Chifteluțe de năut, cu cartof și chimen

image

Am tot zis că pun rețetele mele de chiftele vegane, dar timpul n-a fost deloc prietenos cu mine. Totuși, având în vedere că una dintre rețete era scrisă, lipsindu-i doar poza, și că azi am făcut astfel de chifteluțe (și le-am făcut și poze), pot, în sfârșit, să public măcar atât:

Chifteluțe vegane, cu năut, cartofi și chimen

Ai nevoie de:
• două căni de năut fiert (se pune o cană și un pic la înmuiat de cu seară);
• un cartof fiert;
• ceapă tăiată fin de tot, călită în 2-4 linguri de ulei de măsline (sau oricare);
• 4-5 fire de pătrunjel bine tocat;
• 2-4 linguri de făină;
• chimen (eu pun o linguriță cu vârf), călit în 1-2 linguri de ulei (măsline sau alt ulei);
• sare, piper, boia de ardei dulce sau iute, după gust.

Se dă drumul la cuptor – foc mediu (180°). Se pregătește o tavă, pe care se pune hârtie de copt. Se unge hârtia cu un strat subțire de ulei de măsline (sau alt ulei).

Toate ingredientele se pun în robotul de bucătărie și se fac pastă, mai puțin cartoful, care se zdrobește cu furculița și se adaugă în compoziție după ce robotul a făcut pasta.

Se amestecă totul cu mâna, se adaugă sarea, piperul, boiaua, apoi se formează chifteluțe, care se pun în tavă.

Se coc 15 minute sau până se rumenesc.

Merg cu sos de roșii, cu mămăligă, cu piure de cartofi, în diverse senvișuri.

Dragilor, ştiu că vă începe postul… ce ziceţi de nişte icre false?

Din doar câteva ingrediente „de prin casa omului“ şi în doar câteva minute (cred că vreo cinci, maxim!), am făcut icre false. Mi-era poftă de unele adevărate, dar la ora asta lenea e cât mine de mare, aşa că a fost mai simplu să îmi păcălesc creierul cu minunăția asta delicioasă şi simplă.

image

Icre false din griş!

Ai nevoie de:

– o lingură, două de ulei de floarea soarelui;
– o jumătate de cană de roşii pasate;
– un sfert de cană de griş de grâu;
– o jumătate de ceapă;
– sare.

Cum se face:

Se pune o tigaie pe foc molcom şi în tigaie, bine amestecate, uleiul şi roşiile pasate. Se amestecă pe foc pănă când se încălzește (începe să „cânte“ uleiul) şi se toarnă grişul peste, amestecând continuu. Se tot amestecă aşa până când grişul se umflă. E normal ca grişul amestecat cu uleiul să arate ca icrele „tăiate“, deci fără griji dacă arată aşa – se va amesteca frumos când se adaugă ceapa.

Când grişul s-a umflat cât trebuie (să nu se facă pastă – textura grişului trebuie să se păstreze, ca să semene a icre!), se ia de pe foc şi se toarnă într-un castronel. Ar trebui să se scurgă frumos din tigaie, lăsând în urmă doar o pojghiţă de ulei.

Ceapa tăiată mărunt se amestecă cu „icrele“, se potriveşte de sare şi se lasă să se răcească.

Delicios! (Dacă nu eşti foarte pe fază, nici nu-ţi dai seama că nu-s icre adevărate.)

Ciorbă de burtă? Nee! De ciuperci!

Zilele trecute, în magazin, uitându-mă la nişte cutii cu ciuperci pleurotus frumos împachetate, mi-am zis că e o idee să iau, chiar dacă n-am niciun plan, că găsesc eu sigur ce să fac cu ele.

Acasă, m-a tot frământat problema – adică să am prin frigider chestii cu care să n-am niciun plan? Aşa ceva nu se poate. Aşa că ciupercile mele au devenit ceva ce trebuia gătit imediat, să scap de frământare.

Fără să ştiu exact ce şi cum, m-am apucat să le tai. O idee aveam eu, adică mă bătea gândul să le fac tocăniță, dar n-a fost să fie. Cum le făceam eu acolo fâşii, mi s-a arătat că seamănă extraordinar de bine cu bucățile de burtă de vită. Şi nu numai mie mi s-a arătat chestia asta, pentru că am căutat şi e plin netul de „ciorbă de burtă falsă“, „ciorbă de burtă fără burtă“, „ciorbă de burtă de post“ şi „ciorbă de burtă vegetariană“.

Am citit reţetele şi am hotărât să păstrez ideea de ciorbă de burtă cu pleurotus, dar să o fac în aşa fel încât să semene cât mai bine cu originalul, dar să dea şi sub 80 de calorii porţia, pentru că n-are sens să punem la încercare un metabolism şi aşa puturos.

Iată ce a ieşit:

image

Ciorbă de burtă vegetariană, dietetică, fără burtă!

