Delfinii de pe Dâmbovița

N-am de gând să încep fiecare paragraf al acestei postări cu altceva decât cu NU. OK, să începem.

Nu, nu m-am trezit mai târziu, la spartul târgului și după ce toți au comentat și paracomentat entuziast chestia asta, numai așa, ca s-o demontez eu de bestie ce sunt. Am tot stat și am așteptat să treacă valul (și să ia delfinii cu el) și am sperat că se hăhăie lumea, îl dă mai departe și-l uită. Pentru că porcăreața cu delfinii pe Dâmbovița m-a scos din pepeni.

Nu pentru că e reclamă, deși am ajuns alergică la reclame. Unele (puține) sunt bune, așa că pot ierta întreaga industrie atunci când mai apare câte una OK.

Nici pentru că, după cum a scris Patrick André de Hillerin în Cațavencii, e o calchiere prea puțin subtilă după o reclamă la KFC, care era cu rechini.

Nu. Ci pentru că mi se pare absolut oribil să folosești clișeul cu moldoveanul parașutat în București de prin cine știe ce fund de sat, care zice „guli-guli” și se filmează ca să se facă de râs pe Youtube. Asta e nașpa, note that, advertising people! E ca și cum ai folosi blonde în latex, călare pe capote, ca să faci reclamă la „bolizi” și mitocani sadea însurați cu proaste, ca să vinzi bere. Adică ceea ce fac toți publicitarii lipsiți de inspirație și de nerv, în perfectă simbioză cu Clientul needucat și lăsat în  pace, să persiste în greșeală,  că doar e client și greșește pe banii lui.

Nu-i așa. Clientul nu greșește numai pe banii lui, ci și pe banii voștri. Pentru că, sper eu, la un moment dat piața va sancționa reclamele proaste. Trebuie să ajungă oamenii la saturație la un moment dat. Trebuie să apară efectul ăla de respingere totală. Nu imediat, că e mare inerția, dar va veni și asta. Pe urmă, clientul greșește și pentru că omite complet nișa indivizilor ca mine, de exemplu. Reclamele de genul ăsta au toate șansele să deranjeze  măcar o parte din persoanele educate din urban, ceva mai deștepte decât o ceapă, cu venituri mulțumitoare și pretenții mai mari de la viață decât „guli-guli„. Și nu, nu e din cauză că „nu suntem în target”. Noi muncim, sărim peste mese, suntem deci în targetul covrigeilor ălora, de exemplu. Eu una, prefer covrigei în loc de batoane cu ciocolată (din motive evidente, nici nu se compară caloriile)  – dar mă jur pe orice vreți voi că nu voi cumpăra niciodată covrigei și nimic altceva de la Boromir, până când nu retrag viralul ăsta etnofob de pe piață și nu-și cer scuze moldovenilor, de la noi și de peste Prut – clișeul despre troglodiți cu IQ liminal este exact atât – un clișeu.

Și NU, în caz că se întreba cineva, nu-s moldoveancă. Dar discriminarea și stereotipurile folosite în modul ăsta mă scot dintr-ale mele întotdeauna.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s