Cum să fii productiv când ai în casă un copil mic

Asta e o chestie cu care lupt de zor. De când a început fii-mea să meargă târâș prin casă, liniștea mea s-a dus. Dar s-a dus de tot. Pur și simplu, cînd ai în casă un copil mic, este imposibil să faci altceva. Sau, aproape imposibil. Așa că trebuie să jonglezi cu tot ce ai pe cap, în așa fel încât să reușești să duci totul la bun sfârșit și să-ți păstrezi, măcar într-o suficientă măsură, creierii la locul lor, în țeastă și nu pe pereți. Adică să n-o iei razna.

Cicăleala nu merge

Am încercat la început cu cicăleala. „Nu pune mâna pe aia!„, „Lasă aia!”, „Pleacă de acolo!„, „Nuuuu!!!„. Degeaba. Funcționa aparent, adică fii-mea tresărea la explozia subită de cuvinte, râdea de mine și pornea la cercetat – cu degetele atotscormonitoare – în continuare. Am renunțat la cicălit când am răgușit a mia oară, iar cărțile au continuat să se înșire, ca prin farmec, din bibliotecă, pe jos.

Nici să devastezi casa nu merge

Pe urmă am crezut că rezolv punând, pur și simplu, toate chestiile din casă mai sus, astfel încât să nu mai poată ajunge la ele. Cu toate că aveam casa pe jumătate golită, adică practic nu mai rămăsese nimic în partea de jos a mobilierului, treaba a mers o vreme și pe urmă nu a mai mers. Adică, toate bune, până fii-mea a început să se cațere și să tragă de lucruri ca să le obțină. Degeaba am îndepărtat tabureții și alte obiecte pe care s-ar fi putut urca, pentru că a descoperit că poate să le ia de unde sunt și să le mute unde are nevoie. Fail!

Așa că m-am resemnat și am reușit să ignor sunetul enervant al câte unei chestii izbindu-se de podea. M-am obișnuit, mai ales că orice se poate cumpăra la loc, dacă se sparge. Sau aproape orice, pentru că lucrurile care nu se puteau cumpăra la loc s-au spart primele. Dar am reușit s-o conving să înceapă să spună ce vrea, când vrea. Și atunci a început dezastrul.

Urletele

De când trag prima gură de aer, bestiile astea mici știu să ceară. Este imposibil să ignori un copil care vrea ceva. Din secunda în care au dat de atmosferă, se activează ceva în ei, pentru că toți știu să urle și nimic nu e mai teribil decât urletul unui copil. Nu le pasă de vecini, de urechile tale, de somnul sau nesomnul tău, de durerea de cap, de balene sau de pacea mondială. Ei au ceva de obținut și nu contează nici că n-ai habar ce vor, trebuie să te faci luntre și punte și să le dai. O iei pe ghicite și să te ferească și dumnezeu și dracul, amândoi uniți într-o paradoxală alianță, să greșești de prea multe ori. Plozii, pe cât sunt de mici, pe atât au frustrările de mari și urletele – da, este posibil – devin din ce în ce mai îngrozitoare. Așa că trebuie să te specializezi în ghicit și telepatie și să nimerești ceva-ul dorit din prima sau hai, a doua încercare.

Pisălogeala

Asta, cu urlatul, se întâmplă la început. Când mai cresc, dezvoltă alte strategii, să nu cumva să te desensibilizezi la cele vechi și să reușești să-ți vezi de ale tale. Așa că plozii inventează insistența. Când copilul vrea ceva, ești mâncat. Cum să te concentrezi să scrii măcar un rânduleț, când în creierul tău, printre gânduri, se strecoară cereri diverse, repetate, constante, dublate de câte o zgâlțâială strategică?

Am scris ultima propoziție în următoarele condiții:

Cum să te…

– Mamiiii!!!
– Da! ce vrei?
– Ce faaaci?
– Scriu.

… cum să te concentrezi…

-Ce scrii?
– Ceva.

… să scrii măcar un…

– Vreau să picteeez!

