Religia este ca un virus.

Un amic a emigrat recent. Până să se stabilească și totul să fie sigur și ok, a lăsat o vreme copila de 5 ani la bunică și acum, totul fiind pus la punct și pregătit, a venit în România să o ia. Omul, ateu. Nevastă-sa, căldicică (cel mult). Familia, cu totul, fără discuții pro, dar nici contra. Pot spune că este o familie unde subiectul dumnezeu e neutru, indiferent – nu prea apare în conversații. Omul n-a bătut la cap copilul că nu există dumnezeu, nevastă-sa n-a zis nici ea că există. Au lăsat subiectul ăsta așa, fără să tragă de el într-o direcție sau alta. Toate bune și frumoase, până la astea câteva luni cât a stat copilul cu mamaie (mamaie nu e așa bătrână, să aibă vreo 60 de ani, deci nu e încă răpusă de senectute și teama de moarte). Și, imediat după marea revedere, copilul s-a apucat să-i recite ateului „Înger-îngerașul meu” și să-i spună că dumnezeu există! (Evident că, din ateu relaxat, a devenit ateu încordat și s-a umplut de nervi că mamaie i-a îndoctrinat copila, așa că ne-a povestit și nouă, plin de năduf.)

Iar, de la povestea asta, eu am tras concluzia că religia este un fel de virus.

Ca și un virus, religia are nevoie de o gazdă umană ca să se propage – odată infectată, gazda umană nu mai gândește autonom (întocmai ca o celulă infectată de un virus) și încearcă să dea virusul mai departe prin ceea ce se cheamă „prozelitism”. Indiferent dacă persoana atacată vrea sau nu să înghită propovăduiala sau dacă este o persoană capabilă să judece dacă are sens sau nu să asculte poveștile biblice – ca un virus, religia nu discriminează – atacă și copii, și adulți, deopotrivă. Adulții au o oarecare imunitate, dar copiii sunt victime sigure și fără vină (de asta ei trebuie protejați, deci religia trebuie scoasă neapărat din școli)

Ca și în cazul virusurilor, afectează gazdele, care sunt foarte greu de „vindecat”. Eliberarea de religie este un proces lung și complicat, plin de angoase, disonanțe cognitive, sentimente inexplicabile, amestecate, teamă. Este literalmente o luptă cu o boală grea, cu durere, febră și zbucium. Dar și odată vindecat, ce liber te simți! (Sper ca imunitatea să fie pe viață)

Ca și în cazul virusurilor, o bună protecție împotriva religiei este inocularea din copilărie și întărirea „sistemului imunitar cognitiv”, prin exerciții de gândire rațională. Nu se poate amâna momentul inoculării, în ideea că e prea mic copilul să priceapă – cei care răspândesc virusul religiei nu așteaptă să fie copilul destul de mare, dimpotrivă, cu cât e mai mic, cu atât mai bine (frica este fundamentală și e folosită de religie, care construiește pe ea tot eșafodajul viral).

De asta s-a și răspândit atât de bine, pentru că atacă ființele care nu se pot apăra (copii, oameni răpuși de sărăcie sau diverse nenorociri). E de observat că țările cele mai religioase sunt cele unde nu există o „igienă a minții”, adică acolo unde educația este deficitară. În același timp, țările cu procentele cele mai mari de atei sunt cele unde copiii nu sunt îndoctrinați și, în loc de îndoctrinare, primesc educație. Tot țările astea sunt (ce interesant) și cele mai prospere. Religiozitatea este direct proporțională cu sărăcia și lipsa de educație, pentru că acolo atacă, exact așa cum un virus atacă persoanele cu imunitatea slăbită și cele care nu se spală destul de des pe mâini.

În concluzie, pentru că e în categoria vizată (e copil și are și niște mici probleme), trebuie să încep să mă gândesc la o strategie de inoculare pentru fii-mea, mai ales că a început să își dea drumul la vorbă din ce în ce mai bine, mai coerent și mai spontan în ultima vreme.

Idei?

Anunțuri

13 comentarii la “Religia este ca un virus.

