Vă rog. Nu mai spuneți că tinerii noștri sunt tâmpiți

Și nici tinerii lor. Și nici tinerii, copiii, în general.

Chiar dacă nu iau „bacul” (ca să treacă Dunărea… cred că, de fapt, vă referiți la examenul de bacalaureat). Chiar dacă vedeți pe Facebook (că ai noștri „se dau” mai puțin pe Twitter) genul ăsta de conversații, doar că pline de „k”-uri, și într-un fel de limbă română:

image

Și știți de ce?

Nu-i vina lor. E vina noastră. Da, a mea și a ta. Tu și cu mine și cu el și cu ea am vrut o țară ca a americanilor. Acum o avem, din ce în ce mai mult. Și nu ne prea place, dar nu ne dăm seama că semănăm din ce în ce mai mult cu americanii. De la economia de junglă la un sistem de sănătate care te taxează la fiecare pârț neacoperit de asigurare, la fiscul care pune majorare la majorare la taxe și impozite neplătite la vreme, la școala de stat care-ți ridică părul pe ceafă cu regulamente aproape penitenciare, cu o programă imposibilă, pe care profesorii o predau, iar copiii n-o pot fixa.

Copilul meu de clasa I are de făcut la sfărșitul anului școlar operațiuni matematice complexe, de genul: „Ion are 20 de mere. Păstrează 2 și dă câte trei prietenilor lui. Câți prieteni are Ion?” Asta înseamnă (20-2)/3=? Nu mă interesează că un copil mai răsărit o să deseneze merele lui Ion și o să facă mulțimi din ele, cu guguloaie desenate în jurul lor și o să le numere. Că tot operațiune matematică complexă este. Pentru un copil de 6-8 ani.

Noi abia făceam adunări și scăderi (fără trecere peste ordin) în concentrul 0-100.

Tabla înmulțirii? Clasa a TREIA. Acum se face într-a doua, și o tocesc copiii ca pe o poezie dadaistă, fără să priceapă nimic.

Nu pricep, li se înfundă capul cu lucruri abstracte, mult peste vârsta lor, dar sistemul trece mai departe ca ursul pe lângă câinii care latră a jale, fără ca informațiile și conceptele să aibă vreme să se fixeze.

Logic că ajung la 14-15-16-18-25 de ani cu IQ liminal. Nu că-s proști, ci pentru că noi lăsăm sistemul să se pișe pe ei ani de zile, în școala care nu poate funcționa normal, pentru că urmează programa scrisă de tâmpiți agreeați de un Minister în fruntea căruia e câte un incompetent numit de niște politicieni nesimțiți… votați de noi.

Și nesancționați.

De 25 de ani.

Dar las’ că și americanii-s proști, mai proști ca ai noștri, hăhă.

Anunțuri

Google, eat socks!

Mă bucur că am domeniul meu .ro! Nu, evident că nu e ăsta (ăsta e locul meu personal de joacă și-mi place să-l țin pe wordpress!). Dar am câteva altele, fiecare găzduit frumos pe un server al meu și numai al meu, în care eventual își bagă nasul câte un băiat de la firma de hosting, RDS-ul și alți ISP care cară datele și… cam atât.

De ce așa mare bucurie la faza cu domeniile proprii? Simplu, pentru că sunt paranoică de când mă știu. Sunt foarte grijulie cu lucrurile mele, iar lucrurile mele nu-s și ale altora. Îmi amintesc ce nepopulară eram în liceu, pentru că nu făceam schimb de bluze, fuste și nădragi cu nimeni, rujul meu era sacru și inviolabil și fidel buzelor mele iar senvișul meu mai bine pleca direct și întreg la altcineva, decât să dau în dreapta și-n stânga câte o mușcătură și pe urmă să bag în mine bucăți din el cu urme de dinți. Dinții altora.

