Ciorbă de burtă? Nee! De ciuperci!

Zilele trecute, în magazin, uitându-mă la nişte cutii cu ciuperci pleurotus frumos împachetate, mi-am zis că e o idee să iau, chiar dacă n-am niciun plan, că găsesc eu sigur ce să fac cu ele.

Acasă, m-a tot frământat problema – adică să am prin frigider chestii cu care să n-am niciun plan? Aşa ceva nu se poate. Aşa că ciupercile mele au devenit ceva ce trebuia gătit imediat, să scap de frământare.

Fără să ştiu exact ce şi cum, m-am apucat să le tai. O idee aveam eu, adică mă bătea gândul să le fac tocăniță, dar n-a fost să fie. Cum le făceam eu acolo fâşii, mi s-a arătat că seamănă extraordinar de bine cu bucățile de burtă de vită. Şi nu numai mie mi s-a arătat chestia asta, pentru că am căutat şi e plin netul de „ciorbă de burtă falsă“, „ciorbă de burtă fără burtă“, „ciorbă de burtă de post“ şi „ciorbă de burtă vegetariană“.

Am citit reţetele şi am hotărât să păstrez ideea de ciorbă de burtă cu pleurotus, dar să o fac în aşa fel încât să semene cât mai bine cu originalul, dar să dea şi sub 80 de calorii porţia, pentru că n-are sens să punem la încercare un metabolism şi aşa puturos.

Iată ce a ieşit:

image

Ciorbă de burtă vegetariană, dietetică, fără burtă!

Şi gustul e pe măsură, aşa că iată şi reţeta:

Ingrediente (pentru 2 l de ciorbă):

– 400-500 g de ciuperci pleurotus, tăiate subţire, fierte şi scurse de apă;
– un morcov mare, întreg;
– o bucată de ţelină, întreagă;
– un ardei gras capia roşu, tăiat mărunţel;
– o ceapă tăiată fin;
– o frunză de dafin;
– 3-5 căţei de usturoi, bine pisaţi;
– un gălbenuş de ou;
– 500 ml de iaurt gras sau sana (sau smântână, pentru cine nu-şi face probleme cu caloriile);
– oţet, sare, piper, după gust.

Cum se prepară:

Se fierb legumele împreună cu frunza de dafin într-un litru de apă, în afară de ciuperci, care se fierb separat.

Când au fiert, se scot morcovul şi ţelina şi se pasează cu blenderul, apoi se pun înapoi în oală, în care se adaugă ciupercile şi se completează cu apă.

După ce dau în clocot, se stinge focul, se adaugă usturoiul, oţetul, sarea şi piperul, apoi se lasă să se răcească 3-5 minute. E foarte important să treacă timpul ăsta, pentru că altfel se încheagă gălbenuşul de ou şi „se taie“ ciorba.

După ce au trecut cele 3-5 minute, se amestecă în ciorbă gălbenuşul, care a fost în prealabil amestecat şi omogenizat cu iaurtul.

Şi gata!

Atenţie, la reîncălzire ciorba nu trebuie să ajungă să dea în clocot (aceeaşi poveste – se taie).

Anunțuri

Ciorbă de legume, cu linte, orez şi ştevie

image

Ciorbă de legume, cu ştevie

Am găsit ştevie în grădină! Aşa că, iată, asta a ieşit!

Trebuie multe legume şi boabe fierte laolaltă: linte, orez, cartof şi dovlecel, ceapă, morcov, câteva floricele de conopidă, pătrunjel frunze şi rădăcină, ardei iute roşu, ştevie şi roşii. Puţin ulei la sfârşit, sare, ou bătut cu smântână şi gata, ciorba e numai bună de savurat.

Perfectă pentru o zi fără soare!

Ce face tarhonul din ciorbiță

Gata, m-am săturat de atâta revoluție, să ne mai ocupăm și de ale stomacului, că nimeni, în afară de Eminescu, nu poate să facă politică pe burta goală. Așa că vă propun să vă îndeletniciți cu o ciorbiță de legume, sățioasă de la fasolea fiartă, deasă și acrișoară, dreasă cu ou și smântână și cu un ingredient deloc secret, dar absolut fenomenal: tarhonul.

image

Ciorbiţă de fasole cu tarhon

Din fasolea mea lipsește ciolanul, pentru că pentru el se bat unii acum în direct. Plus că a trecut Crăciunul, iar carnea… a luat-o președintele pe toată.

