Când doi spun că ești beat, te duci și te culci.

Nu vorbesc de beție cu alcool, ci de beția cu răutate, prostie și (sau?) preaplinătate de sine, care nu strică ficatul  bețivului, ci al celor care i se nimeresc prin cale și care, mai mult decât adesea, nu au nicio vină.

Metaforic vorbind, se potrivește.

Când te îmbeți atât de rău de tine și n-ai capacitatea de a-ți da seama că ești și ridicol, și inoportun, e aproape dramatic. Mulți ignoră ce faci, de jenă. Bunul simț le spune că e mai bine să plece în altă parte, să nu mai dea de tine. Alții nu suportă să le vomiți prostii pe cămașă, așa că te reped de nu te vezi și atunci sari la bătaie. Nu mai contează că te trezești pe jos și că toată crâșma râde de tine. Te duci acasă și te lauzi că ai spălat cu ei podeaua. Cu dușmanii.

Totuși… nu știi că atunci când doi spun că ești beat, e bine să te duci să te culci?

Asta trebuie să faci de îndată ce ai sărit calul, dacă mai ai o fărâmă de judecată limpede sau măcar o urmă de autocontrol. Dacă nu, te îmbeți în continuare și ajungi să spună cam toată lumea că ești beat. Dacă nici atunci nu te duci să te culci și nu te lași de băutură, e clar – nu mai ai nicio șansă. Și nu există niciun motiv ca cineva, oricine, oricât de tolerant sau de bine intenționat, să-ți dea vreuna. O șansă, zic. Una după ceafă spre trezire, da, din aia trebuie. Numai că, adeseori, nu merită efortul.

Asta, dacă ești tu bețivul în cauză.

Dacă însă tu ești o creatură bine intenționată, tolerantă și de treabă care crede că nu există oameni răi ci doar conjuncturi nefavorabile și te gândești să dai bețivului o șansă, află că te înșeli și că o să plătești destul de rapid și destul de scump bunele tale intenții. Și nu încerca niciodată să spui lumii care s-a certat cu bețivul despre care ziceam mai sus că poate are și el o parte bună, că poate e și el om, că poate nu-i dracul chiar așa negru. Nu încerca, pentru că n-ai dreptate și, dacă nu mă asculți, o să afli asta direct pe pielea ta. Cred că asta e printre puținele situații când argumentul majorității nu e eroare de argumentare. Dacă toți sau aproape toți zic despre unul că e așa și pe dincolo, știu ei ceva. Cum ziceau bătrânii? Nu iese fum fără foc.

Asta e! Există oameni răi, așa cum există oameni proști. Și mai există și oameni și răi, și proști. Și plini de ei de dau pe dinafară. Nu contează că spun numai tâmpenii, că habar n-au cu ce și de ce se mănâncă anumite chestii și că tu, creatură bine intenționată, dar naivă, te-ai nimerit în calea lor și încerci să le spui ceva folositor. Este irelevant. Absolut irelevant. Ei continuă să fie plini de ei, să aibă impresia că merită respect și, culmea, să încerce să-l mai și impună. Cu forța, că doar așa se face cu respectul, nu? Iar dacă, printr-un concurs de împrejurări oarecare, genul ăsta de om ajunge într-o poziție de putere, trebuie să te ții bine. Taie și spânzură, insultă și dispune, totul după bunul plac.

De astfel de oameni trebuie, dar TREBUIE să te ferești.

Mai puțin metaforic, faceți tot ce puteți ca să nu aveți de-a face cu oamenii despre care se vorbește de rău sau la mișto insistent, peste tot, de ani de zile. Ceva-ceva e acolo și nu aveți timp (viața e scurtă) și nici nervi să trăiți situații absurde.

FTW.

