Nu faci profil real, nu ai voie să dai la Matematică… sau cum?

Coaliţia de guvernare a discutat, luni, necesitatea aplicării acelor prevederi din Legea Educaţiei prin care absolvenţii de studii medii să poată candida numai la facultăţi care au acelaşi specific cu profilul studiat în liceu, iar Guvernul va trebui să prezinte soluţii în acest sens până la începerea noului an şcolar.” (Sursa: Cursdeguvernare.ro)

Mizerabil, ca tot ce fac nemernicii ăștia.

Eu știu cum eram eu la 14 ani, adică așa cum e normal să fie orice persoană de 14 ani – copil. Asta era înainte să-mi aleg liceul și profilul, ambele alese în baza unor chestii la fel de firești pentru cineva de 14 ani, pe cât de nefirească este, tot pentru cineva de 14 ani, o alegere care să-i decidă întreaga viață din momentul deciziei încolo. Ideea e că eu, la 14 ani, am ales un liceu teoretic pentru că nu îmi doream să fac piese la strung și nici să învăț să pun semințe în pământ, și nu am ales profilul uman (care conceptual mi se potrivește, nu și practic) pentru simplul motiv că matematica, fizica, chimia (științele!) sunt mai greu de învățat pe cont propriu și, cel mai important, nu se schimbă cu una, cu două, ca georgrafia și istoria, de exemplu (în funcție de actualitate și regim). Dacă idioțenia cretinoidă pe care vor incompetenții ăștia s-o facă ar fi fost făcută atunci, eu n-aș fi putut face o facultate pe profil uman, nu-i așa, pentru că am făcut liceul la profil real! Ar fi trebuit, după capul cretinilor ăstora, să mă fac inginereasă sau profă de mate sau chimistă sau naiba știe ce altceva, când eu, de fapt, nu am vrut să studiez din matematică, fizică și chimie decât acele lucruri de bun simț și cultură generală care te împiedică, de exemplu, să rămîi fără sprâncene când flambezi clătitele (chestii pe care la uman nu le afli! că am văzut…). Adică eu, cu profilul meu real din liceu, n-aș fi putut face grafică, design, limbi străine, jurnalism, publicitate, PR, psihologie… ăăă… sociologie aș fi putut face, oare? Sau e incert acolo unde realul se îmbină cu umanul în așa hal încât prin capetele seci și cretine ale ăstora nici nu dă umbra gândului că treburile nu-s numai albe și negre?

Și, totuși, ce fac dacă, cum între 14 ani și 18 ani e o diferență de maturizare uriașă, nu mai vreau ce voiam la 14 ani și vreau altceva? Pur și simplu… nu mai am voie să mă răzgândesc? Ce e asta, pușcărie școlară? Să-și decidă copiii soarta… de copii? Cum să știe un copil de 14 ani ce e mai bine pentru el? Cum să știe ce vrea să facă la 18 ani și cum să știe ce o să vrea la 25? Ce e tâmpenia asta? În orice moment trebuie să putem decide ce vrem să facem cu viața și în viața noastră, nu să vină Funeraliu cu gașca de cretini cu care face legi idioate și să spună halt, când erai bebeluș ștergeai masa cu șervețele umede, deci te faci femeie de serviciu sau ospătăriță, fiindcă așa zice Băsescu!

Dar dacă se răzgângește copilul la 18 ani și totuși vrea să facă facultatea pe care o alege el, nu Funeraliu și Băsescu, ce face? Mai face o dată liceul, ca să bunghească profilul, sau cum? Sau nu mai e voie, gata, nada, ai ales să faci liceu real, nu mai ai voie nici la strung? Așa rezolvă guvernul problema șomajului, să nu cumva să ia inginerul locul ăluia de pe schelă, care a făcut ceva liceu cu profil industrial, în caz că rămân ăștia la putere și crăpăm în criză zeci de ani de acuma, cu ei de gât?

Incredibil, oricum. Mizerabil, incredibil și – sper  imposibil.

Ideea e simplă: dacă te duci la facultate, dai un examen și îl iei, înseamnă că știi și meriți să faci facultatea aia. Nu e treaba guvernului chestia asta. Și nu contează ce ți-au predat ăia la liceu, contează ce ai fost tu capabil să bagi în tărtăcuță. Simplu de tot, dar nu și pentru cretinii care fac legi în țara asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s