  1. Nu am copii dar am un nepot de 5 ani ai carui parinti n-au decis inca ce sa-i spuna despre DoamneDoamne. A avut si bafta de bunici nereligiosi (nu necredinciosi) astfel ca inca nu are in cap prostii despre ingerasi.
    Nepotul meu este curios din fire si-i place sa invete diverse (despre dinozauri, planete etc) si nu-si pierde interesul repede asa ca la un moment dat am discutat putina… epistemologie. Vorbea despre ceva ce auzise de la unul din parinti si l-am intrebat… „De unde stii?”… „Din capul meu”, mi-a raspuns. „Cum din capul tau? Trebuie sa fi auzit asta de altcineva sau de la televizor”… „De la tati”… in fine n-am continuat prea mult discutia pentru ca nu-i sunt parinte si nu vreau sa intervin in educatia copilului dar mi-a facut impresia ca discutia ar fi putut continua si ar fi invatat ceva din asta.

    La varsta asta intrebarea lor favorita este „De ce?”. De ce nu le-ai raspunde cu aceeasi moneda? 🙂

    • Clar, dacă întreabă sau dacă se ivește discuția… însă eu aș vrea să fac cumva să fie pregătită pentru cazurile când se ivește discuția și nu sunt eu de față. De exemplu, atunci când la iarnă or să facă iar la grădiniță scena nativității cu păpuși sau la primăvară, când or să povestească toți cum e cu înviatul din morți…

  2. Daca ai timp poti sa-i citesti povesti; cu cat mai fantastice cu atat mai bine. Iar dupa ce invata sa citeasca Legendele Olimpului sunt suficiente pentru a imuniza un copil la religie.

    • Hm… oare de asta m-am scuturat eu de religie? Că am citit și savurat Legendele Olimpului? E posibil. Zeii Oilmpieni mi s-au părut oricum mai interesanți decât plicticosul dumnezeu abrahamic, cu toate toanele lui obosite 🙂

  3. literesicifre :
    Clar, dacă întreabă sau dacă se ivește discuția… însă eu aș vrea să fac cumva să fie pregătită pentru cazurile când se ivește discuția și nu sunt eu de față. De exemplu, atunci când la iarnă or să facă iar la grădiniță scena nativității cu păpuși sau la primăvară, când or să povestească toți cum e cu înviatul din morți…

    Copiii trebuie sa descopere fantezia, basmele, povestile, chiar si teatrul. Daca inteleg practic (i.e. degeaba are costum de urs, ca nu e urs ) diferenta dintre realitate si joaca de-a ceva fantastic, religia se lipeste mult mai greu.

    • Voi sugerați că, prin analogie, ar începe să distingă fanteziile (și mitologia) de realitate? E o perspectivă interesantă și merită încercat.

      Eu i-am tot spus în treacăt că nu există zâne, zmei, monștri și alte chestii decât în povești, dar nu știu cât a priceput din chestia asta – abia a început să urmărească (cu ceva înțelegere, adică) firul poveștilor simple (Ursulețul s-a trezit, a mâncat, s-a dus la grădiniță și s-a întors, oaaaau, ce frumos!) și, după ce depășim etapa asta, intenționez să o mai feresc o vreme de povești cu chestii șocante (gen mica sirenă care se sinucide și se aruncă în mare și capra cu trei iezi, din care au rămas doi, cu tigvele expuse rânjind în geam și sângele pe pereți sau… porcăria aia de „Puiul”). Cred că pe astea am să le amân până după ce începe școala și i se vor cere oricum (Creangă și Brătescu-Voinești în mod sigur).

      Eu mă gândeam să încerc să o pregătesc pentru chestii de genul „tu nu crezi în doamne-doamne?” sau „de ce nu-ți faci cruce?” sau altele asemenea. Bine, deocamdată cine ar întreba-o s-ar izbi de un zid, că dacă nu e vorba despre pisici, musculițe sau alte lighioane care îi plac ei, slabe șanse să obții vreun răspuns sau măcar un fir de atenție, dar… dacă mă trezesc într-o zi că face o pasiune pentru Isus, în loc de pasiunea pentru gărgărițe?

  4. Pfuaaaaaaaaaaiiiiiii, ce m-ati enervat-exact in situatia asta is si io, adeca-broscoiu’-6 ani, io-ateu, nievasta-credinciosa, da’ nu se baga in discutii inaltatoare cu mine, ca stie ca lojica mea e superioara. Broscoiu’, dupa ce iasa de la „Gradi” sta la buna-sa (soacra) pana venim noi de pe plantatie. Si intr-o zi, ma duc sa-l iau de la buna-sa si sa merjem catra casi. Buuuuun….Cand ma vede imi arata o jucarie pe care i-o adus-o „injerasu’ „;
    -Cum t-o adus-o injerasu? ma mir io.
    -Mi-a zis buni ca daca ma rog la injeras imi aduce o jucarie, si m-am rugat si mi-o adus.
    Deci, daca nu v-ati dat seama, dupa ce am intrebat-o pe mumie daca ea i-a bagat prostiile alea in cap, stiti ce mi-o zis:
    -Pai cum sa-l faci sa creada daca asa nu?
    Adica, i-a zis sa se roage ingerasului ca sa-i aduca o jucarie, si ca sa vada(si sa creada) ca exista spirite prin nori, s-a dus si a cumparat jucaria si a prezentat-o ca fiind adusa de…..gasca cu aripi albe.
    Sper ca va este clar ca am facut ca trenu’…

    • Haha, broscoi de 6 ani, clar că trebuie să îl înveți să se ferească de tâmpenii.

