Ankusul regelui și Maria Mirabela și care e legătura între ele și ziua de azi și lume

Azi sunt nostalgică. Nu știu ce post TV este „Plus” (m-am trezit cu el în grila RDS cam odată cu Trinitas, dar pe ăla l-am ras rapid). Cert e că în dimineața asta au dat „Maria Mirabela„, așa că m-am uitat împreună cu fii-mea, căreia îi plac broscuțele și fluturașii. Tot filmul e teribil de prost, dacă îl iei pe bucățele, dar, în întreg, are o inocență și o sensibilitate copilărească pe care, pur și simplu, nu mai ai cum să le găsești în nicio producție recentă. Comunismul, într-un mod cât se poate de paradoxal, lăsase oamenilor o minte de copil, care le dădea puterea să fie liberi și creativi, dincolo de societate și viața reală. Acum suntem atât de liberi să ne bălăcim în grijile vieții reale, încât creativitatea e un icnet, imaginația e redusă la aplicarea de rețete cosmetizate, iar inocența e strivită sub un maldăr de șmecherii, mitocănii și încercări scremute de a aduce limbajul desenului animat în lumea expresiilor vulgare deprinse de copii la școală. Iar traducerile făcute de Zone Studio Oradea nu ajută deloc…

În fine… Finalul „Maria Mirabela”, cu fetițele care se trezesc din vis și sunt îmbrățișate de părinții anilor 70-80, m-a aruncat în timp, destul de violent, atât de brusc și de puternic, încât m-am simțit din nou copilul de acum 25 de ani, dar cu ce știu acum, adică fără ai mei lângă mine. Contrastul este mult prea mare. Mi-e dor.

Și mi-am amintit de copilăria mea fără griji, de zilele de vară când citeam, stând pe burtă în balcon sau cocoțată pe o creangă de nuc, în curte. Cer trei muschetari, Talismanul de safir, Gelsomino în țara mincinoșilor, Secretul celor două Lotte, Winnetou, Cartea junglei… Mai ales Cartea junglei. În fiecare vacanță de vară, după prânz, când toată suflarea zăcea toropită de căldură, eu bântuiam Grădina Botanică și mă chema Mowgli și aveam cu mine lupii, ursul, pantera și șarpele din plastic, și până și tigrul și maimuța îmi erau prieteni de joacă.

Pe urmă am citit ziarele. Și am găsit știrea asta. Ducă-se lumea reală. Lumea reala îi are pe Băsescu, pe Boc, pe Udrea, pe Franks, pe Gitenstein. Lumea mea era cu totul alta. Și am mai citit o dată despre cum au descoperit o comoară în templul indian și am uitat de lumea reală. Cred că Rudyard Kipling știa de comoara asta. Probabil că, tot acolo, este și ankusul, deși cobra albă e demult uscată și nu mai păzește intrarea în tainița cu aur și nestemate.

Anunțuri

2 comentarii la “Ankusul regelui și Maria Mirabela și care e legătura între ele și ziua de azi și lume

  1. sonorul e cam prost la filmele romanesti de atunci, dar scenariul e inocent. si eu l/am privit cu fiul meu si eram entuziasmati de muzica si antren.
    spor/t si/n lumea reala, nu doar la visat… (adevarul este ca si eu cand vad secvente din acest film ma las coplesita de copilarie…)

    • Adevărul e că mă bucur când mai dă peste mine o bucățică din trăirea de atunci, chiar dacă mă consumă nostalgia care urmează fiecărei amintiri. Mă face să mă simt vie. Lumea reală e… ireală, din punctul ăsta de vedere – cine mai are timp de trăiri, când are de alergat și de rezolvat zeci de chestii zilnic?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s