Rău, pur şi simplu

Zilele astea am izbândit ceva ce nu mai speram cu fii-mea – se dă în leagăn, pe tobogan… şi-i place! Şi se dă singură, fără insistenţe.

Încurajaţi de victorie, am stat mai mult în parc, ba chiar ne-am plimbat de la un parc la altul, să încercăm toate toboganele şi leagănele. Când să plecăm, vedem un balansoar, chestie care a fost aşa, un soi de bau-bau pentru fii-mea. Şi am zis să profităm de starea pozitivă şi deschisă (ca nicicând) a fetei şi s-o dăm şi în groaznicul monstru.

Vine un plod. Pirpiriu, ciudat, avea ceva respingător şi nu-mi dădeam seama ce. Pe urmă am înţeles. Era un copil pur şi simplu „al dracu”, din ăla cu ochi înguşti şi răi, care îţi plesneşte copilul uitându-se în ochii tăi. Imbecilul mic a forţat balansoarul şi a lovit-o pe fii-mea cu fundul de pământ. Ea, normal, a început să plângă şi s-a dus naibii starea pozitivă şi deschisă. N-am zis nimic, am ridicat-o de pe balansoar şi am trecut în gând experienţa la lista de mici eşecuri. O să corectez situaţia în parcul gol, la ora trei, când copiii normali cu bunicele lor isterice şi părinţii fără griji stau prin case, că-i prea cald.

Ca să nu plecăm din parc cu lacrimi, am revenit la un tobogan cu tunel. Ce-a făcut imbecilul cel mic, sub ochii mă-sii, total relaxată? S-a urcat peste fii-mea în tunel şi n-a lăsat-o să intre. Iar ea, care nu e echipată să facă faţă puilor de cretin, răi prin natură şi prost crescuţi de părinţi inutili, a intrat în criză. Crizele ei de plâns, greu de oprit, greu de alinat.

Ştiţi când a venit aia să-şi ia plodul? Exact, când şi-a dat seama că, dacă nu-l dă ea la o parte de acolo, îl dau eu, şi nu cu blândeţe. Abia atunci. Credeţi că şi-a cerut scuze că buruiana ei prost crescută s-a purtat ca un sălbatic? Aş. N-a zis nimic.

Aşa că nu mă mir că suntem unde suntem. Şi, judecând după ce generaţie creşte, o să fim şi mai rău.

Mi-a ridicat părul pe ceafă privirea copilului ăluia. Atâta ură fără cauză şi atâta răutate în stare pură la un ţâşti-bâşti de maxim cinci ani…

Anunțuri

2 comentarii la “Rău, pur şi simplu

  1. I-ai zis ceva vacii? Asa creste generatia viitoare pentru ca nu raspundem ferm la abaterile mici. Recomand cartea lui Dan Ariely, „The (honest) truth about dishonesty”, in care experimentele pe care le-a facut arata ca nesanctionarea la timp a micilor imoralitati informeaza individul ca… „se poate”.

    Vitelul ala mic va ajunge seful fetitei tale. Sau poate mai rau, presedintele ei.
    http://www.logosfera.ro/2010/10/pe-cine-vom-ucide-maine/

    PS: Vaca mi se pare ca nu e o vaca proasta ci una inteligenta. Pentru ca a urmarit desfasurarea evenimentelor si a intervin doar cand era sa se rupa coarda. Va avea un copil care, probabil ii va da in cap cand va fi mare, dar in mod sigur va reusi in viata (la modul la care reusita este inteleasa acum in societatea romaneasca).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s