Legea picnicului. Hâc!

Ăia de la putere au trecut acu’ ceva vreme legea picnicului. O tâmpenie. Am vrut să scriu despre asta atunci, dar n-am apucat. Dar acum a cam început sezonul, că a dat soarele și iese orășeanul din casă ca gușterul din gaură, deci scriu repede-repede.

Așa. Au trecut legea fără să fie opoziția în sală și a fost rapid semnată de marele consumator (de mici…? sau bere?) al țării.

Numai că picnicul este diferit de grătar. Grătarul implică foc (și fum și cărbuni aruncați care pe unde și pericol de incendiu), picnicul nu. Picnicul poate să producă doar mormane de ambalaje și șervețele, dar asta se face la români mai mult din goana gipului, pe drumurile naționale, nu neapărat la picnic.

Bun, brambureii din Parlament au trecut-o talmeș-balmeș, că-i grătar, că-i picnic, tot aia pentru ei. Și pentru el presidente. Hâc! Adică sic!

La picnic, eu merg cu un coș acoperit, în care am mâncarea, farfurii, șervețele și pahare, suc, apă și bere, eventual vin. Dacă merg undeva mai departe și vreau să stau de dimineața până seara, cum nu mai sunt chiar de douăj’ de anișori și îmi place confortul, îmi iau scaune, măsuță, umbreluță și alte accesorii utile spinării și lenevelii, că doar ăsta e scopul ieșirii în natură. Eu adun după mine absolut tot înainte să plec de la pădure și am grijă să nu las nicio murdărie, sticlă sau hârtie.

Dacă nu aleg să vin cu totul gata în coș, fac un grătar mititel și discret, în niciun caz o pălălaie cu fleicărie, din aia cu porc, mic, cârnat, fum, chirăială, totul la cub (că-i puțin la pătrat), cât să saturi un regiment sau hai, maxim doi, trei burduhănoși de cartier, cu mațul cât polobocul, plus nevestele și plozii obezi. Eu nu dau foc la câmp, nu dau foc la pădure, nu arunc cărbunii în râu, nu las jeg.

Și poate nu-i asta marea problemă, că nu mai contează cum îi zice – în definitiv, e tot ieșire în natură, numai că una e cu foc, ailaltă nu. Dar eu sunt plină de mizantropie ca trandafirul de țepi. Și consider că am dreptul să fiu așa, mai ales în contextul meltenizării societății ăsteia în care bâltâcâim, la grămadă, mere bune cu mere stricate.

Chestia e că, dacă mă duc într-un loc amenajat (cum zice legea ăstora – ăstora, că a mea nu e), dau, la amestec, de cohorta de melteni cu radioul sau casetofonul de la mașină după ei, cu plozi obraznici care urlă și se agită și mă agită, cu hăhăială și prosteală și tot ce mai aduce socialitatea speciei, în lipsa educației minimale.

Și nu-mi mai vine să ies din casă și mă enervez. Pentru că am și eu dreptul să ies la iarbă verde.

Întrebări (multe și retorice):

  • Ce dacă eu fac toate astea, când parlamentarii pedele au în vedere numai melteanul?
  • Eu ce vină am, să suport consecințele melteniei?
  • De ce nu amendează, simplu de tot, pe cei prinși că se cară de la locul pe care l-au ales pentru grătar sau picnic fără să facă și curat în urma lor?
  • De ce să amendeze oameni care se duc mai departe de urletele și brambureala locurilor obișnuite pentru grătar și picnic, dacă nu fac nimic care să afecteze natura și lasă curat după ei?
  • De ce să faci o lege care să afecteze, de fapt, doar oamenii civilizați (care vor alege să nu se mai ducă nicăieri, decât să se amestece cu meltenii, iar meltenii or să facă oricum așa cum îi taie cefele, ce grătaru’ lor!)?
  • De ce să faci o lege, când nu te duce devla mai departe de propriile meltenisme?

Tot e bine, că nu se aplică. Nu de alta, dar n-a amenajat nimeni niciun loc special pentru grătar și picnic. Deci rămâne ca-n tren, tovarăși.

Anunțuri

2 comentarii la “Legea picnicului. Hâc!

  1. Stai sa vezi cum e cand fac vecinii de la 300 m „picnic” ca gard nu au sa stea la ei in curte, cu muzica la masina data la maxim si fum ca de furnal.
    Faci semn sa dea dracu muzica aia mai incet ca nu vreau sa aud manele de la ei si ei suna uimiti. Ce faci vecina, ne faci semne? Da vecine, iti fac semne, da dracului muzica aia mai incet ca nu imi aud nici gandurile in cap. Da, se aude pana la mine.
    S-au suparat si au intrat in casa. Cum am zis, curte n-au :)) sau au, dar nemarcata

    • Păi problema se rezolvă cu restul legilor, alea care zic că n-ai voie să tulburi liniștea publică, de exemplu… nu era nevoie de încă o lege pentru chestia asta! Mai ales că suntem în România – cele mai multe legi posibil, arareori se aplică vreuna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s