Care e diferenţa între o mamă fericită şi una deprimată?

Şi cred că nu e vorba numai de fericirea mamelor, ci şi de cea a copiilor. Depresia nu e o chestie care apare numai la adulţi, din păcate. Stresul afectează pe toată lumea, indiferent de vârstă, pentru că vine din presiune, din graba de a le face pe toate, din zorul care dă până şi ceasului sentimentul că nu are destul timp.

Aşadar, care e diferenţa între mama relaxată, cu zâmbet real pe buze, care chiar se bucură de copilul ei şi se minunează de fiecare nimic (atât de important) pe care copilul ei îl face şi mama cu tremur în voce, care îşi urmăreşte copilul ca un genist şi care aproape că plânge când plodul face o tâmpenie (atât de firească, doar e copil!)? Care e diferenţa între copilul vesel, care poate nu ştie încă literele la cinci ani şi cel care merge la înot, karate, pictură şi muzică în fiecare săptămână, de la trei ani?

Răspunsul e banal, dar n-ai să-l vezi în societatea noastră. Româncele nu-s pregătite pentru el, cel puţin în urban, unde presiunea e zdrobitoare. Româncele sunt obişnuite să-l facă pe dracul în patru. Româncele sunt dispuse să dispară ele însele ca persoane, pentru ca plozii lor să exceleze, cu cerculeţe vineţii la ochi şi priviri mature, la numai cinci ani.

Româncele… şi cred că şi americancele. La francezi sigur nu-i chiar aşa. La spanioli am auzit că la cinci ani încă-i plimbă în căruţ, dacă n-au chef să meargă. La britanici „e jale”, nu ştiu să-şi scrie numele când ajung la şcoală (care începe la cinci ani, parcă – oricum, mai devreme ca la noi) şi vorbesc în propoziţii extrem de simple. Ce uimire!

Adică sunt societăţi ca a noastră, în care copiii nu mai apucă să fie copii şi societăţi în care mamele sunt mai relaxate. La noi, trebuie făcuţi savanţi încă din faşă, le pun mămicile Mozart de când îi au în burtă şi până îngăimă primul „ma”. Şi, dacă nu vrei neapărat asta pentru copilul tău şi eşti într-o astfel de societate, te-ai ars. Nu poţi să laşi garda jos nicio secundă. Să ţii pasul, să ţii pasul, să ţii pasul – ceas! Fără pauze, fără linişte, fără odihnă.

Deci, care ziceam că e răspunsul?

Aşteptările.

Nimeni nu pregăteşte pe nimeni pentru aşteptări neîmplinite, pentru eşec, pentru accidente, pentru întâmplare. N-am auzit până acum nicio gravidă să nu vorbească despre ce tare şi mare o să fie copilul ei. Sunt unele care îi descriu la facultate, deşi ei sunt la stadiul de dezvoltare intrauterină când pot să crească normal sau s-o ia pe calea cea grea, cu spina bifida, de exemplu. Cele din parc îşi leagănă duioase landourile (copiii dorm, habar n-au) şi ciripesc între ele despre cât de avansat e bebele de patru luni, că a zâmbit deja sau ce tare e cel de şase, că stă în fund de la cinci, între perne. Şi eu ştiu, din câteva discuţii absolut sincere cu astfel de mămici, care până la urmă au lăsat garda jos şi s-au încumetat să-mi vorbească adevărul, că lucrurile nu stau nici pe departe chiar aşa. Că, de fapt, se simt supuse unor presiuni imense şi că se simt în inferioritate de fiecare dată când discută cu alte mămici despre performanţele copiilor. Pentru că „ele ştiu că infloresc adevărul, dar dacă celelalte chiar au copii care excelează?”

Aşteptările sunt atât de mari şi realitatea e atât de… realitate. Unii sunt buni, deştepţi, cuminţi, alţii nu sau mai puţin. În loc să fie ceva care să nu conteze aşa mult – în definitiv, contează să fim fericiţi, şi copiii şi noi, adulţii – chestia asta cu performanţa cu orice preţ ne ia tot aerul. Eu vreau să ies din cercul ăsta vicios, pentru că mă sufocă şi ştiu că noi nu avem cum să-i facem faţă, orice ar fi. Dar este societatea asta de judecători şi acuzatori capabilă nu să ne accepte, ci măcar să ne lase în pace?

La dracu cu aşteptările, dragii mei.

(mă credeţi că stau atât de prost cu timpul încât mi-a luat trei zile să termin postarea asta?)

Anunțuri

5 comentarii la “Care e diferenţa între o mamă fericită şi una deprimată?

  1. Sunt de acord cu tine, eu am norocul ca nu sunt agreata de mamele cu copii de-o varsta cu a mea dat fiind ca majoritatea sunt trecute de 30 si eu nu arat de 26 asa ca nu prea am asemenea discutii cu ele. In cel mai rau caz mai observ alti copii ca sa pot sa am o parere cat mai realista si obiectiva despre copilul meu. Poate ca in cercul de la gradi nu sunt agreata si pentru ca am vorbit impotriva unei ore de religie si cand am fost intrebata daca o las si pe Thora sa mearga la biserica am spus ca nu…acuma nu stiu daca e clar ca sunt ateista sau daca au impresia ca sunt din ceva secta dar eu nu am ascuns niciodata ateismul meu.
    Fata mea stie literele si cifrele din proprie initiativa si curiozitate. Si-a dat drumul si la vorba, acum lucram la pronuntie. E energica si cuminte, destul de ascultatoare, iubitoare si smechera 🙂 Cert e ca n-am fortat-o niciodata sa faca ceva doar am incurajat-o si am incercat sa fac respectiva treaba sa para ca merita facuta. Face lucruri de la ea, cum ar fi ca sterge masa sau pe jos daca varsa ceva desi eu nu am pus-o sa faca asta, eu doar i-am zis sa fie mai atenta. M-am concentrat pe fericirea ei in masura in care pot dar am incercat sa n-o rasfat, adica sunt limite destul de clare si nu tot ce vrea si primeste si dupa umila mea parere cred ca am facut treaba bunicica – la nici 3 ani jumate daca ii explic ca „ceva” nu si de ce, etc, 85 % din cazuri accepta fara tam-tam, acele 15 % cazuri sunt mai ales cand e obosita sau circumstante speciale. Cand sunt doar eu cu ea cred ca procentul de intelegere intre noi e de 99% :))

      • 🙂 si eu, si de la gradi mi-a spus educatoarea ca a facut progrese mari, mai ales la limbaj si disciplina. Eu nu-s tare in disciplina si nu prea stia sa stea locului dar educatoarele au facut treaba buna, totusi acasa nu sta asa cuminte ca la gradi (cand mananca, de exemplu). Sincer, ma oboseste uneori dar nu pot sa spun ca e prea mult. Ce ma copleseste e cat poate sa fie de afectuoasa si de receptiva la sentimentele si emotiile noastre.

      • Uite, când mă mai eliberez un pic (am o perioadă plină-ochi, se vede, postez rar de tot…), promit că scriu special pentru tine ce metode am folosit noi în lungul drum de la fiară la om 🙂 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s