a înfipt în gură, haha, momentul funny – unul din echipa așa-zis de filmare înghite hulpav una dintre căpșunile aruncate). „Prea acră, prea scofâlcită, prea rotundă, prea mare, prea mică, prea aia, prea ailaltă”, până când dă de una perfectă, o fleoșcăie prin iaurt, o înfulecă și, iar sloganul cu „prea”: „prea bun, prea ca la țară„.

Două greșeli fundamentale:

  • La țară nu se face iaurt cu fructe (cel mult cu dulceață, dar ăsta e obicei citadin, sau cu zahăr, obicei de mahala și sărăcie urbană). Cu alte cuvinte, reclama nu e coerentă cu mesajul și simbolurile. Semiotic, eșec. Zero credibilitate. Nici măcar nu e amuzant, ca să devină un paradox publicitar acceptabil.
  • Nu face apologia iaurtului, ci a fructelor din el (deci nu scoate în evidență produsul, ci un component a cărui calitate nu ține de fabricant, decât în măsura selecției furnizorului). Greșeală imensă. Este reclamă la căpșuni care se pot mânca înmuiate în orice hârdău de iaurt (că balșoaia nici nu înmoaie fructul într-un recipient de Covalact, ci într-o strachină mare)? Sau este reclamă la Coana Veta, Degustătoarea de Iaurturi? Ar fi trebuit să fie reclamă la iaurt, amestecat gata, cu fructul în el. Așa creezi așteptări și așa le satisfaci. Arăți ce primește Gigel când cumpără un pahar de plastic cu capac aluminat pe care scrie Covalact. Or, Gigel nu va găsi în paharul ăla nici căpșună proaspătă, nici strachină cu iaurt gros și alb, ci un amestec rozaliu cu bucățele de fruct preparat cumva, să țină până la termenul de expirare.

Fail.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s