Copii mici şi copii mari

În general şi în mod normal, nu-i nicio problemă pentru un copil de cinci ani jumate să se joace cu un pici de trei ani. Asta, dacă cel mai mare nu se plictiseşte de cel mic şi nu-l evită.

Dar ce faci când copilul tău diferit nu numai că preferă să se joace cu cei mici (pentru că cei de vârsta lui îl resping, că nu-l înţeleg şi că-i plictiseşte) şi, după toate astea, mai şi uită să vorbească? Nu de alta, dar picii de trei ani au în vocabular câteva cuvinte şi alea le sunt de ajuns.

Am ajuns să o iau de la joacă de fiecare dată când în parc sau într-un loc cu copii apare câte unul mic. Mă doare s-o văd cum se uită la copiii mai mari, care se joacă fără ea. Am de ales: ori o las cu cei mici, cu preţul scump al interacţiunii vorbite, pe care trebuie apoi să-l plătesc cu câte o săptămână de recuperare sau s-o văd respinsă de cei de vârsta ei.

Ce fac în situaţia asta?

Anunțuri

6 comentarii la “Copii mici şi copii mari

  1. Nu ma pricep dar nu ai putea sa gasesti un grup de copii ok, de varsta ei si care sa fie mai … toleranti? Adica sa o accepte, sa fie niste copii mai sufletisti. Dau si eu cu parerea.

    • Nu funcţionează cu grup… De îndată ce sunt mai mulţi, chiar şi doi, se joacă împreună şi pe ea o ignoră.

      Nu merge decât dacă e ea şi încă un copil de vârsta ei, dar ocaziile astea sunt rare şi e dificil să le organizez cu frecvenţa de care ar avea ea nevoie (logic, copiii respectivi au părinţi şi părinţii au programul lor, nu e ca atunci când mergi, firesc, în parc şi copiii se joacă între ei spontan…)

  2. Si banuiesc ca nici cu copii ca si ea nu e ok. Adica degeaba se aduna mai multi care nu prea vorbesc, etc. … Well, daca one on one merge cel mai bine eu zic sa incerci si poate in timp vei gasi pe cineva care sa aiba un copil ok care sa-i placa sa stea cu al tau. Gaseste pe cineva care sa aibe nevoie de babysitting si eventual sa faceti cu schimbul, copiii vostri jucandu-se singuri impreuna cand la tine cand la celalalt copil acasa… nu in parc sa nu fuga acela repede la alti copii.

    • Da, păi asta e cam singura soluţie, dar prolema e că fiecare familie are programul ei – nu pot aranja zilnic (uneori nici măcar o dată pe săptămână nu reuşesc) astfel de întâlniri… 😦 Cred că am să încerc să mai găsesc o mamă în aceeaşi situaţie ca a mea şi cu copil de cam aceeaşi vârstă, să ne organizăm şi să facem cumva să se joace copiii ghidat, împreună, cât mai des… O să mă sfătuiesc şi cu terapeuta fie-mii, să văd ce idei are şi ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s