Şi gustul e pe măsură, aşa că iată şi reţeta:

Ingrediente (pentru 2 l de ciorbă):

– 400-500 g de ciuperci pleurotus, tăiate subţire, fierte şi scurse de apă;
– un morcov mare, întreg;
– o bucată de ţelină, întreagă;
– un ardei gras capia roşu, tăiat mărunţel;
– o ceapă tăiată fin;
– o frunză de dafin;
– 3-5 căţei de usturoi, bine pisaţi;
– un gălbenuş de ou;
– 500 ml de iaurt gras sau sana (sau smântână, pentru cine nu-şi face probleme cu caloriile);
– oţet, sare, piper, după gust.

Cum se prepară:

Se fierb legumele împreună cu frunza de dafin într-un litru de apă, în afară de ciuperci, care se fierb separat.

Când au fiert, se scot morcovul şi ţelina şi se pasează cu blenderul, apoi se pun înapoi în oală, în care se adaugă ciupercile şi se completează cu apă.

După ce dau în clocot, se stinge focul, se adaugă usturoiul, oţetul, sarea şi piperul, apoi se lasă să se răcească 3-5 minute. E foarte important să treacă timpul ăsta, pentru că altfel se încheagă gălbenuşul de ou şi „se taie“ ciorba.

După ce au trecut cele 3-5 minute, se amestecă în ciorbă gălbenuşul, care a fost în prealabil amestecat şi omogenizat cu iaurtul.

Şi gata!

Atenţie, la reîncălzire ciorba nu trebuie să ajungă să dea în clocot (aceeaşi poveste – se taie).

Idee de mâncare de vară: ghiveci de legume

Ce-ţi trebuie? Felurite legume, tot ce ai prin casă, tăiate felii şi puţin ulei. Şi o tigaie fermecată, din cele de tip „dry cooker”, pusă la foc mic şi totul amestecat în ea, cu grijă, din când în când. A, şi puţină sare, după gust.

Iese cam aşa ceva:

image

Ghiveci, deci.

Sărmăluţe vegetariene în foi de varză murată, cu morcovi şi orz

image

Ziceam de tocăniţa de legume cu orz, care s-a întâmplat de la intenţia mea de a face sărmăluţele din poză, pentru că n-am mai avut răbdare să înfăşor foi de varză. Şi mi-era poftă de orz, pentru că n-am mai găsit prin magazine şi abia m-am hotărât să comand online câteva pachete (ceea ce am să tot fac de acum încolo). Aşa că n-am abandonat ideea şi (doar nu era să las bunătate de varză nefolosită!) am făcut şi minunatele sarmale.

Cum? Păi cam ca tocăniţa, doar că am umplut foile de varză cu amestecul de legume călite şi orz fiert şi scurs şi am turnat sucul de roşii peste sarmalele înfăşurate şi puse în oală.

image

După care am acoperit totul cu încă nişte varză, am mai pus un pic de boia dulce şi am dat la cuptor cratiţa acoperită cu folie, până a început să miroasă a sarmale în toată casa şi a scăzut sucul de roşii.

Tocăniţă de legume, cu orz integral

image

Zilele astea am reuşit să fac rost de cereala mea preferată, adică a venit pachetul comandat de la Paradisul Verde şi, printre multe alte minunăţii, am primit şi trei pungi de orz integral.

Aşa că m-am hotărât să fac nişte sarmale vegetariene cu orz şi ciuperci, mai ales că aveam în frigider o varză înfoiată, murată şi nu prea sărată. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, iar eu am un talent deosebit de a mă apuca de o mâncare şi de a găti în final cu totul altceva, aşa că am făcut, până la urmă, o tocăniţă de legume… cu orz, desigur.

Cum s-a întâmplat asta?

Păi am scos varza, am pus-o în apă (să scot din ea restul de sare) şi am pus orzul la fiert. Până a fiert orzul, am curăţat şi mărunţit legumele pentru umplutură, dar n-am mai avut răbdare să înfăşor la foi de varză, aşa că am călit într-o lingură de ulei morcovii raşi cu ardeii mărunţiţi şi ceapa tocată, am adăugat orzul fiert şi spălat de zeama cu amidon pe care a lăsat-o, am pus sare, o foaie de dafin, câteva boabe de piper şi am turnat deasupra juma’ de litru de suc de roşii. Un clocot, nişte piper măcinat şi… a ieşit o minunăţie! Merge de minune şi simplă sau rece sau fierbinte, cu iaurt deasupra.

Deci, pentru trei porţii de tocăniţă vegetariană cu legume şi orz (sau orez, dar orzul e delicios!) aveţi nevoie de:

– orz (150 grame) – se pune la fiert, când a fiert, se scurge de apă şi se clăteşte într-o sită;
– 3 morcovi medii, raşi;
– o ceapă, tocată;
– doi ardei, unul roşu, unul verde;
– o lingură (sau două) de ulei;
– sare (sau cub din ăla cu gust de diverse, dar eu nu folosesc… ar merge eventual cu legume uscate – Sanovita), piper boabe, o foaie, două de dafin;
– 500 ml suc de roşii (sau mai mult, depinde de cât de mult sos vă place în mâncare în general);
– piper negru măcinat.

Nu uitaţi să scurgeţi orzul de apa în care a fiert, pentru că altfel iese tocăniţa cleioasă, cam ca la tata acasă 🙂