      Din povestea ta, nu mă șochează încercarea de a vrăji copilul (e de așteptat), ci logica găunoasă a bunicii – adică ea știe că îl face pe copil să creadă printr-o minciună și nu are nicio problemă cu asta!

      Scopul scuză mijloacele, se pare… 😦

  5. Pe mine m-a lecuit chiar ai mei care sunt pocaiti. Incercarile lor de a ma indruma spre „drumul cel bun” cu texte de genul „roaga-te si domnul iti va da” sau „roaga-te si-l vei vedea pe domnul” mi-au deschis ochii. Fiind copil binenteles ca am ascultat la inceput si ma rugam. Pentru orice, de la prins pesti cand mergeam la pescuit pana la sa gasesc pe jos niste bani sa-mi iau pufuleti cu surprize..am incercat toate rugaciunile posibile :)) si nimic nu functiona..apoi vedeam o groaza de oameni in jur care erau credinciosi si se rugau si totusi ramaneau la fel de saraci si bolnavi ca initial..si am inceput sa am dubii care s-au tot intarit pe masura ce am studiat subiectul pana cand m-am vindecat ! 😀
    Pe mine tocmai drumurile exagerate la biserica m-au intors impotriva religiei, cand am descoperit cat de absurde sunt.

    • Ai fost un caz fericit, de obicei îndoctrinarea funcționează bine de tot și rezolvă disonanțele cognitive cu chestii de genul „are dumnezeu un plan”, „te testează” și așa mai departe…

  6. In primul rand ma bucur ca fetita ta e mai bine.
    Daca gasesti ceva metoda functionala (sau mai multe) si potrivita varstei te rog sa o publici.
    Dumnezero are dreptate, copiii trebuie invatati sa discearna intre fantezie si realitate. Ce spune Godless cu legendele Olimpului (a mai spus-o dar acum mi-a venit ceva pe „chelie”) e ok dar eu zic ca fara diferentiere s-ar putea doar sa incarcam panteonul din capul copilului. De ce daca citeste legendele sa concluzioneze ca si crestinismul e fantezie? La fel de bine ar putea sa creada ca amandoua sunt valide doar ca Zeus a fost mai demult sau ca Zeus activeaza in Grecia si Dumnezeu la noi. Pe mine doar curiozitatea si firea mea rebela si crescuta liberal de ai mei (credinciosi si pseudo-science fans dar neinsistenti) in sensul ca nu mi-au inabusit intrebarile chiar daca imi raspundeau aberatii m-au scapat de religie. Asa ca un copil cu alte gene, mai docil nu e sigur ca scapa pentru ca citeste legendele sau afla ca Mos Craciun nu exista. Cred ca e nevoie de mai multe de atat pentru unii si faptul ca pentru altii a fost de ajuns ceva nu il transforma in panaceu universal si metoda imbatabila.
    Stiu, momentan am criticat propunerile si n-am propus nimic in schimb dar nu e chiar asa ca n-am zis ca propunerile sunt false 🙂 ci ca s-ar putea sa fie nevoie de imbunatatiri, luand in considerare copilul, mediul, peer-group, etc.
    Stii ca eu sunt cu vreo 2 ani in urma ta si a mea ma bucur ca incepe si ea sa retina nume de animale si cum face fiecare si sa mai vorbeasca in 2 cuvinte legate (pronuntia e in plop, still) asa ca momentan nici n-are cum sa inteleaga un concept ca cel de mos craciun. Of, ma refer la vorbire, evident ca le stia daca ii ii ziceam sa aduca „ceva” doar ca nu stia sa zica cum ii spune daca o intrebam. Acuma zice. A invatat si toate culorile (yey) alb, negru, primare, secundare si maro in toate sensurile – intrebare sau raspuns. Of, in sfarsit am ajuns la faza in care are suficiente progrese incat sa par stupida ca le mentionez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s