Dorul de ei

Am făcut deunăzi 6 cozonaci. Șase.

image

A fost muncă de Sisif cu basma și șorț, cu cinci ore de stat în căldură, cu atenție la fiecare detaliu al rețetei și cu mici panici (aoleu, nu-mi ajung stafidele, mamă, să nu ard nuca, ah, era să uit să ung cozonacii, pfuai, era focul cam tare, bine c-am văzut etc).

Mâine fac încă patru, pentru soacra mea.

Și îmi place să-i fac. Deși e greu, al naibii de greu, e un dulce complicat (deși e mult mai puțin capricios decât se spune), îmi crește stima de sine de parcă i-aș pune drojdie, cu fiecare cozonac dodoloț și doldora de nucă, pe care-l scot din cuptor.

Dar e mai mult decât asta. E rețeta mamei. E o bucățică din ea, vie încă. E o călătorie în trecut, când mă lăsa să gust gălbenușurile frecate cu zahar și saturate de arome. E și tata acolo, pândind să guste și el o felie, poate înainte să se termine postul. Sunt amândoi în cozonacii mei, și copilăria mea și amintirile din vremea când toate cele ce s-au întâmplat puteau încă să nu se petreacă.

Și mi-e dor, tare dor.

Și fac cozonaci.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s