Dragă discriminatule…

Dragă discriminatule,

Cred că știu prin ce treci sau, mai degrabă, ce simți. Femeie fiind, am gustat din când în când deliciile sexiste ale diverșilor indivizi misogini de care am dat în treizeci și ceva de ani. Cu toate astea, o femeie nu aruncă jeg pe stradă, așa că la chestia asta nu te mai înțeleg.

Nu te înțeleg nici când te duci în alte țări ca să furi sau să cerșești sau să faci cine știe ce altă chestie ilegală și pe urmă să zică ziarele că „românii au furat” și „românii fac mizerie la periferia Romei„, fiindcă așa scrie, legitim de altfel, în buletinul tău. Vezi tu, în buletinul meu scrie și că sunt femeie, iar ziarele au grijă, poate și pentru diversitatea exprimării, să folosească și asta: „femeia a pierdut controlul volanului„, de exemplu. Dar uneori mențiunea din buletinul meu e folosită cu o oarecare răutate sau cu tâmpă acceptare a stereotipului, ca atunci când m-am uitat uimită la manevrele pe care le făcea cineva într-o parcare și un nene bătrâior mi-a văzut mirarea și a simțit nevoia să mă lămurească: „e o damă!„.

Numai că damele, muierile, femeile, când nu-s din familia ta cea mare, își plătesc taxele și conduc, prost sau bine, mașini pe care și le-au cumpărat pentru că au muncit, nu pentru că au furat sau au primit ajutoare sociale ca să stea degeaba. Mai sunt și femeile care muncesc în pat sau în parcare, dar și aia e muncă, până la urmă. Nu-s bani furați, nu-s bani veniți din cer (în fine, de la contribuabil, din cer pică doar apă de ploaie). Și, oricum ai da-o, deși orice curva e femeie, nu orice femeie e curvă. Tu stai mai bine la faza asta: nu orice hoț e discriminat și nu orice discriminat e și hoț.

Așa că, discriminatule, mi-aș dori de la tine ceva.

Mi-aș dori să îți trimiți toți copiii la școală. E foarte important pentru noi toți, chiar dacă tu nu crezi neapărat că e important. Știu că Becali și Minune sunt cei care „reușesc” în viață, dar sunt și alte lucruri care îmbogățesc omul, în afară de bani și palate. În plus, dacă îți dai copiii la școală, acolo or să-i întâlnească pe ai mei și or să aibă ce vorbi unii cu alții. Poate devin și prieteni. Cum vrei sa nu mai fii discriminat, dacă tu ești cel care se ține departe?

Mi-aș dori și să respecți legea. Dacă tu ai respecta legea, eu n-aș avea nimic să-ți reproșez, pentru că nu mi-ar atrage nimic atenția. Că pielea ta e mai negricioasă e doar un fel simplu în care poți fi deosebit de mulțime. La fel și cu mine, spui femeie și ai eliminat jumătate de planetă din discuție. Așa funcționează lucrurile. Asta e mintea umană. Tu și ai tăi v-ați supărat că în DEX „țigan” este descris ca fiind o insultă. Și „om fără dumnezeu” e o insultă, dar ateii vor schimba asta, în câteva generații – statistic suntem mai toleranți, mai educați și mai pașnici decât media populației, deci suntem „oameni de treabă”. Ia fii tu cetățean model și schimbă sensul cuvântului care-ți descrie etnia!

Știu că tu faci câte un copil pe an, în vreme ce eu fac un copil pe viață sau poate, doi, dacă îmi ies toate calculele și îmi înving temerile. E OK. Dar mi-aș dori să nu trăiești doar din alocații și să nu te înmulțești pentru banii ăia sau nu numai pentru banii ăia. Și mi-aș dori să nu-ți mai faci botezurile în stradă și nici să nu țină trei zile și trei nopți. În stradă nu, pentru că am nevoie să vin cu mașina de la muncă, unde fac bani ca să-mi ia statulmai bine de jumate și să-ți dea ție. Trei zile și trei nopți nu, pentru că am și eu nevoie să mă odihnesc, ca să pot să merg la muncă și să fac bani din care să-mi ia statul ca să ai tu cum să mergi la doctor și să-ți crești copiii. A, și să-i dai la școală. Te rog, dă-ți toți copiii la școală. Și fetele. Chiar și fetele, ți-am spus că știu cum e să fii discriminată și, pentru că știi și tu, mă aștept să înțelegi că nu e ușor.

Mi-ar plăcea și dacă ai contribui și tu cu ceva-ceva la bugetul statului. Nu de alta, dar eu plătesc pentru trei ca tine și trei pensionari și beneficiez de aceleași servicii de rahat în spitale și școli, că statul se plânge mereu că nu-s bani destui și nu-s, că din șapte adulți contribuie la bugetul de stat numai unul. Pensionarii au dat bani deja, să-i lăsăm în pace. Dar tu și eu suntem în putere, tu ești mai în putere ca mine, iar nevastă-ta e și ea zdravănă și bună de muncă. Dacă îl convingi și pe frate-tău să muncească cu acte, deja mi-ar fi și mie mai ușor, că poate statul ar mai scădea taxele și ne-ar fi tuturor mai bine, că ar fi mai mulți bani pentru școli și spitale calumea, desigur după ce se construiesc încă vreo mie de biserici.

Și încă ceva. Femeia, ca să nu mai fie discriminată (prea tare) și-a luat în plus de muncă. Adică noi, femeile, avem trei joburi în loc de două – suntem și neveste (mâncare, curat și nu numai) și mame (scutece, parc, lecții, de toate) și salariate, care pe unde apucăm. Ce zici, discriminatule? Te bagi? La muncă, adică?

Sau poate îți place să fii discriminat… că sunt, în societatea asta politically correct, o mulțime de avantaje.

Anunțuri

3 comentarii la “Dragă discriminatule…

      • Da, cam la asta m-am gândit și eu, plus că trendul e să apară tot felul de corcituri de discriminați sau discriminați wanna bees, care se dau cum le convine, ba rom, ba rumân, după avantajele fiecărei etichete.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s