Bilanț

Răsfoiam zilele astea blogul. Și am constatat o chestie. Interesantă.

Am început acest blog dorindu-mi să fiu femeie și mamă și om și cam atât. Am scris ceva postări (încă destul de căutate) cu rețete vegetariene de slăbit. Și, deși chestiile astea îmi aduc cele mai multe vizite, n-am reușit să mai postez o rețetă de ceva luni bune. Și nici să slăbesc. Am scris și despre diverse chestii care pot fi catalogate ca îndeletniciri femeiești – povești cu dovleci, schițe, nimicuri. Dar, deși chestiile astea mă relaxează, am postat foarte puține. Pentru că arareori am timp de chestiile care mă relaxează.

Și am constatat o treabă – nu feminitatea mea a fost cea care avea nevoie de o supapă – feminitatea mea e bine-mersi, la locul ei, așteptând, cuminte sau în PMS total, să găsesc vreme și pentru ea. Maternitatea, la fel, deși ea își cere singură și vehement și offline drepturile și, ca urmare, îmi ocupă majoritatea orelor „libere” (când nu muncesc și când nu sunt la școală și când nu dorm). De nu apuc că suflu. Umanitatea mea există, dar s-a dosit sub un strat destul de groscior de roboteală și nu mai apucă să se manifeste decât arareori, în weekend.

Toate astea, plus toate celelalte și niște somn, neglijabil...

Toate astea, plus toate celelalte și niște somn, neglijabil... (sursa: toonpool.com)

Și am descoperit că mi-am petrecut mai bine de jumate din viața de blogger fiind cetățean, minoritate și antreprenor in distress, revoltată (și pe bună dreptate) de o grămadă de chestii care mă sufocă, din toate aceste postúri pe care societatea modernă mi le-a adus să le molfăi și să le înghit. Pe nemestecate, numai că eu nu pot așa.

Și mă gândesc că poate nu sunt singura care și-ar dori să poată să stea liniștită la cratiță, să piardă vremea voluptuos privind toamna prin parcuri sau împletind brățări cu biluțe colorate împreună cu fii-sa, să ia cina împreună cu soț și copil stând cu toții tihnit la masă și alte asemenea nimicuri esențiale. Și că suntem egali și aici. Că există și bărbați care și-ar dori, ca și mine, liniște autumnală și relaxare de seară cu Universul într-o coajă de nucă în brațe (sau un manual despre creșterea sănătoasă a puieților de fag, for all I care) și nicio grijă până a doua zi. Muncă normală, cu începere dureroasă la opt dimineața, tras-împins-drepți-culcat până la patru, spart ușa la fix și acasă la și jumate, cu nimic altceva de făcut în rest, în afară de relaxare, mâncare, somn și plimbare.

Mai poate cineva, în zilele noastre nebune și conectate permanent, să facă așa ceva și să fie și eficient, de succes, prompt…?

Mai poate cineva să ignore ce se întâmplă în societate, în țară, în Parlament, la TV și online?

Tu poți?

Cum?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s