Ciorbiță de fasole boabe cu tarhon

Aveți nevoie de:

  • juma’ de kil de boabe de fasole fierte, preferabil și cu ultima zeamă în care au fiert. Soluțiile sunt rapide sau molcome. Soluția rapidă e conserva cu fasole boabe, din cele mari și bine fierte (dar ăstora eu le scurg zeama și le spăl). Soluția molcomă e să pui boabele la înmuiat de seara și să le fierbi două ore în trei ape, înainte să te apuci de făcut ciorba.
  • trei morcovi medii, dați jumate prin răzătoarea mare (aștia rămân să se vadă în ciorbă) și restul pe răzătoarea mică (ăștia se „topesc” la fiert și îngroașă ciorba).
  • un dovlecel mărișor, din cei fără sâmburi sau doi, dacă sunt mici, tăiați cubulețe.
  • o rădăcină medie de păstârnac, cubulețe.
  • o rădăcină medie de pătrunjel, tot cubulețe.
  • o bucată de țelină cât un cartofior, desigur, cubulețe.
  • un ardei roșu, tocat.
  • o ceapă mare, mărunțită.
  • suc de roșii sau pastă sau vreo patru roșii opărite, cojite și tăiate mărunt
  • leuștean
  • pătrunjel
  • tarhon
  • piper
  • ulei sau unt
  • un ou
  • un borcan de smântână
  • borș
  • sare

Cum se face

Se pune o oală pe foc sau, dacă deja fasolea fierbe, se rărește de boabe ca să iasă ciorbă, nu mâncare. Boabele scoase din zeamă se folosesc la salată (bună-bună, e practic o salată de roșii obișnuită, roșii, ceapă, ardei, oțet, ulei, sare, la care se adaugă fasolea boabe – delicios!).

Se călesc într-o tigaie încăpătoare toate legumele tocate și cele mărunțite și tăiate cubulețe în unt sau în ulei, după gust. Adică rădăcinile, ceapa, ardeiul și dovlecelul. Mie îmi place colesterolul, deci prefer untul. După ce au devenit aurii, miros amețitor, iar ceapa s-a făcut transparentă (fără să se ardă!), se răstoarnă conținutul tigăii în oala de pe foc. Apoi se adaugă jumătate din ierburile tocate (pătrunjelul, leușteanul și tarhonul) și se lasă la fiert.

Când au fiert destul (sunt moi și în casă miroase bine), se adaugă sucul de roșii și borșul, apoi se lasă să mai dea un clocot.

Pe urmă se bate oul cu smântâna într-un bol, se adaugă un polonic de ciorbă și se mai bate până e omogen, apoi se toarnă în ciorbă și se mai lasă un clocot. Se stinge focul, se potrivește de sare și se adaugă cealaltă jumătate de ierburi.

Apoi se pune în boluri și se mănâncă, desigur cu sau fără piper!

Supa de ceapa cu tofu afumat (vegana / vegetariana)

Cand m-am apucat sa fac reteta asta nu am fost foarte increzatoare. Ce sa iasa din:

  • trei cepe maaari,
  • un ardei gras rosu miiic,
  • o lingura de ulei de masline (vegetarienii lacto pot folosi unt pentru un plus de savoare);
  • un morcov mic si el,
  • un cartofior mititel (imi mai trebuiau niste diminutive, cartofiorul a fost cat o minge de ping-pong!),
  • o lingura de patrunjel proaspat tocat si
  • 100g de tofu afumat taiat cubulete? Aaa, si
  • cam un litru si jumatate de apa
  • sare dupa gust si, pentru cine prefera asa,
  • piper.

Pai, nu cine stie ce, ma gandeam eu.

In acelasi timp, rau nu putea sa iasa si aveam nevoie de o alta supa, ca ma plictisesc repede de „old favorites” si, cum sunt mereu cu intrebarea „eu ce mai mananc?” in minte, am decis cu o respiratie adanca si o lacrima in coltul ochiului drept (de la ceapa, ca deja incepusem sa toc!) sa incerc.

Ies sase portii delicioase, de numai 90 de calorii fiecare. Maine dimineata fac si poza, pe lumina, si o adaug la reteta. Arata la fel de bine pe cat de gustoasa este!

Merge nemaipomenit cu crutoane…

Supa de gulii – 80 de calorii portia!

Supa crema de gulii

Supa crema de gulii

Supele au de obicei putine calorii si umplu burta, dar supa de gulii este o minune! O gulie e un fel de cotor rotund si dulce de varzo-conopida, asa ca are, ca orice crucifera, pana in 30 de calorii. Cum ar fi deci sa iei doua astfel de legume miraculoase si sa faci din ele patru portii delicioase de supa?

Pai, nimic mai simplu. Ai nevoie de:

  • 2 gulii generoase, curatate de coaja si taiate cubulete
  • un morcov mediu, curatat si taiat in doua sau trei bucati
  • un cartofior nu foarte mare, taiat cubulete
  • o jumatate de radacina de patrunjel
  • o jumatate de radacina de pastarnac
  • o ceapa mica
  • sare (o lingura rasa)
  • piper (cam o jumatate de lingurita)
  • o legatura de patrunjel
  • o lingurita de ulei de masline (pentru varianta vegana) sau de unt
  • 1.5 l de apa

Pui la fiert guliile, cartoful, morcovul, radacinile de pastarnac si patrunjel si le lasi pana se inmoaie. Le scoti din zeama (pe care o lasi sa fiarba in continuare) si le zdrobesti in blender sau cu un mixer vertical pana se transforma in crema; daca e nevoie, mai adaugi apa. Torni crema inapoi in oala cu zeama si amesteci bine.

Toci ceapa si patrunjelul si le adaugi la supa, dai intr-un clocot, stingi focul, adaugi uleiul de masline sau untul, amesteci si gata!