M-am săturat de voi, agramaților!

M-am săturat de i-urile voastre fără pereche, pe care le puneți cu parcimonie la capătul lui „șt”, atunci când mă întrebați dacă știu ceva. M-am săturat de larghețea cu care le adăugați bietului „deși”, asta în cazurile rarisime în care îl folosiți pus unde trebuie, când trebuie, în grămezile de cuvinte care vă ies alandala din taste.

Sunt sastisită de cratimele torturate în alcătuiri monstruoase, cum ar fi îndemnul – cu formă paradoxală – „învăța-ți”. Mă jignește politețea despărțită cu o biată liniuță nevinovată, atunci când mă întrebați „a-ți văzut…?” sau „a-ți făcut…?”. N-am văzut decât negru în fața ochilor și nu mi-am făcut decât nervi. Am văzut doar negru, mi-am făcut doar nervi. Pot să zic și așa, și așa, dar voi ziceți „dăcât” într-un singur fel, iar felul ăla e cum nu se poate mai rău.

Mi s-a acrit. Nu „m-i sa” acrit. Nu mai pot. Nu „nu m-ai” pot. Mi-e scârbă. Nu „mie” scârbă.

Și virgulele, ah virgulele, sărmane semne mici și neavenite între subiect și predicat, sunt puse (cu sfințenie apropiată de un ritual de sluțire a limbii române) exact acolo unde n-au ce căuta și uitate complet acolo unde sunt necesare atât minții, ca să „facă sens”, cât și gramaticii, ca să nu crape de epuizare în tastele celor care o vor moartă și îngropată în cărți pline de praf, pe care nu le mai citește nici Dracu’, mai ales dacă asta e porecla lui de băiat de băiat șmecher de mall mor dușmanii.

Nici eu nu vorbesc și nu scriu corect tot timpul. Cred că rar se găsește careva care să nu greșească niciodată. Greșelile se întâmplă. De ce? De chichițe, cum e aia cu „o prietenă de-ale mele”. De grabă, când „mănânci” câte o literă sau tastezi alta. Dar nu de chestii elementare, de virgule scuipate, să fie, aruncate cu pumnul în frază, ca mâna de coji de semințe pe trotuar. Nici de cratime puse, nepuse, care despart litere trăitoare în bună pace și unesc dușmance de moarte, de se iau de ciuf și se păruie între ele toate semnele de punctuație rămase.

Și – asta e – prostul, ca prostul. N-ai ce-i face. Dar boala asta se întinde peste tot, ca o ciupercă. Pentru că nu doar cei cu școală puțină sunt loviți cu leuca, ci și medici, psihologi, oameni cu doctorate, oameni de la care te aștepți ca limba română să nu fie ucisă cu bestialitate la fiecare emisie de cuvinte.

Și nu m-aș speria atât de tare – fiecare pasăre pe limba ei piere, stâlcită sau bine vorbită – dar limbajul și folosirea corectă a regulilor gramaticale sunt legate de cogniție. Să nu știi să scrii corect după ani și ani de școală și rezidențiat, masterat, doctorat, înseamnă că, pur și simplu, nu ai citit! Iar dacă nu ai citit, eu cum vin la tine, specialist – medic, psiholog, doctor în dracu știe ce și cum ți-ai luat diploma? Cum să am încredere în tine? Cum să mă aștept ca ceea ce îmi spui să fie corect, dacă tu nu ești în stare să reții ceva atât de simplu ca locul unei cratime sau al unei virgule?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s