Mă gândesc la bieţii bătrâni…

Un kil de dovlecei: 11-14 lei; un kil de ardei gras: 11-18 lei; un kil de roşii: 8-14 lei; un kil de pui: 10-20 lei (da, pieptul de pui e 20 de lei); un kil de peşte: 11-70 de lei. Etc. Un pensionar tipic nu-şi permite toate astea. El mănâncă pâine (un leu), cartofi (doi lei kilul), ceapă (doi lei kilul) şi parizer, polonezi sau cremwurşti (18-22 de lei kilul, câte o feliuţă pe pâine).

Şi vine Oana Cuzino, veselă ca o vrăbiuţă, filmată cum cumpără legume dintr-o piaţă din cele scumpe, explicând cum „fiecare are obiceiuri alimentare proaste, nesănătoase“.

Păi, dragă Oana, mă îndoiesc că pensionarul nu s-ar dedulci la legume, mai ales că vine paştele şi credinciosul paşte în perioada asta, dacă ar avea şi bani pentru ele.

Asta e la fel cu preţioasa recomandare a statului, adică jingle-urile impuse televiziunilor de CNA, alea cu respectatul meselor principale ale zilei. Păi pensionarul ştie ce-i respectul, nu-i asta problema, problema e că are un arici în buzunar. Iar cu sare, zahăr şi grăsimi umple omul amărât maţul gol, cum sufletului să consume mai puţin, că abia-şi duce zilele…

Ce vreau să zic este că nici statul, nici televiziunile, nu-s ancorate în realitatea omului de rând. Statul e plin de umflaţi, care habar n-au că băbuţa de peste drum, fostă învăţătoare, depinde de vecini pentru o masă caldă, iar televiziunile ţintesc exclusiv „puterea de cumpărare“ a melteanului tânăr şi viguros, în vreme ce bătrânii înghit în sec şi încearcă să-şi amintească gustul hranei „sănătoase“, dar de care nu se pot lipi în magazin.

Anunțuri

5 comentarii la “Mă gândesc la bieţii bătrâni…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s