Master

Nu mă satur de şcoală. Nu mi-a ajuns. N-au fost destui trei ani de prezenţă obligatorie şi de lectură ghidată. Imaginaţi-vă trei ani fără nicio carte de ficţiune, în afară de A Song of Ice and Fire, dar în vacanţă…

În fine, nu m-am săturat, aşa că m-am înrolat (voluntar, cum altfel) la master. De data asta, la Sociologie.

Mi-am zis că se țin cursurile seara, ce mare lucru – plec de la muncă direct la școală și, când chiar n-am cum să ajung, sunt adult, îmi asum că nu ajung și nu ajung. M-am înșelat. E ucigător să pleci de acasă dimineața, pe întuneric și să ajungi seara, tot pe beznă. Să vezi lumina zilei în grabă, dând zor spre școală, ca nu cumva să întârzii la vreun curs. E ca la pușcărie, serios. Viață de interior, cu pauză de mișcare între o celulă și alta.

Mi-am zis că e master, deci o să am mult de citit, mult de gândit, mult de scris din ce gândesc și mai puțin de făcut „teme” de chinez vârstnic și student tânăr, abia ieșit din liceu. M-am înșelat. La finalul primului semestru a trebuit să pun cifre într-un tabel, timp de jumătate din vacanța de iarnă. A fost oribil. Am auzit o colegă văitându-se că mușca din cozonac, punea o cifră, trântea o înjurătură. Alta zicea că a fost primul an în care n-a plecat nicăieri de Crăciun. Genul ăsta de muncă nu l-aș face nici bătută în condiții normale și, în mod sigur aș plăti un student de anul I, venit în practică, să le facă – nu de alta, dar dacă ești mic și nu știi nimic, așa înveți. Dar dacă ești mare și obosit de chestii serioase, te apucă dracii. Ideea e că am ajuns la 35 de ani, cu vreo 17 ani de muncă în spinare, din care cel puțin 15 de muncă serioasă, să pun cifre în tabele și (semestrul ăsta) să întreb oamenii dacă se uită la Suleiman Magnificul. Sunt… dezamăgită.

Mi-am zis că e evident că masteranzii trag la jug pe undeva – trebuie să mai și mâncăm, carte pe burta goală nu face nimeni, serios, a trecut vremea lui Eminescu și nici ăla n-avea burta chiar goală – și că o să fie mai relaxată problema cu prezența. M-am înșelat. La fiecare curs, cu mici și minunate excepții, se face listă de prezență, ca la clasa I. Scrii numele și dai foaia mai departe și, bașca, în unele cazuri lista se mai și verifică prin sondaj. Of, viață. Sunt adult. Vin la școală pentru că așa am ales. Pentru că mă interesează. Unii vin pentru hârtia de la final. Treaba noastră pentru ce venim! Suntem adulți! E treaba noastră și dacă suntem cu urechile ciulite la ce vorbește profesorul, și dacă ne furăm căciula chiulind cu grație. Scopul școlii e să se asigure că omul n-a trecut prin volumul de informație cu puful uscat pe sub pene (drept pentru care există evaluare), nu să bifeze dacă studentul a făcut sau nu cărare până acolo. Serios. Pot să vin și să stau cu mintea aiurea sau pot să nu vin și să rod bibliografia toată, plus ceva pe lângă. Dar ăsta e sistemul, de ce să fie și logic?

Există și reversul, desigur. Au fost și sunt cursuri unde, pur și simplu, nu pot să nu mă duc. Sunt cursuri mult prea interesante și oameni care le predau mult prea fascinanți, ca să-mi treacă măcar prin cap să o cotesc spre casă, în loc să grăbesc pasul către Kogălniceanu.

Una peste alta, sunt sufocată de povestea cu prezența și de diverse teme de uzură, repetitive, facile și – pentru mine – total inutile. Dar trece el și anul 1 de master, trece și anul 2 și să vedem dacă mă distrez și cu un doctorat sau dacă mă potolesc măcar o vreme, să am timp să mai și trăiesc. Nu de alta, dar trece timpul ăsta de parcă-l fugărește careva și mâine, poimâine, mă trezesc deșteaptă, dar hodoroagă și senilă, întrebându-mă ce mama dracului am făcut toată viața, în afară de muncă, plod și învățătură.

Anunțuri

4 comentarii la “Master

  1. Eu, daca as fi in locul tau as lasa-o balta astfel incat sa am mai mult control asupra modului in care imi organizez programul, genereaza mai putin stres si mai multa satisfactie. O persoana la fel de inteligenta ca tine poate invata si singura daca are nevoie sa invete; cat despre informatiile continute de acele cursuri mult prea interesante – mi-ar fi greu sa cred ca se predau doar in Romania, la facultatea de Sociologie.
    Sigur, este posibil sa te duci acolo pentru ca-ti place atmosfera de scoala sau colegii; eu m-am referit strict la procesul de-a acumula informatia de care ai avea nevoie – exista si alte modalitati prin care o poti face.

    Nu neg ca psihologia sau sociologia sunt chestiuni foarte interesante. Iata de exemplu despre ce lucruri am aflat eu de pe internet, fara sa pun piciorul pe la vreun curs si care imi apar foarte bune de stiut pentru orice persoana:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Escalation_of_commitment
    http://en.wikipedia.org/wiki/Sunk_cost_fallacy#Loss_aversion_and_the_sunk_cost_fallacy
    Totusi, nu vreau sa te conving sa renunti, faza este ca eu am o perere teribil de proasta despre scoala in general, despre modul in care sunt organizate lucrurile acolo. Mie mi se pare mult mai eficient sa ma organizez singur.

    • Pe mine mă face cumva să mă simt cu zece ani mai tânără :)) Singura chestie e că nu-mi doream să mă simt cu douăzeci de ani mai tânără 🙂 🙂 🙂

  2. Cred ca stiu cum este. Nu te descuraja. Eu zic ca-i bine sa continui. Si cu masterat si cu doctorat, dar si cu viata traita. Doi, trei, cinci ani trec fulgerator. Eu cred ca-s foarte bune si realizarile de pina acum (domnisoara, munca, invatatura); sunt valoroase. Altii au facut mult mai putin – aici ma includ. Nu cred ca ar trebui sa renunti. Probabil ca-i greu, cu toate sarcinile stupide de acolo, de la scoala. Dar, daca era usor, nu era pentru cei mai buni… S-or mai schimba si vremurile. Trebuie sa continui!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s