Întrebarea despre România, care chinuie UE

Pentru că la noi e ca la nimeni alţii, pentru că aşa ceva e undeva între circ şi tragedie de bâlci, pentru că în România nimeni dintre cei de prin diverse instituţii ale statului nu ştie să numere (de la Roberta încoace, numai probleme de numărat au fost), UE nu-şi poate pune decât o singură întrebare.

Una singură.

„Câţi mamii dracului sunt ăia?”

Care ăia? Păi, noi, românii. Cu drept de vot, fără, vii, morţi, pe liste, prin câmpurile de căpşuni şi aiurea.

Anunțuri

Metrou

Nu prea merg cu metroul. Nu-mi place. Vara e înăbuşitor, iarna e prea cald şi simt că mă sufoc sub pământ în orice anotimp.

Dar am mers alaltăieri, ca să vadă şi fii-mea cum e cu trenul din tunel. Ei i-a plăcut. Era un pic neliniştită, dar noutatea experienţei şi faptul că fierătania zuruitoare era tren şi era pictată (am nimerit un tren înfrumuseţat cu graffiti), au reuşit să-i estompeze neliniştea. Nu cred că s-a relaxat vreo secundă, dar era ca şi cum s-ar fi dat în montagne russe – adrenalină!

Ocupată cu fii-mea, alaltăieri n-am avut vreme să mă uit în jur. Dar am mers şi ieri cu metroul. Aşa că am văzut ceva schimbări în bine. Asta, că tot se vaită românul că la noi nu se schimbă niciodată nimic.

De exemplu, sunt panouri de afişaj peste tot. Practic, ştii dacă trebuie să te grăbeşti sau nu, pentru că vezi când vine trenul. Harta metroului e şi ea peste tot şi e uşor de descifrat. E adevărat, e mic metroul nostru (faţă de labirintul din Londra, na!), dar e OK. Oamenii au început să stea pe dreapta scărilor rulante, cel puţin în staţiile centrale. E şi asta ceva.

Ce nu s-a schimbat e aerul. Cred că e acelaşi aer de acum zece ani. Nu poţi respira. E zăpuşeală. Cald şi umed, ca într-o seră. Şi miroase ciudat, a metrou.

Şi nici oamenii nu s-au prea schimbat. La Eroilor urcau în turmă, ca nişte cornute, ocupând toată scara. Şi la Eroilor e scară lată, despărţită la mijloc de o bară, tocmai ca să marcheze sensul de coborâre, că-i diferit de cel de urcare. Tocmai ca turma să n-o ia pieptiş la grămadă şi să poată şi cei care coboară să ajungă la peron. Dar oamenii sunt la fel. Ca în ’87. Ca în ’90. Ca acum.

Păi dacă oamenii nu se schimbă, cum să se schimbe politicienii?

Faţă în faţă

La noi tocmai ce a intrat în vigoare „legea Big Brother”.

Facebook scanează chat-urile, să caute pedofili (şi alte chestii în timpul ăsta, logic).

Google are nişte termeni şi condiţii de te sperii.

Şi tot aşa.

Simt că revenim la discuţiile faţă în faţă. Nu neapărat de voie, cât de nevoie.

I like my effing privacy.

Consecințele apatiei cetățenilor

Alegi până culegi, zicea mama.

Ați întors nasul la opțiunile oferite de partidele mici. V-ați strâmbat că unu-i pletos, celălalt verde  și altul gălbui. Nu v-ați băgat în partide, să strigați pe acolo că trebuie altceva sau să fiți acel altceva, că vă mânjeați mânuțele. Nu faceți politică, doar sunteți intelectuali. N-ați mers la vot, că oricum votează alții. N-ați făcut nimic, acum vă întrebați „dacă-l dăm jos pe ăsta, pe cine punem în loc?”.

Să vă spun ceva neplăcut: pe ceilalți. N-aveți încotro.

Bravos, națiune. N-ai altă opțiune.

Cum funcționează democrația și la ce duce apatia - neimplicarea - cetățenilor

Leguma

„Dă-i, bă, dracu’ pe-ăștia, hai să ne uităm la un film, ceva!”

„Revoluția se face și fără mine.”

„Oricare ar fi la putere, viața mea rămâne tot aia, tot la muncă mă duc, tot aia mănânc, tot la TV mă uit.”

„Nu mă interesează politica.”

„Iete, proștii, se ceartă care pe care! Parcă mai contează!”

„Mai vorbiți mult de protestul ăsta? Chiar n-aveți ce face?”

Legume

Oamenii ăștia nici nu-și dau seama cât greșesc. Cum, de fapt, ignoră ce se întâmplă în jurul lor, nu au nicio părere, nu-și fac nicio părere, refuză să se intereseze de orice le-ar putea tulbura weekendul și somnul. Vegetează.

Participarea, indiferent de cauza susținută, este importantă.

