O ureche de mâță

Doișpe zile am făcut injecții cu antibiotic, subcutanat, uneia din mâțe… Și am hrănit-o ca pe curcanul îndopat și i-am dat apă cu seringa pe la colțul gurii, mililitru cu mililitru. Și am crezut că se duce.

De la o otită.

O nenorocită de otită, pe care n-am prins-o la vreme, pentru că nu se vedea nimic și pentru că mâța asta e genul care tace și rabdă ca un țăran japonez. Și am observat că ceva nu era OK abia când am văzut că-i stătea o mustață aiurea. Nu-și mai putea mișca jumătate de față, și tot nu zicea nimic, nu se vedea nimic.

Azi a mâncat singură. O să fie bine.

Ideea e că, dacă aveți mâțe, nu vă bazați pe ele să dea prea multe semne când sunt bolnave. La mâțe, semnele sunt subtile, astea-s animale discrete și știu să rabde… ceea ce nu e spre binele lor. Fiți atenți, deci, la orice mică schimbare.

La mâța asta, nu era nimic ciudat, decât că nu se mai spăla așa bine. Atât.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s