O amintire de acum doi ani

Aud o conversație imaginară în camera Bestiei. Mă duc, curioasă. Mă vede.

Zic: „ce faci?” „Mă culc, zice” și se cuibărește pe o grămadă pufoasă de pături și jucării de pluș. Să mă blochez, și alta nu, de uimire. La ora asta, mă bat cu ea s-o pun la somn. Tertipuri, chestii. Nu contează, o fi ajuns-o oboseala.

„Hm, vrei să-ți închid lumina?” „Nu.” Hm. Mă gândesc ce-o fi în neregulă. „Dormi cu lumină?” „Da. Hai, pleacă”. Îmi face semn să mă car, și repede. Îmi imaginez o oră de liniște, cu ochii într-un serial, ceva… nesperat, minunat. Dau să plec. Și repede, să nu se răzgândească.

Aud un mieunat stins. Ah.

Dau Bestia la o parte, de pe maldărul de plușuri și pături și eliberez mâța, care dispare, scuturându-și blana făcută smocuri. Ies fulgi din ea. Mă întorc spre Bestie, cu gând s-o cert.

„Mami, îmi pui filmul cu omul de zăpadă? Te roooog?” Și zâmbește cu ce dinți mai are. „Uite, vine Zâna Măseluță”.

Iubire.

Anunțuri

Mici și funny de Sărbători.

Venise săptămâna trecută în vizită la fii-mea un țâşti-bâşti de 4 ani jumate și zor nevoie să facem bradul. Scot globurile strategice de plastic și ăsta că nuuu, că nu-s buuune, alea de sticlă-s bune! Întreb de ce și mă lămurește de mă felicit a doua oară pentru strategicele din plastic: „păi astea nu se sparg ka-boom poc!” Așa cevaaaa!

___

Dimineață. Prima dimineață după ce am făcut bradul. Fii-mea nu e în pat. Mă duc în living și o găsesc pe canapea, zgâindu-se la luminițe. „Neața”, zic. „Pleacă să te culci, n-a venit Moș Crăciun”. „Și tu de ce nu te culci”? „E dimineață!”

Mda, logic. Ce-o fi fost în capul meu?

___

Petrecere în pijamale / sleepover. Ora (târzieee) de somn. Bestia mea că o doare capul. Îi dau un sfert de Nurofen. Ailaltă, că face pipi. Merge la pipi. A mea, că-i e foame. Ailaltă, că ea nu e obișnuită să doarmă așa devreme (era oră târzieee!). A mea, că vrea apă.

Ce-au plozii împotriva somnului, băi, nene?

Am închis lumina în toată casa și le-am zis „cine nu doarme, nu se joacă mâine cu Sands Alive”. În trei minute dormeau duse.

___

Și uite, de-aia iubesc eu Sărbătorile.

Cum o fi, oare?

Zile obositoare. Mult, extrem de mult de muncit. Când e așa, nu-mi mai vine să fac nimic. Dar nu am cum. Foame mi se face, copilul trebuie hrănit, haine curate trebuie să aibă.

Și mă gândeam… cum o fi, oare?

Să-ți facă mama mâncare.

Să vii acasă după muncă, lihnită de foame, iar în casă deja să miroasă a ciorbiță bună și a tocană sau altceva ce numai mama știa să facă? Îmi amintesc, vag, și știu că era bine. Și că nimeni, niciodată, nu va mai face asta pentru mine.

Să-ți facă mama curat.

Am un prieten care locuiește singur. Uneori, vine maică-sa și îi face curat. El nu-i mulțumit, logic, nu? Îi deranjează lucrurile. Exagerează cu ordinea. Nu face cum îi place lui. Și mă gândesc: mofturi! Cum ar fi, oare, să vin acasă obosită și să găsesc casa lună, niciun vas în chiuvetă, rufele spălate, călcate și puse frumos prin dulapuri? Și o veșnică boscorodeală: „fără mine, te mănâncă câinii! Nu ești niciodată ordonată, cu cine-oi semăna?” Nu m-au mâncat câinii încă, mamă… Dar nici simplu nu-i…

Să stea mama cu pruncul.