E clar deja că nu-l pot suferi pe Băsescu și că Ponta și gașca mi se par niște chiftele fleșcăite și că uneori am impresia că-s mână în mână cu pedeliștii. Că pe Iliescu n-am să-l uit cu minerii lui cu tot, că am fost golancă elevă, împreună cu mama, golancă și ea, pensionară, la Universitate. Și că Antonescu e un soi de hippie, care nu pare să știe pe ce lume e, dacă nu-i suflă vreun consilier ce să zică și să facă.

Pe Băsescu îl detest cel mai tare, pentru e la putere. Puterea e o chestie mai rea ca tăria, mai periculoasă ca o sticlă, două de Chivas. Puterea îmbată în așa hal, încât ies aberații ca reacția de văcar supărat pe sat pe care a avut-o Băsescu atunci când a zis că românii cei răi nu vor schimbarea. Nu că schimbarea ar fi fost bună, dar asta e altă poveste deja.

Pentru că, deși pe Băsescu vreau să-l văd plecat de la Cotroceni și plantat, întru liniștea mea, în ce crâșmă vrea, la zaiafet, nu la pupitrul ăla cu steaguri în spate, prefer băsiștii, oricând îi prefer, pentru că ei măcar au o părere, sprijină ceva, deși cred că își irosesc energia în tabăra care nu-i a bună. Dar ei nu-s legume. Nu vegetează, cu capul gol și mațul rezonabil de plin.

Fără participare, găștile de băieți din politică fac ce vor.

Pentru că nimic nu e mai periculos pentru o democrație, decât apatia populară. Lipsa de chef. Globul de sticlă. Adormirea în palatul înconjurat de țepi și buruieni. Fleșcăiala. Până și opoziția s-a fleșcăit. Nu mai au niciun fel de chef, de vână, de putere.

Am citit tot soiul de opinii, pe bloguri, pe Facebook, pe Twitter, cum că protestul este neautorizat, ilegal. Că jandarmii au trebuit să cotonogească oameni. Că televiziunile au manipulat (da, fiecare pe zona ei de orientare, deci s-a echilibrat balanța). Că avem democrație și că în democrație președintele e sancționat prin vot. Că sunt diferențe între democrație și dictatură.

De acord! Dar dacă opoziția nu poate reprezenta omul, ce poate omul să facă? E ca și cum n-ar exista opoziție. E ca și cum ar fi acolo de formă, incapabilă să se interpună, ca un scut împotriva abuzurilor, între cetățean și Putere. E ca și cum nu am avea altceva decît Partidul, iar opoziția de acum este o fațadă, ca să nu poată nimeni să cârcâie că nu-i așa. Iar dacă nu avem altceva decât Partidul, cum putem să numim chestia asta? Autoritarism? Despotism? Totalitarism?

Pentru democrație ai nevoie de cel puțin două partide reale. Se pare că nu avem așa ceva, câtă vreme Băsescu nu are niciun oponent care să-i țină piept. Din moment ce președintele, fără să țină seamnă de legea fundamentală (pentru cine a chiulit de la școală, asta e Constituția), face ce vrea el, când vrea el, cu legile, cu oamenii, cu tot. Deci…

Opoziția suntem noi.

Iar dacă noi stăm ca legumele, așteptând în ignoranță Ziua Salatei, nimic bun nu se mai poate întâmpla. Nu știu cât vă amintiți din ce era și cum era, dar eu îmi amintesc. Știu când mama și tata îmi făceau în fiecare dimineață instructajul cu ce să nu spun că fac ei: „Dacă vrei să ne mai ai, mami, să nu rămâi fără noi, nu spui nimănui, dar NIMĂNUI, că ascultăm Europa Liberă!” Am văzut cum vorbea Ceaușescu. M-am uitat la filmări cu discursurile lui Hitler. Mi-e rece șira spinării. Am văzut unde se poate ajunge când oamenii nu mișcă. Din ignoranță și apoi din frică.

Participarea, indiferent de cauza susținută, este importantă.

Arată că omul știe sau măcar că e atent. Că politica nu e un circ cu ușile închise, unde numai unii au acces și se bat să-și împartă plăcinta. Arată că, la o adică, cetățeanul e viu și, dacă-l prostești prea mult, la un moment dat are vlagă să se și supere. Și să iasă în stradă. Că cetățeanul nu e o legumă. Că gândește. Că e cetățean.

Și că e liber.

Pe aceeași idee, aici (și o să mai adaug):

Erewhon

Eu cred că Samuel Butler a fost un vizionar. Ca și Jules Verne, care a descris tehnologie avant la lettre (sic), Samuel Butler a descris România anului 2020, după ce se va termina al doilea mandat al Elenei Udrea.

Despre ce e vorba în România Erewhon?

În primul rând, anagrama.

Erewhon este ‘nowhere‘ scris invers. Adică Țara de Nicăieri sau, dacă adaptăm și mai departe, Țara lui Papură Vodă sau, în același spirit, Țara Chiorului. Românul, cine altcineva?

