Pizza cu somon (da, pizza e mâncare sănătoasă!)

image

Pizza de casă cu somon, înainte să intre în cuptor

Am promis că pun reţeta de pizza, aşa că iat-o!

Aluat:

E aluatul clasic de pâine, doar că eu folosesc în loc de apă zerul de la mozzarella. Şi sunt leneşă, deci nu frământ eu, pun toate cele în maşina de pâine şi fac o pizza şi o pâine din cantităţile de mai jos:

– 300 ml zer (apă e ok);
– două linguri de ulei;
– o linguriţă de sare;
– 500 g de făină;
– 3 linguri de zahăr
– 25 g drojdie proaspătă (sau un plic de drojdie uscată)

Pizza

– sos de roşii condimentat cu busuioc, piper şi un pic de sare;
– mozzarella (cam 100 – 150 de grame, mărunţită;
somon (sau orice peşte);
– ardei gras tăiat feliuţe;
– ceapă tăiată cum vă place;
– măsline mărunţite.

Cum se face:

Se încinge cuptorul la 180°. După ce e gata coca, se împarte în trei şi una dintre bucăţi se pune pe o hârtie de copt dată cu făină. Apoi se întinde cu mâna până are o formă circulară şi blatul e subţire cât trebuie. Pe blat se întinde sosul de roşii, cu mişcări circulare, începând cu centrul, până se acoperă toată coca. Apoi se presară mozzarella, apoi restul ingredientelor. Se dă la cuptor 18-20 de minute şi iese cam aşa:

image

Pizza de casă cu somon, proaspăt scoasă din cuptor

Poftă bună!

Anunțuri

Aseara… somon caramelizat cu miere si curry

Apus pe camp

Apus pe camp

Aseara am fost la tara.

Asta ar fi presupus in mod normal sa fiu martora unui gratar porcesc, cu carnati, mici, halci si cateva pulpe ratacite de pui, dar de data asta s-a intamplat ceva foarte neobisnuit, atat pentru meseni, cat si pentru loc.

Toata schimbarea se datoreaza unor simple mici detalii. Unul ar fi ca am luat-o cu noi si pe nepoata-mea, care e tot pesco-vegetariana (pescatariana?), ca si mine. Altul e ca am un cumnat innebunit dupa peste. In plus, avand in vedere ca am primit de la soacra-mea un Actifry – cadou de nunta – magaoaia trebuia pusa la treaba spre demonstrarea miraculoaselor calitati. S-a nimerit si ca am gasit o oferta buna la Real inainte sa plecam, adica somon rondele (mari!) la 32 de lei kilul.

Asa ca am caramelizat niste somon cu miere si curry, caruia n-am avut nicio sansa sa-i fac poze, pentru ca s-a topit ca untul in tigaia incinsa, adica instantaneu!

Somon caramelizat cu miere si curry, cu garnitura de cartofi prajiti – reteta pentru Actifry

Pentru 6 persoane, ai nevoie de:

  • 3 rondele mari de somon, pe care le tai in doua, cureti aripioarele si dai la o parte sira spinarii, apoi le asezonezi cu
  • praf de curry si le ungi cu
  • miere (cam o lingurita la doua rondele)

Pui somonul in Actifry pentru 10 minute, timp in care cureti

  • 1 kg de cartofi, pe care ii tai pestisori mai grosi, ii speli sa iasa din ei amidonul si ii usuci cu un stergar mare.

Neajlov

Neajlov

Cand este gata somonul, scoti bucatile din Actifry cu grija sa nu se rupa si in asa fel incat sa ramana niste ulei de somon inauntru, apoi imprastii cartofii si ii lasi sa se faca 45 de minute.

O portie are cam 450 de calorii, dar e atat de bun, incat merita! Ca sa fie totusi calorii mai putine, rondelele de somon pot fi mai mici, poti sa pui mai putina miere si sa sari peste pasul cu cartofii prajiti si sa pui in loc niste broccoli. In cazul asta, o portie ajunge la cam 250 de calorii, ceea ce este mult mai acceptabil.

In fine, nu stiu daca mai are importanta acum, dupa ce am scris reteta, dar trebuie sa spun ca am consumat caloriile, cate or fi fost ele, cu o plimbare de vreo ora si ceva prin camp pe langa Neajlov.

Toamna e deja peste tot (si iar ma apuca dorul de facut conserve). Campul e uscat ca iasca, sapat pe alocuri, sunt miristi tepoase ici-colo si ciulini uscati la tot pasul. Oamenii au lasat urme, desigur – este ciudat pentru Romania sa gasesti un camp fara macar o ciuboata veche si gaurita care sa pazeasca un musuroi de cartita si fara un sac cu haine rufoase in care cuibaresc  in soarele serii sumedenie de purici.

La plecare am adunat ardei pentru copt din curte, asa ca am ce face zilele astea – inca niste borcane se vor alinia in camara!

Saptamana asta candva fac iar somon din asta. Poate apuc sa-i fac si niste poze!