Cum o fi, oare?

Zile obositoare. Mult, extrem de mult de muncit. Când e așa, nu-mi mai vine să fac nimic. Dar nu am cum. Foame mi se face, copilul trebuie hrănit, haine curate trebuie să aibă.

Și mă gândeam… cum o fi, oare?

Să-ți facă mama mâncare.

Să vii acasă după muncă, lihnită de foame, iar în casă deja să miroasă a ciorbiță bună și a tocană sau altceva ce numai mama știa să facă? Îmi amintesc, vag, și știu că era bine. Și că nimeni, niciodată, nu va mai face asta pentru mine.

Să-ți facă mama curat.

Am un prieten care locuiește singur. Uneori, vine maică-sa și îi face curat. El nu-i mulțumit, logic, nu? Îi deranjează lucrurile. Exagerează cu ordinea. Nu face cum îi place lui. Și mă gândesc: mofturi! Cum ar fi, oare, să vin acasă obosită și să găsesc casa lună, niciun vas în chiuvetă, rufele spălate, călcate și puse frumos prin dulapuri? Și o veșnică boscorodeală: „fără mine, te mănâncă câinii! Nu ești niciodată ordonată, cu cine-oi semăna?” Nu m-au mâncat câinii încă, mamă… Dar nici simplu nu-i…

Să stea mama cu pruncul.

Să vrei într-o zi sau în zece sau în cincizeci de zile la rând să nu fii tu aia care se scoală devreme să pregătească copilul de școală. Să te cari la bere seara, ca la douăj’ de ani, fără grijă și fără plan. Să știi că e mereu cineva la dispoziția ta, că poți să suni noaptea sau ziua și vine la tine. Și să nu o împarți cu nimeni. Să fie doar a ta, oricând. Cum o fi, oare?

Să ai cu cine vorbi orice.

Fără teamă c-o plictisești. Fără gând că nu te înțelege. Fără ocolișuri politicoase și fără sentimentul că orice ai spune, oricui, ești singură ca un câine lăsat legat de un par, în pădure.

Cum o fi, oare?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s