Românii de la marginea Romei

Oraș de rulote în Franța (în Italia e la fel)

Oraș de rulote în Franța (în Italia e la fel) - imaginea este pe epochtimes-romania.com, foto: ALAIN JOCARD / AFP / Getty Images

Antena3 a combătut adineauri (și o să combată toată ziua) despre un cântecel deloc măgulitor pe care l-au făcut unii de la o emisiune pamflet din Italia despre români. Răii ăștia de italieni, cum ne bălăcăresc ei pe noi, iar noi, românii, suntem curați și puri și ăștia ne cred țigani. Răii ăștia de țigani, că se duc peste tot și fac și dreg și ne e rușine să fim români. Ana Bulai a fost și ea în emisiune și a spus că oamenii ăia se declară români, dar ei nu au acte, poate că se declară români „într-un moment de rătăcire” (sper că s-a referit la rătăcire prin țări străine) și că ei sunt, de fapt, poate chiar bulgari. Lăsând la o parte că nu puteau intra în Italia fără buletine (deci, mhm, da, au acte și pe ele scrie… ROM, nu de la țigan, ci de la România), indignarea este bună, dar direcționată unde nu trebuie.

Adică…

Cine e de vină că oamenii ăștia sunt români?

Păi, popii (țiganii au fost robi mânăstirești), dar în fine, asta e istorie, iar noi suntem aici și acum, iar țiganii născuți în România sunt români ca și mine și ca și tine. Deci, nimeni nu e de vină, sunt ai noștri, basta.

Cine e de vină că oamenii ăștia migrează?

Păi o fi și în sângele lor treaba asta, că sunt neam nomad, că nu-știu-ce, dar eu spun o chestie cui vrea să asculte: nimeni nu pleacă de undeva de bine. Cine pleacă, își ia câmpii și se duce unde vede cu ochii (sau unde aude că umblă câini cu colaci în coadă) pentru că moare de foame și nu are ce pierde. Oamenii ăștia au plecat, pentru că nu avea ce să-i țină pe loc. A cui e deci vina? Păi, a celor care ne conduc ca să facă ei bani, nu ca să onoreze contractul pe care cetățeanul și-l respectă cu fiecare contribuție la stat. Statul trebuie să facă ceva ca oamenii ăștia să nu mai plece teleleu prin lume.

Cine e de vină că oamenii ăștia trăiesc ca animalele, fură, cerșesc și fac mizerie?

Păi o fi și în sângele lor treaba asta, că-s cu rulota după cum spune expresia „ca țiganul cu cortul” (și căruța cu câine legat sub ea). Dar eu mai spun o chestie cui vrea să asculte: nimeni nu stă în jeg dacă înțelege că se poate mai bine. Cine e de vină că oamenii ăștia nu au înțeles că se poate mai bine? Cine nu i-a integrat! Cine nu le-a dat acces la învățătură! Cine nu le-a făcut campanii de educare, cine nu s-a ocupat de ei și doar i-a marginalizat și i-a tratat cu indiferență. Adică, tot statul. Statul trebuie să facă ceva ca oamenii ăștia să se integreze.

Da, țiganii sunt reticenți, nu au chef să le schimbe nimeni stilul de viață, fug de școală. N-am spus că e ușor, dar greu sau nu, trebuie să se întâmple ceva, pentru că așa cum e acum, pur și simplu, nu se poate. Faptul că statul stă și freacă menta pe banii noștri are consecințe peste tot. Nimeni nu e fericit. Italienii vor să nu mai vadă cerșetori și rulote. Românii care locuiesc și lucrează legal în Italia vor să nu mai fie asociați cu românii care fură și cerșesc. Țiganii vor să nu mai fie tratați ca niște paria și vor să ducă o viață mai bună.

Toate astea s-ar rezolva dacă statul ar începe să-și facă treaba.

Așa că terminați cu „italienii sunt porci” și „țiganii ne fac de râs„. Nu. Statul ne face de râs. Statul e de porc.

Așadar… vă gândiți la fel de serios ca mine ce o să aveți de făcut la viitoarele alegeri?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s