Paranoia asta a mea m-a salvat de multe belele. Aveam grijă de jurnalul meu și îl luam mereu cu mine, iar mamei îi lăsam un decoy plin cu prostii nevinovate. Știu că îl citea, pentru că lăsam semne. Mai târziu, i-am zis că n-a pus niciodată mâna pe the real thing și culmea e că tot ea s-a supărat că am păcălit-o ani de zile. Singura dată când tata a căutat în geanta mea după țigări (mă prăda constant, mereu rămânea fără) i-am făcut un scandal groaznic și n-am mai vorbit cu el o săptămână. Când a venit la mine o foarte bună prietenă și a dat buzna în frigider să-și ia de mâncare, m-am simțit invadată, și nu pentru că nu i-aș fi dat ceva de mâncare, dimpotrivă, îmi place nespus să alimentez pe oricine, mai ales cu chestii gătite de mine. Dar nu așa!

Chestia tare e că nu am, de fapt, nimic deosebit de ținut sub cheie. Am recitit recent jurnalul ăla „pe bune” și am realizat că scriam cam aceleași prostii și în cel lăsat pentru mama. În geanta mea, în afară de țigări (de care oricum știa toată lumea, că fumam oficial – a fost mai simplu să le spun decât să mă feresc), erau caiete, cărți, pixuri și cam atât. Și jurnalul, dar ăla era într-o cutie cu cheie, ia cheia era la mine la gât. Iar în jurnal erau nimicuri. Și culmea e că, dacă mama ar fi vrut vreodată să citească jurnalul meu, era suficient să mi-l ceară. La fel și tata, cu țigările (el s-a prins la un moment dat).

Totul ține de consimțământ. Când nu e cu voia mea, e viol. Când nu e cu știința mea, e furt. Când e și fără voie, și fără știință, e tâlhărie. Iar eu sunt om mare, am minte să gândesc, nu am nevoie de intruziuni în viața mea, nici ca să mă „ajute”, nici ca să-mi aleagă chestii „relevante”, nici ca să nimic. Mă descurc foarte bine singură.

Deci, așa cum nu aș fi nici în ruptul capului de acord să-mi poarte careva chiloții, nu-s și n-am să fiu niciodată de acord ca niște unii, fie ei și Google, să-mi scotocească prin mailuri. Treaba mea e treaba mea și gata. Indiferent cât e de banală sau dimpotrivă, de ieșită din comun. E a mea. Mine, my own, of me. Așa că mă bucur că nu am căzut în tentația de a folosi gmail pentru altceva decât spam și junk și înscrieri pe diverse site-uri care vor neapărat mailuri valide. Adresele mele de gmail sunt valide. Eu le știu parolele. eu intru în ele dacă și când vreau. Dar nu le folosesc. Nu în sensul relevant (cuvânt preferat de Google). Google crede că sunt bărbat și că am vreo patruj’ și de ani. Să creadă, că oricum sunt banner-blind. Pot ei să pună reclame peste tot, că-s antrenată. Nu le mai văd.

EU și numai EU știu ce e relevant pentru MINE.

Nu-mi place să scotocească cineva în geanta mea virtuală. Nu-mi place să își bage cineva nasul în ce scriu, ce fac, ce caut. Iar Google fix asta face acum, odată cu „unirea conturilor” și noua „privacy policy”. Dar eu am domeniile mele .ro. Și acolo primesc mailurile mele și de acolo trimit mailurile mele. Nu ai cum să-ți bagi nasul și acolo.

Google, eat socks!

Ce faci când toată lumea piratează?

Oală de ciorbă. Sau de SOPĂ.

Oală de ciorbă. Sau de SOPĂ. (imaginea, de aici: creativeclaycooking.com)

Faci borș era expresia românească, dar cum legea care va să treacă la americani se numește Stop Online Piracy Act, se cheamă că faci SOPĂ.

De ce ar fi treaba asta atât de greșită, când toată lumea e de acord că pirateria este furt? De ce s-ar opune cineva unui act care condamnă pirateria și închide toate căile pe care activitatea asta underground le-ar putea folosi ca să se propage?

Pentru că nu este underground, ci mainstream.

Pirateria e globală.

