Legea lucrărilor edilitare și de infrastructură

Mă. Stau de o lună jumate în condiții de excavatoare plus găuritoare plus tractoare huruind, zdroncănind și duruind zi lumină, de la șapte jumate în creierii dimineții (chiar și sâmbăta!) până seara pe la șase și ceva. Tot balamucul se petrece pe strada mea care nu mai e strada mea, e un fel de groapă uriașă. Când zic groapă, vreau să spun bazin olimpic fără faianță și fără apă, la stadiul de construcție, adică un hău din trotuar în trotuar, de cam un metru adâncime și lung și lat cât a fost strada.

image

Excavator, tractor, camion, muncitori, ajutor!

Chestia asta durează de când a venit vara. Pe rând, strada mea s-a transformat în uliță, de scâncea fii-mea că-i intră pietricele în saboți, apoi a venit ziua în care am avut senzația că în mijlocul drumului a făcut gaură un obuz, iar craterul s-a prelungit zilele următoare cu șanțuri de la ApaNova, de n-am mai putut parca mașina decât sub balconul unei hodoroage isterice de pe altă stradă.

Iar acum s-a ales praful, la propriu.

În mijlocul canionului e un  excavator a cărui cabină e în dreptul geamurilor mele, de mă privesc ochi în ochi cu băiatul tuciuriu de soare care operează măgăoaia. Băiatul ăsta se mișcă eficient, cam cu naturalețea cu care o gospodină învârte în zeamă polonicul de ciorbă. Să-l vezi cum ochește un loc bun, mișcă expert niște manete așa, numai din vârfurile degetelor sau podurile palmelor, ia pământ cu asfalt cu tot dintr-o parte în cuva ca o gheară, răsucește instalația ca pe o balerină de fier, aia scârțâie de-ți strepezește dinții și în final depune, delicat, sucind măiastru articulațiile hidraulice ale monstrului, câte un mormânt de pâmânt într-un camion cu bena cât apartamentul meu de mare.

Toată procedura ridică un nor imens de praf, așa că adio cafea băută pe terasă.

Adio liniște.

Adio creieri liniștiți.

Pe cuvânt că, dacă ăștia nu termină mai repede cu găuritul, decopertatul și săpatul, am să mor de nervi. Și am să las pe blog cu limbă de moarte să mă îngroape sub terasă, lângă stradă, cu o cană de cafea în mână. A, și cu toată seria Dune la cap, că mi-o ajunge o eternitate s-o termin de citit.

Sau fac o petiție serioasă, pentru o Lege a lucrărilor edilitare și de infrastructură, care să nu dea voie să se lucreze modernizări sau alte dude care nu-s urgente într-o zonă decât la intervale de zece ani. Să știm – aoleu, 2022 e anul cu lucrări, ne mutăm dracului în altă parte toată perioada și să sape ăia până le vine rău. Să mănânce muncitorii salam și pâine pe ziar sub geamul meu de la bucătărie fără mine în bucătărie. Să asculte Dansul Pinguinului la mobil la șapte dimineața sub geamul meu de la dormitor fără mine în dormitor. Să nu mă intereseze că n-am unde pune mașina și că-mi aruncă madam Sacâz lături pe parbriz, că am parcat unde-și plimbă ea pechinețul corcit cu ciuaua. Să-mi beau cafeaua undeva, naibii, în liniște.

Și asta să fie.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s