Anunțuri

Facebook: ce faci când te-ai desprietenit de careva

Odată și-odată tot o să fii în situația asta ingrată. Mai greu e prima oară, pe urmă te obișnuiești. Ideea e că nu dai cuiva „unfriend” neapărat pentru că te-a supărat cu ceva, ci pentru că, adesea, n-ai idee cine e, nu ai interacționat defel cu persoana în cauză și chiar vrei să ai mai puțin zgomot pe zid. Ăăă… wall. (Nu pot să-i zic „perete„, mă enervează)

Eu una, nu dau o ceapă crăpată de sapă pe un „unfriend” pe Facebook.

Problema e că sunt caraghioși care se supără pe unfriendurile astea, mai ceva ca de o despărțire pe bune.

Și sunt și unii care văd faza în timeline-ul tău înainte să apuci să o ștergi de acolo și își zic în barbă: iete, mă, l-ai supărat pe cutare. Ce nașpa trebuie că ești! Iar cutare n-a făcut altceva decât să-și curețe listele de oameni pe care nu-i știe, cu care naiba știe când o fi schimbat o vorbă sau două pe wall-ul altui amic, nici ăla foarte apropiat, acum doi ani. Sau: „băi, ce bestie, l-ai scos pe X din listă!” Iar X e foarte posibil să fie foarte haios și de treabă în viața lui și cu prietenii lui, dar ție nu-ți spune nimic interesant pentru tine, plus că nici nu prea interacționați, din lipsă de preocupări comune. La ce să-l încurci cu status update-urile tale? La ce să te încurce cu ale lui? Unfriend și gata!

Așa că, trage aer în piept și fă curat în listă.

Ce poate să se întâmple? Păi, în primul rând, nimic. Unii sunt la fel de nepăsători ca mine. Ar merita să le dai „Add as friend” la loc, numai pentru calitatea asta excepțională de a fi chill. Sau nu-și verifică Timeline-ul. Sau sunt așa de orgolioși, încât bombăne înciudați și jură să nu mai vorbească niciodată cu tine și te trec într-un carnețel cu coperți negre sau în Evernote, ca să nu cumva să uite. Ideea e că nici nu contează de ce nu reacționează la unfriend – ai scăpat de ei din listă și gata.

Pe urmă ce ce mai poate întâmpla? Păi, cazul cel mai rău. Adică mesaje supărate ale unora pe care nu-i știi, dar care se vor simți foarte jigniți că i-ai unfrienduit. Compune-ți de pe acum un mesaj împăciuitor, gen „frate, nu știu cine ești, zău! Dacă ne știm pe bune, amintește-mi, că-s bătrân și am mintea lui mamaie!„. Și omul fie nu mai zice nimic, caz în care e bine, ori zice că te știe de la ziua lu’ sora lu’ Gică, ăla cu care ai lucrat o zi la un proiect în liceu și care a zis că ești băiat fain sau fată de treabă. Aici ai două variante – îi dai add la loc (și ăla dă ignore, ha, ha!) sau zici că nu-ți amintești, da’ poate vă mai vedeți la ziua lu’ Gică și o lași așa. Și e bine.

Dacă omul o ia razna și te ia cu chestii urâte, îi dai block și ai scăpat de el de tot. Iar dacă nu-l mai vezi și nu te mai vede, ce mai contează? În afara accesului pierdut la profilul tău, el n-o să aibă vreun indiciu că l-ai blocat, dar e plăcut să te gândești că o să vorbească singur o vreme, până îl ia plictiseala.

Curăță timeline-ul după fiecare unfriend, dar și săptămânal sau lunar.

Că, na, Zuckerberg este un fan împătimit al ciorapilor purtați cu care îi urez să-și facă ceai de fiecare dată când mă face să pierd vremea la el în site, în loc să-mi văd de ale mele. De ce să faci curat în Timeline? Crede-mă că e că e absolut plicticos să găsești ca „story„, la loc de cinste, cu cine s-a împrietenit și desprietenit careva și când. Eu intru pe Timeline-ul cuiva ca să văd ce învârte, nu ca să văd cui a cerut prietenia. Și nici ca să văd pe cine a scos din listă. Că nu mai suntem plozi de-a șaptea.

