Leguma

„Dă-i, bă, dracu’ pe-ăștia, hai să ne uităm la un film, ceva!”

„Revoluția se face și fără mine.”

„Oricare ar fi la putere, viața mea rămâne tot aia, tot la muncă mă duc, tot aia mănânc, tot la TV mă uit.”

„Nu mă interesează politica.”

„Iete, proștii, se ceartă care pe care! Parcă mai contează!”

„Mai vorbiți mult de protestul ăsta? Chiar n-aveți ce face?”

Legume

Oamenii ăștia nici nu-și dau seama cât greșesc. Cum, de fapt, ignoră ce se întâmplă în jurul lor, nu au nicio părere, nu-și fac nicio părere, refuză să se intereseze de orice le-ar putea tulbura weekendul și somnul. Vegetează.

Participarea, indiferent de cauza susținută, este importantă.

E clar deja că nu-l pot suferi pe Băsescu și că Ponta și gașca mi se par niște chiftele fleșcăite și că uneori am impresia că-s mână în mână cu pedeliștii. Că pe Iliescu n-am să-l uit cu minerii lui cu tot, că am fost golancă elevă, împreună cu mama, golancă și ea, pensionară, la Universitate. Și că Antonescu e un soi de hippie, care nu pare să știe pe ce lume e, dacă nu-i suflă vreun consilier ce să zică și să facă.

Pe Băsescu îl detest cel mai tare, pentru e la putere. Puterea e o chestie mai rea ca tăria, mai periculoasă ca o sticlă, două de Chivas. Puterea îmbată în așa hal, încât ies aberații ca reacția de văcar supărat pe sat pe care a avut-o Băsescu atunci când a zis că românii cei răi nu vor schimbarea. Nu că schimbarea ar fi fost bună, dar asta e altă poveste deja.

Pentru că, deși pe Băsescu vreau să-l văd plecat de la Cotroceni și plantat, întru liniștea mea, în ce crâșmă vrea, la zaiafet, nu la pupitrul ăla cu steaguri în spate, prefer băsiștii, oricând îi prefer, pentru că ei măcar au o părere, sprijină ceva, deși cred că își irosesc energia în tabăra care nu-i a bună. Dar ei nu-s legume. Nu vegetează, cu capul gol și mațul rezonabil de plin.

Fără participare, găștile de băieți din politică fac ce vor.

Pentru că nimic nu e mai periculos pentru o democrație, decât apatia populară. Lipsa de chef. Globul de sticlă. Adormirea în palatul înconjurat de țepi și buruieni. Fleșcăiala. Până și opoziția s-a fleșcăit. Nu mai au niciun fel de chef, de vână, de putere.

Am citit tot soiul de opinii, pe bloguri, pe Facebook, pe Twitter, cum că protestul este neautorizat, ilegal. Că jandarmii au trebuit să cotonogească oameni. Că televiziunile au manipulat (da, fiecare pe zona ei de orientare, deci s-a echilibrat balanța). Că avem democrație și că în democrație președintele e sancționat prin vot. Că sunt diferențe între democrație și dictatură.

De acord! Dar dacă opoziția nu poate reprezenta omul, ce poate omul să facă? E ca și cum n-ar exista opoziție. E ca și cum ar fi acolo de formă, incapabilă să se interpună, ca un scut împotriva abuzurilor, între cetățean și Putere. E ca și cum nu am avea altceva decît Partidul, iar opoziția de acum este o fațadă, ca să nu poată nimeni să cârcâie că nu-i așa. Iar dacă nu avem altceva decât Partidul, cum putem să numim chestia asta? Autoritarism? Despotism? Totalitarism?

Pentru democrație ai nevoie de cel puțin două partide reale. Se pare că nu avem așa ceva, câtă vreme Băsescu nu are niciun oponent care să-i țină piept. Din moment ce președintele, fără să țină seamnă de legea fundamentală (pentru cine a chiulit de la școală, asta e Constituția), face ce vrea el, când vrea el, cu legile, cu oamenii, cu tot. Deci…

Opoziția suntem noi.

Iar dacă noi stăm ca legumele, așteptând în ignoranță Ziua Salatei, nimic bun nu se mai poate întâmpla. Nu știu cât vă amintiți din ce era și cum era, dar eu îmi amintesc. Știu când mama și tata îmi făceau în fiecare dimineață instructajul cu ce să nu spun că fac ei: „Dacă vrei să ne mai ai, mami, să nu rămâi fără noi, nu spui nimănui, dar NIMĂNUI, că ascultăm Europa Liberă!” Am văzut cum vorbea Ceaușescu. M-am uitat la filmări cu discursurile lui Hitler. Mi-e rece șira spinării. Am văzut unde se poate ajunge când oamenii nu mișcă. Din ignoranță și apoi din frică.

Participarea, indiferent de cauza susținută, este importantă.

Arată că omul știe sau măcar că e atent. Că politica nu e un circ cu ușile închise, unde numai unii au acces și se bat să-și împartă plăcinta. Arată că, la o adică, cetățeanul e viu și, dacă-l prostești prea mult, la un moment dat are vlagă să se și supere. Și să iasă în stradă. Că cetățeanul nu e o legumă. Că gândește. Că e cetățean.

Și că e liber.

Pe aceeași idee, aici (și o să mai adaug):

Anunțuri

5 comentarii la “Leguma

    • Eufrosin, bine ai venit!

      (O să te rog, dacă e să revii pe blogul meu, să nu ne lansăm în discuții religioase sau despre masoni, vaccinuri etc – am văzut prin alte locuri că ești foarte sensibil la subiect. 🙂 )

  1. Am revenit chiar acum: Spui de masonii? Da-i incolo!
    Vaccinurile insa ne afecteaza copiii in mod direct. Evident, fiecare face dupa cat il duce capul, informatia e la indemana tuturor, nu impune nimeni vaccinuri copiilor inafara masonului (he, he..) ,Streinu-Cercel si-acelea ne-obligatorii daca chiar scarmanesti legea, E vorba de sanatatea opiilor nostri, subminata in mod stiintific.

    Oricum, de un viitor stralucit al Romaniei nu poate fi vorba, cu cetateni defecti dpv fizic, mintal, spiritual, adica exact ce vor baietii cu noi – mai bine am deschide larg ochii!

  2. Pingback: Participarea prin rugăciune | Litere si cifre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s