Erewhon

Eu cred că Samuel Butler a fost un vizionar. Ca și Jules Verne, care a descris tehnologie avant la lettre (sic), Samuel Butler a descris România anului 2020, după ce se va termina al doilea mandat al Elenei Udrea.

Despre ce e vorba în România Erewhon?

În primul rând, anagrama.

Erewhon este ‘nowhere‘ scris invers. Adică Țara de Nicăieri sau, dacă adaptăm și mai departe, Țara lui Papură Vodă sau, în același spirit, Țara Chiorului. Românul, cine altcineva?

Numai la noi pleci azi și ajungi mâine, asta dacă treci cu bine munții, de la București la Nădlac. Chiar dacă nu-s așa mulți kilometri, treci prin nicăieri și asta durează. Dacă treci noaptea, lași amortizoarele mașinii prin gropi secrete, cunoscute numai de ăia cu camioane. Să pleci de ici și să ajungi colo e aventura vieții.

A, și oile! Să nu uităm oile. Sau oierii, că numai în Țara de Nicăieri poate ciobanul să treacă la costum de lux și să mai aibă și acoperire media. Nu credeți că Samuel Butler a știut de Becali? Citiți Erewhon.

În al doilea rând, legile.

Păi numai în Erewhon infractorii sunt considerați bolnavi și tratați cu grijă. Dacă nu vă pușcă, vă amintesc de Vântu, care ba are junghi, ba tuse, cert e că stă mai mult la spital și pe acasă decât la pușcărie. Și nu e singurul caz. Mai avem unul și e președinte.

Tot în Erewhon, cine se îmbolnăvește e tratat ca un criminal și merge la pârnaie, nu la spital. La fel o să fie și la noi, după ce trece sau se asumă (sau ce metodă mai găsesc pedeliștii) noua lege a sănătății. Treaba va fi așa – plătim toți de ne ustură, nu beneficiem de nimic, dar dacă ne îmbolnăvim, mai plătim o dată, preferabil mult și preferabil unor băieți deștepți. Iar dacă nu plătim, bulău.

Nu săriți că Băsescu are dreptate, că uite, că ambulanțele – asta e un hering roșu și e cum a făcut Băsescu de când e el. Distrage atenția de la adevărata problemă. Păi a stat să conferențieze cu presa și a spus numai ambulanțe, ambulanțe timp de o oră încheiată azi, când era Mordechai invitat la Antena3 (emisiunea în care Ghișe scotea perle). Dar legea e despre cu totul altceva și, dacă nu aveți răbdare să citiți vreo j’ de pagini (doc), mergeți la Dollo pe blog și citiți la ea, că face un rezumat clar, cu tot cu consecințe.

În al treilea rând, Banca Ortodoxă Română

Sau OR Bank. ORB, că e Tara Chiorului. A românului, a cui altcuiva? Bani aruncați pe biserici, în vreme ce sănătatea e pe ducă – doar i se face acum lege nou nouță și, în stilul lui caracteristic, Băsescu a anunțat că se va promulga. Cum? „Nu vreau să treacă prin asumare„. Traducere? „Nu mă interesează ce vreți voi, hă-hă-hă, o să treacă prin asumare„. Deci va trece prin asumare. Aș fi preferat asomare. A cui? A pacientului, a cui altcuiva? Rugați-vă, deci.

Și diferența. În Erewhon nu erau mașinării.

La noi este una și bună. Mașinăria de vot. Care a evoluat darwinian – a supraviețuit cel mai puternic, cel mai capabil să treacă peste orice numai ca să câștige. Bine, nici nu are opoziție. Opoziția e un soi de chiftea flască, peste care Băsescu dă cu maioneză și muștar după cum are chef și când are chef. Opoziție infantilă, cu anorhidie.

Să vă văd ce faceți la urnele comasate de anul ăsta (că dacă vrea Băsescu, comasate or să fie).

Eu mă duc să votez cu Nimeni. Cine altul să fie mai bun pentru Țara de Nicăieri?

Anunțuri

6 comentarii la “Erewhon

  1. Pingback: trotuare-nflorate | absolut obişnuit

  2. Pingback: Miștocarii de canapea | Litere si cifre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s