Și gata.

Zuckerberg are un fetiș cu șosete purtate! (Meh, de fapt urăsc Timeline-ul)

Ieri am chiulit de pe aici. Motivat, aș zice, pentru că am avut un examen și pe urmă am stat să-mi curăț Timeline-ul (da, da, din Facebook). Și realizez că, după ce trimit ciorapi purtați la Google, să-mi facă mai bine profilul personal după care vor să mă înfunde cu spam advertising, va trebui să trimit o serie și la Facebook, să-i deguste și Zuckerberg în ceaiul de dimineață sau pe budă, unde vin cele mai bune idei pentru Facebook în ultima vreme.

Dacă mă auziți că am rămas fără șosete, să știți măcar de ce. Așa.

De curățat Timeline-ul, n-am terminat. Mai curăț și mâine, în caz că o să vă mire de ce nu apare nimic scris pe blog. Acum scriu în grabă mare, pentru că trebuie să las posterității un mesaj:

Urăsc Timeline-ul! Facebook mă enervează!

Și să scriu și una, alta despre el, că poate mai sunt unii care nu l-au activat și măcar să știe ce-i așteaptă de pe 5 februarie. Așadar:

Setările de privacy rămân aceleași

Întâi și întâi, tu, cel care ai impresia că trebuie să cureți Timeline-ul de tot și toate, relaxează-te. Nu e cazul. Nu-l vede brusc mamaie și face infarct la pozele din club. Ce ai setat că nu poate să vadă mamaie, e bun setat și așa rămâne. Cu alte cuvinte, fiecare „prieten” vede un timeline diferit, alcătuit pe loc din baza de date a lui Zuckerberg, în funcție de ce ai zis tu că e OK să vadă individul respectiv.

Sfat: dacă ai „prietenii” foarte bine împărțiți pe categorii de acces și postezi „Custom” de fiecare dată, timeline-urile tale or să fie foarte diferite de la o persoană la alta. Trebuie să fii foarte atent cine ce vede – nu neapărat pentru că s-ar putea s-o șochezi pe mamaie (te iubește oricum, îi trece), ci pentru că riști să ai un profil irelevant pentru interesele tale și pentru cei cu care vrei să interacționezi mai serios de un like la o poză cu veverițe.

Atenție: Dacă postezi de pe mobil, (în principiu, adică în funcție de sync) se păstrează ultima setare folosită când ai postat de pe varianta desktop a Facebook-ului. Dacă trebuie să postezi ceva, fii întotdeauna atent la setări!

Vezi tot istoricul, dacă ai răbdare

Să n-o uităm pe mamaie. Coana mare a început să le aibă cu netul în ultima vreme și, chiar dacă are și memoria slabă, poate acum să găsească mai ușor ce și cum ai scris, ai postat și ai zis ceva mai demult. Că dă click pe an, apoi pe lună și pe urmă se distrează așteptând să se încarce toată treaba. Norocul e că se încarcă greu, mai ales dacă persoana căreia vrei să-i afli toate cele se îndeletnicește cu postat pe bandă. Crunt! Eu nu postez mai mult de trei, hai, cinci chestii pe zi, cu tot cu share-uri și poze și tot mi-a luat o grămadă să aștept numai să se încarce toată luna! N-am reușit încă să dau cu mopul decât până în noiembrie 2011.

Sfat: scrie de acum înainte prostiile la începutul lunii, nimeni nu are răbdare să aștepte să se încarce toată povestea, iar afișarea se face cu cele mai recente chestii la început (invers cronologic). Poate doar dacă-i detectiv (și e plătit de mamaie), să aibă cineva nervi să stea după scriptul găunos al lui Zuckerberg… caz în care, da, te-ai ars. Sau, și mai simplu, termină cu postările spontane, dacă nu-s legate de ceea ce chiar vrei să arăți lumii. Zuckerberg afișează tot, deci abține-te.

