Despre deadline-uri, procrastinare și priorități

Procrastination. Cuvântul ăsta e absolut genial în engleză, pentru că în definiția din limb română procrastinarea are și o doză de lene și nu este întotdeauna cazul. Procrastination înseamnă – de fapt – doar întârziere, iar motivul poate să fie și lenea, dar poate să fie orice altceva. Procrastination e un cuvânt cu totul fantastic, pentru că descrie perfect felul în care faci orice altceva când nu vrei să faci ceva anume.

Cred că procrastinarea trebuie redefinită și în dicționarul românesc. Pentru că, adesea, cel mai adesea, din pură procrastinare, reușești să faci chestii nemaipomenite, pe care altfel nu le-ai face pentru că pur și simplu, nu ai chef de ele. Iar lipsa de chef nu e lene, e doar lipsă de chef.

Exemple?

Procrastinare e și atunci când am de spălat trei maldăre de țoale și prefer să lucrez ca o workoholică până la 12 noaptea, decât să mă duc și să înfund mașina de spălat cu rufe și să apăs un buton. Cum, prefer să muncesc pe plantație, decât să apăs butoane? Da, pentru că după o oră de la butonul ăla vine adevărata oroare. Întinsul rufelor pe balcon, pe ger, asta este. Normal, pentru că e de 1000 de ori mai plăcut să desenezi (sau să scrii) decât să stai să iei rufa udă, să o întorci pe față, să o prinzi meșteșugit de capete și să te întinzi la sârma aia nesuferită și să prinzi rufa cu îndemânare, în așa fel încât să nu se șifoneze prea tare la uscat. Și după uscat, vine călcatul. The horror. Chestie pe care nu o fac, oricum, niciodată. Jur că am călcat doar de trei ori în viață și, dacă ești genul care crede că hainele arată mai bine călcate și dezaprobi cu nasul ușor încrețit părerea mea despre călcat, doom on you!

Procrastinare este chestia care se întâmplă când te apuci să faci curat în casă sau la birou, deși în mod normal nici după asta nu te dai prea în vânt, numai pentru că ai un deadline a doua zi și nici grafica (sau scrisul) nu mai e așa o plăcere sub presiune.

Procrastinare e și atunci când lucrezi toate, dar absolut toate proiectele mici, multe și mărunte, numai pentru că încă nu știi de unde să apuci fix proiectul prioritar și nu-ți vine să începi, deși e clar că, odată pornit (și dacă nu-i copilul prin zonă, să te întrerupă de o sută de ori pe oră) intri în starea de flow (flux) și te trezești că e seară, n-ai mâncat, nu mai vezi prea bine la distanță, dar ești aproape gata cu o chestie de care ți-era teribil de teamă că n-ai s-o poți duce până la capăt prea ușor. În final te apuci și de proiectul care generează anxietate (nu de alta, dar ai deadline) și îl dai gata și pe el. Și uite câte faci numai pentru că întâi n-ai chef și apoi intri în panică, fiindcă n-ai avut chef!

Bine. Acum, că am schimbat definiția (exact, noi, procrastinatorii, nu suntem neapărat leneși!), trebuie să vedem și cum facem ca să facem ce e de făcut, totuși. Adică postarea asta are nevoie de o concluzie, dar nu am s-o scriu eu, pentru că a scris-o altcineva înainte și a luat un Ig Nobel pentru asta. Este vorba de John R. Perry, prof universitar la Stanford, iar eseul salvator este aici: How to Procrastinate and Still Get Things Done.

Anunțuri

Un comentariu la “Despre deadline-uri, procrastinare și priorități

  1. Pingback: Ce este procrastinarea? Întotdeauna amînarea este procrastinare? | Philean's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s