Numai la noi pleci azi și ajungi mâine, asta dacă treci cu bine munții, de la București la Nădlac. Chiar dacă nu-s așa mulți kilometri, treci prin nicăieri și asta durează. Dacă treci noaptea, lași amortizoarele mașinii prin gropi secrete, cunoscute numai de ăia cu camioane. Să pleci de ici și să ajungi colo e aventura vieții.

A, și oile! Să nu uităm oile. Sau oierii, că numai în Țara de Nicăieri poate ciobanul să treacă la costum de lux și să mai aibă și acoperire media. Nu credeți că Samuel Butler a știut de Becali? Citiți Erewhon.

În al doilea rând, legile.

Păi numai în Erewhon infractorii sunt considerați bolnavi și tratați cu grijă. Dacă nu vă pușcă, vă amintesc de Vântu, care ba are junghi, ba tuse, cert e că stă mai mult la spital și pe acasă decât la pușcărie. Și nu e singurul caz. Mai avem unul și e președinte.

Tot în Erewhon, cine se îmbolnăvește e tratat ca un criminal și merge la pârnaie, nu la spital. La fel o să fie și la noi, după ce trece sau se asumă (sau ce metodă mai găsesc pedeliștii) noua lege a sănătății. Treaba va fi așa – plătim toți de ne ustură, nu beneficiem de nimic, dar dacă ne îmbolnăvim, mai plătim o dată, preferabil mult și preferabil unor băieți deștepți. Iar dacă nu plătim, bulău.

Nu săriți că Băsescu are dreptate, că uite, că ambulanțele – asta e un hering roșu și e cum a făcut Băsescu de când e el. Distrage atenția de la adevărata problemă. Păi a stat să conferențieze cu presa și a spus numai ambulanțe, ambulanțe timp de o oră încheiată azi, când era Mordechai invitat la Antena3 (emisiunea în care Ghișe scotea perle). Dar legea e despre cu totul altceva și, dacă nu aveți răbdare să citiți vreo j’ de pagini (doc), mergeți la Dollo pe blog și citiți la ea, că face un rezumat clar, cu tot cu consecințe.

În al treilea rând, Banca Ortodoxă Română

Sau OR Bank. ORB, că e Tara Chiorului. A românului, a cui altcuiva? Bani aruncați pe biserici, în vreme ce sănătatea e pe ducă – doar i se face acum lege nou nouță și, în stilul lui caracteristic, Băsescu a anunțat că se va promulga. Cum? „Nu vreau să treacă prin asumare„. Traducere? „Nu mă interesează ce vreți voi, hă-hă-hă, o să treacă prin asumare„. Deci va trece prin asumare. Aș fi preferat asomare. A cui? A pacientului, a cui altcuiva? Rugați-vă, deci.

Și diferența. În Erewhon nu erau mașinării.

La noi este una și bună. Mașinăria de vot. Care a evoluat darwinian – a supraviețuit cel mai puternic, cel mai capabil să treacă peste orice numai ca să câștige. Bine, nici nu are opoziție. Opoziția e un soi de chiftea flască, peste care Băsescu dă cu maioneză și muștar după cum are chef și când are chef. Opoziție infantilă, cu anorhidie.

Să vă văd ce faceți la urnele comasate de anul ăsta (că dacă vrea Băsescu, comasate or să fie).

Eu mă duc să votez cu Nimeni. Cine altul să fie mai bun pentru Țara de Nicăieri?

Eficiență!

Lorenz hingherul a zis acum două zile că mai sunt 50000 de maidanezi pe străzile Bucureștiului. Citiți toată povestea, e interesant. Apoi:

Maidanez (foto: alegri, 4freephotos.com)

Maidanez (foto: alegri, 4freephotos.com)

Când cu campania pentru semnăturile alea, înainte să se vadă cu sacii în căruță, ziceau pedeliștii că ar colcăi prin cartiere mai bine de suta de mii de mușcători.

Vedeți ce eficienți sunt oamenii ăștia?

Nici bine nu au adoptat legea care le dă voie să taie și să spânzure, că s-a și înjumătățit numărul de cotarle. Și, dintre astea, numai zece mii mai au ovare și testicule (pentru că asociațiile, se știe, folosesc banii din donații ca să joace bambilici, iar câinii se sterilizează singuri, unii pe alții).

Acum, spre sporirea eficienței, mai angajează prinzători. Dacă au reușit să scape de 50000 de câini cu doar doi chiori cu laț, o lege trecută în parlament și o declarație de presă, să vezi ce bine o să fie cu al treilea hingher proaspăt și cu bănuții virați de la stat pentru acțiune. După ce-și fac banii de campanie, după cum e ocupat deja domn’ prefect Eutănăsoaei Atănăsoaei, să vedeți cum iese Lorenz și ne spune că și-au făcut ai lui treaba exemplar și că au rămas doar cei 16000 de jagardei, bufferul anti-șobolani de care zicea acum puțină vreme.

Să nu ziceți că nu v-am zis.