(Tare mi-e că revenim la jurnale scrise de mână. Nu că ar fi rău, dar s-a dus naibii momentul, dacă totul e cu memorie. Mai ales că, din păcate, Facebook nu afișează – că nu are cum – și contextul momentului pe care îl ține minte.)

Există și Activity Log

Activity Log e încă o listare cronologică (n-ajungea una!). Așadar, pe de o parte ai istoricul statusurilor, linkurilor, pozelor publicate de tine și, pe de alta, ai jurnalul de activitate.  Adică Activity Log ăsta e un raport, afișat tot invers cronologic, a tot ce ai comentat, tot ce ți-a plăcut, tot ce ai sheruit, tot, tot, tot – activitatea, cum s-ar zice. Și aici se poate opta pentru „Unlike” (dacă activitatea în cauză a fost un Like) sau „Don’t allow on timeline„. Partea nepăcută e că nu există niciun buton care să te lase să faci totul invizibil odată, ca să poți sta liniștit până când ai sau n-ai chef să te apuci să vezi ce lași și ce nu lași vizibil în profil. Așa că trebuie să stai cu mânecile suflecate și ochii în ecran și să „Don’t allow on timeline” fiecare chestie, pe rând. Și mai stai și să aștepți să se încarce tot. Enervant. Cronofag! (Iar eu consider cronofagia ca fiind o formă subtilă de crimă – e tot un spam.)

Sfat: Dacă ești genul foarte activ și vrei să lași în urmă o anumită imagine (ceva coerent, omogen) și nu un amestec pestriț de chestii personale cu interese speciale și chestii incidentale, va trebui să-ți programezi o zi pe săptămână în care să faci curat și aici. Adică, să mai pierzi niște vreme pe site-ul lui Zuckerberg, că poate n-ai ce face în rest. Timp e destul, ce capra lu’ Facebook! Sau, mai bine, mai eficient și mai puțin cronofag, potolește-te cu Like-urile, share-urile și orice chestie irelevantă, rămâi un serios și asta e.

Când te-ai împrietenit cu careva

Nu, că asta e una din cele mai mari prostii ale timeline-ului. Adică îți afișează acolo ca mare eveniment, mare, momentul când ai dat cuiva „Add as friend” și persoana în cauză a clicăit butonul cu „Accept” (sau cum i-o zice, că n-am  dat niciodată atenție la formulare). Sau invers. Să sărbătorim, mă Zuckerberg, mă, data când mi-am dat seama că n-o am „prietenă de Facebook” pe colega de școală, cu care, da, mă știu de când Facebook nu exista nici măcar în SF-uri. Dar ce contează asta, când Facebook consideră că e relevant să afișeze când două persoane au dat click pe două butoane!

Sfat: Nu te mai împrieteni cu nimeni nou. Serios! Nu-i nevoie! Dacă ești attention whore sau persoană mai mult sau mai puțin publică, soluția e să-ți faci o pagină și basta. Dar, dacă ești un om relaxat, care nu face social media like a bo$$ (e o memă, nu lua foc!) și nu-ți trebuie mii de oameni pe care nu-i știi prin listele de prieteni, împrietenește-te numai cu cei pe care chiar îi știi și cu cei care chiar îți plac, apoi curăță timeline-ul, săptămânal sau lunar (cum ți-e mai ușor și în funcție de cât interacționezi cu oameni „noi”).

În fine. Atât deocamdată. (Nu, nu-i gata!)

Revin mâine cu restul, că acum tocmai mi s-a stricat centrala termică (da, din senin) și trebuie să mă îndeletnicesc s-o am reparată până mâine sau mâine (cel târziu), că zic ăștia la Meteo că vin zăpezile lui ’54 și se blochează tot orașul și murim, naibii, de frig.