… rânduleț…

– Mamiii, vreau să picteeeez!
(ce mama dracului voiam să scriu aici?)
– Ce tot vrei?
– Vreau să pictez!
– Mai târziu, stai să termin ce fac aici… (Cum să te concentrezi să scrii măcar un rânduleț… aha)

… când în creierul tău, printre gânduri, se strecoară… 

– Ce faci acolo?

… cereri diverse, repetate, const…

– Ce faci a-cooo-looo??? (Zgâlțâială)
– SCRIU!

… constante, dublate de câte o zgâlțâială strategică?

– Ce scrii?
– Scriu ceva despre tine, draga mea bestie.
– Tu ești o bestie. Eu nu sunt bestie. Vreau să pictez Gelarti…

Spuneți, dar, dacă ați înțeles ceva. Că eu nici nu mai știu ce voiam să scriu…

Anunțuri

17 comentarii la “Cum să fii productiv când ai în casă un copil mic

  1. Ai scris macar un rand, asa cum o fi el, si cateva inainte:) Al meu al mare cand vede calculatorul incepe ‘titi titi titi titi titi titi” (vrea sa se uite la trenuri), si poate sa o tina asa minute in sir, care titiceala se acompaniaza cu urlete si dat cu pumnul in tastatura, si iar „titi titi titi titi titi titi” pana cand ii pun trenuri, si tre’ sa stau sa ma uit cu el, si sa fac „uau” de fiecare data cand face el asa, deci la mine nu se negociaza nimic, as face orice sa nu mai aud „titi titi titi titi titi titi titi”:)

  2. Nu ma pot oprii din ras cu lacrimi:) Rad ca nu sunt singura si nu sunt nebuna. Am un baiat de 2 ani care si-a dat seama de potentialul plamanilor sai. Tipa de il aud vecinii la 3 etaje distanta. Este incredibil.

    Iti multumesc pentru aceste randuri scrise cu greu!

    Dar totusi care e concluzia? Cum poti sa fii productiv? Ai gasit solutia sau era o intrebare retorica…

    • Doi ani? Mulţi înainte! Stai, că devine şi mai interesant când o începe să turuie! Nu de alta, dar eu am reuşit să mă concentrez destul de eficient cu fundal sonor fără mesaj; acum însă, de când bruiajul are şi sens, e aproape imposibil să-ţi mai urmăreşti gândurile!

  3. Eu zic ca smecheria (sau norocul) e sa faci in asa fel (sau sa ai norocul sa fie asa) incat sa ai un copil descurcaret. Eu am cam lasat-o pe a mea de cand era bebe sa se amuze singura, maximizam momentele ei de alone time, nu ma ofeream sa-i tin companie. S-a invatat sa faca singura si ii place asa, ma cearta de multe ori cand fac ceva in locul ei. Evident ca ma si solicita, cred ca vrea sa fie rasfatata si ea din cand in cand dar nu pot spune ca e asa de grav ca ce ai scris tu sau ce s-a comentat mai sus 🙂 Am mai scris eu pe aici ca nu vorbeste fantastic de corect dar deja incepe sa fie inteligibila mare parte din timp, mai ales pentru cei mai obisnuiti cu ea si cu propozitiile ei agramate. A, inca un truc e ca in masura in care nu-si fac rau sa-i lasi sa faca ce le tuna prin cap. Ofera-le cateva chestii noi ocazional, merge chiar si o aplicatie stupida pe telefon si ti-ai castigat ore bune de liniste (daca ignori cantecelele aplicatiei) 😉

  4. 🙂 Mama-mea spune ca eu eram si mai self-entertained decat fiica-mea, o fi in gene. Cine stie, poate genele plus modul cum faci lucrurile de cand se naste copilul, care actiuni pot incuraja tendinta naturala sau nu.

    • Eu am fost cum e fii-mea, o asasinam pe mama. Asta până când am crescut şi mi-am descoperit cea mai bună prietenă peste drum şi cu ea am făcut pe urmă toate tâmpeniile copilăreşte posibile 🙂 🙂 🙂 Spre disperarea maică-mii 🙂 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s