Să vrei într-o zi sau în zece sau în cincizeci de zile la rând să nu fii tu aia care se scoală devreme să pregătească copilul de școală. Să te cari la bere seara, ca la douăj’ de ani, fără grijă și fără plan. Să știi că e mereu cineva la dispoziția ta, că poți să suni noaptea sau ziua și vine la tine. Și să nu o împarți cu nimeni. Să fie doar a ta, oricând. Cum o fi, oare?

Să ai cu cine vorbi orice.

Fără teamă c-o plictisești. Fără gând că nu te înțelege. Fără ocolișuri politicoase și fără sentimentul că orice ai spune, oricui, ești singură ca un câine lăsat legat de un par, în pădure.

Cum o fi, oare?

Dorul de ei

Am făcut deunăzi 6 cozonaci. Șase.

image

A fost muncă de Sisif cu basma și șorț, cu cinci ore de stat în căldură, cu atenție la fiecare detaliu al rețetei și cu mici panici (aoleu, nu-mi ajung stafidele, mamă, să nu ard nuca, ah, era să uit să ung cozonacii, pfuai, era focul cam tare, bine c-am văzut etc).

Mâine fac încă patru, pentru soacra mea.

Și îmi place să-i fac. Deși e greu, al naibii de greu, e un dulce complicat (deși e mult mai puțin capricios decât se spune), îmi crește stima de sine de parcă i-aș pune drojdie, cu fiecare cozonac dodoloț și doldora de nucă, pe care-l scot din cuptor.

Dar e mai mult decât asta. E rețeta mamei. E o bucățică din ea, vie încă. E o călătorie în trecut, când mă lăsa să gust gălbenușurile frecate cu zahar și saturate de arome. E și tata acolo, pândind să guste și el o felie, poate înainte să se termine postul. Sunt amândoi în cozonacii mei, și copilăria mea și amintirile din vremea când toate cele ce s-au întâmplat puteau încă să nu se petreacă.

Și mi-e dor, tare dor.

Și fac cozonaci.

Cântecul siamezelor din Doamna și Vagabondul (română)

Am căutat versurile pentru cântecul ăsta de m-am plictisit (îi place fie-mii) și… nimic!

Cum am tot revăzut filmul, am reușit să memorez versurile. Mă gândesc că or mai fi și alții care caută, așa că le pun aici:

Cântecul siamezelor din Doamna și Vagabondul (română)

Suntem siameze alese!
Suntem siameze prințese!
Dăm o raită-n casa asta foarte șic
și, dacă ne place, o să stăm un pic!

Vezi tu ființa aia, care tot înoată…?
O văd…!
… poate reușim s-o dăm jos dintr-o dată!
Să ne strecurăm atunci! Cum se cuvine,
capu-i pentru tine, coada-i pentru mine…

Tu auzi ce aud eu?
… e un pui de om!
Deci sigur are lapte bun în biberon.
Dacă știm să fim draguțe, foarte bine,
e lapte pentru mine… și lapte pentru tine!

Vine sezonul căpşunelor!

Cum simt că vine primăvara, trebuie să fac chestii care seamănă a flori, ciupercuţe, căpşuni. (Sau căpşune? N-am idee cum e corect, sa-mi fie ruşine!) Aşa că am luat copilul, că tot se plictisea în casă (unde să ieşi pe ploaie?) şi ne-am apucat de pictat pietre.

Şi, din pietre, au ieşit căpşuni (sau căpşune, în fine).

image

Vrei să te distrezi pictând pietre într-o zi ploioasă?

Garantez o jumătate de oră foarte amuzantă, prilej de explicat cum cresc plantele, cum se fac ele roşii, cum au frunzuliţe şi de ce şi, bonus, se educă pe nesimţite capacitatea de concentrare a copilului.

Ai nevoie de:
Pietre
Vopsele (tempera, guaşe, orice, numai nu acuarele)
Pensule
Lac de unghii.

Distracţie plăcută!