Scurtă, scurtă interacțiune cu un „comis-voiajor” religios

Sună la ușă.

Cine naiba mă deranjează, la ora asta? Administratorul nu poate să fie, el e dresat. Știe că are voie să vină numai seara, după ora 19. Poșta? Meh. Poștașul a învățat să nu-mi mai dea recomandatele, ca nu le iau decât dacă îmi spune de la cine sunt și, cum nu are voie să spună, lasă direct aviz în cutia poștală, că de aia e cutie poștală. Iar poștașul are drum pe aici numai dimineața. Să fi venit al meu acasă? Nu, nu așa devreme.

Nu poate fi decât careva care nu are treabă și vrea ceva de la mine. Așa că deschid ușa, încruntată preventiv, să sperii omul dacă vrea să-mi vîndă ceva și să știe din prima că nu negociez. Și apare nea’ Relu sau cum l-o fi chemat (dacă nu Relu, măcar Sile sau Ionică, Nelu, Nuțu sau Fane, știți voi, genul ăla de corp plus față care are sigur unul din numele astea, la pariu) și începe:

Am venit să vă las un pliant cu informații deosebit de valoroase despre…

Deja mă gândeam să-i spun să urgenteze, eu aveam de lucru, nu aveam timp de bla-bla și pliante. Ce putea fi? La fața lui nea’ Relu, nu putea fi decât reclamă la vreun stabiliment dosnic pentru coafură sau o crâșmă de cartier, poate un service auto, mai degrabă o firmă de spălări covoare sau de faianțari, boring, boring, boring. Nu apuc să deschid gura să-i zic că nu mă  interesează, că zice:

… importanța lui Dumnezeu în viața…

Dom’le„, zic, gândindu-mă că, dacă i-o zic direct, ca un upercut, mă lasă în pace.  „Noi suntem atei, nu ne interesează, mulțumesc, la revedere„. Bulbucă ochii:

Cum?” N-o fi auzit, să repet.

A-tei. Atei, adică nu credem în zei.

Ce?” Pot să jur că i se umflau ochii în cap, pe măsură ce înțelegerea grozăviei își făcea loc sub fruntea lui îngustă.

Atei, adică nu ne interesează pliantul dumneavoastră cu dumnezeu, mulțumim, la revedere.” Dau să închid ușa, mă tem că omul se sufocă:

Adică… NU CREDEȚI ÎN VIAȚĂ???” Să se sufoce, mi-am zis. Ăsta mă ia cu oximoronul „viață veșnică” și restul de creștinisme. N-am nervi de așa ceva, plus că viața mea reală conține o lucrare pe care trebuie să o predau ca să primesc bani cu care să trăiesc în viața mea reală și neveșnică. Și am închis ușa. L-am auzit vorbind singur nițel, până când, la fel de greu ca atunci când i-am spus că suntem atei, a priceput că ușa era închisă și că nu mai stătea nimeni să-l asculte. Nu știu când o fi plecat, dar cert e că era șocat.

***

Ăștia, săracii, vin să-ți propună să înlocuiești o religie cu alta, dar marketingul lor a ratat în precampanie să facă o cercetare riguroasă. Asta le-ar fi permis să-și pregătească comis-voiajorii, vânzători ambulanți de vrăjeala vieții veșnice, cum să reacționeze decent la persoane care nu au religie de înlocuit.

Adică: „Mă scuzați, la revedere.

***

Realizez că am făcut o pauză cam lungă de la lucrarea aia…

Anunțuri

2 comentarii la “Scurtă, scurtă interacțiune cu un „comis-voiajor” religios

  1. Pacat ca n-a venit la mine ca l-as fi invitat in casa si l-as fi luat la intrebari atat de tare incat s-ar fi saturat pe vecie de prozelitism religios. S-ar fi dus sa propovaduiasca exclusiv la necuvantatoare si la pereti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s