Nu e ceva corect și nici moral, dar se manifestă, mai accentuat sau mai voalat, la majoritatea populației Pământului cu acces la internet. Deci, a devenit nu excepția, ci norma, deci e ceva normal – asta e natura umană și nu poți schimba natura umană decât prin două metode: educație și coerciție. Educația este o chestiune de timp – nu ai rezultate imediat și este nevoie de mult efort; în plus, în funcție de eșecul de a menține un echilibru între ceea ce vrei să obții și ceea ce oferi, iar motivația oamenilor de a încălca principiile nu dispare, ai tot soiul de recăderi. Cu alte cuvinte și de exemplu, degeaba educi cetățeanul să-și plătească taxele, pentru ca statul să poată să lucreze cu banii strânși tot pentru cetățean, dacă taxele sunt mai mari decât este dispus cetățeanul să își rupă de la gură și dacă statul nici nu-și face treaba.

Ce facem când suntem neajutorați? Devenim isterici.

Ce facem când suntem neajutorați? Devenim isterici. (sursa imagine: thekey.xpn.org)

Coerciția este bruscă, cu rezultate imediate, dar superficiale. Succesul este scurt, iar recăderea, mai adîncă. Pentru că pedeapsa ia omul prin surprindere, dar nu-l face să-și schimbe natura, ci doar îl stimulează să încerce altceva. SOPA asta nu-i decât un act de coerciție. A oprit Prohibiția consumul de alcool? Nu. La fel și cu SOPA – or să se frigă câțiva cu ea, apoi restul de băieți infami, puși pe prădat mamuții gaming&media, vor găsi o cale să work around it.

Lupta nici măcar nu e nouă. Din secunda în care a apărut banda de magnetofon, casele de discuri și-au simțit subțiindu-se pernuțele cu $$ de sub funduri. Să ne mai amintim ce scandal a fost când cu CD-urile și DVD-urile? De când înțeleg eu ce e cu lumea asta (să fie vreo 18 ani de atunci), am tot văzut lovituri din astea șoc și tot atâtea replici evazive și eficiente ale celor puși pe piratat. La fel cum Audiogalaxy a fost înlocuit de Napster și apoi de măgar, DC și torente și de câte or mai fi și n-am auzit eu și tu de ele, dar au auzit alții.

Deci, dacă după aproape două decenii de lupte surde și inutile, când cu fiecare lingură de SOPĂ pirateria nu face altceva decât să explodeze ca mămăliga, eu,  în locul mamuților ăstora cu mulți $$ dar cu puțină minte, aș schimba paradigma.

De ce piratează oamenii?

Că nu înțeleg că e furt. OK, educăm. Le explicăm că e furt. Așa. Explicăm de două decenii. Și de ce continuă să pirateze?

Pentru că nu au bani să cumpere. OK, facem toate alea mai ieftine și gata (deși nu se întâmplă așa). Și de ce continuă să pirateze?

Pentru că trăim într-o eră globală, iar unii se încăpățânează să lanseze în zile și perioade diferite diverse produse de entertainment, iar oamenii află că s-a lansat X chestie în America și-i doare la bască de lansarea de peste o lună din Europa, ei vor acum. OK, lansăm toate alea în același timp. Evrika? Nu chiar, dar aproape. De ce continuă oamenii să pirateze?

Pentru că e mai simplu. Stai în fund la calculator și descarci filmul de undeva. Sigur că e la fel de simplu să cumperi online, dar vine linkul de download instant? Vă spun eu, în România (și în multe alte locuri ale lumii, că nu suntem noi ultimii proști) nu vine.

Pentru că e mai sigur. Nu-ți vine să dai 10-30-50 de euro (mai ales dintr-un salariu de 300-500) pe ceva numai după ce ai văzut un trailer. E tot vina ălora cu $$ sub fund, pentru că ei au inventat reclama mincinoasă sau, în cel mai bun caz, overpromising. Eu m-am fript așa de câteva ori, când m-am trezit că am aruncat banii munciți de mine pe niște porcării cu trailer wow și conținut bau.

Pentru că e mai ieftin. Să mergi la cinema e frumos, dar e o ieșire în oraș și subțiezi portofelul cu biletul de film, costurile superumflate ale unor amărâte de floricele, ești forțat să bei Cola când tu preferi Pepsi (sau invers), nu găsești ceva light nici să dai cu tunul, după sau înainte ți-e foame și vrei să mănânci ceva de 8 ori mi scump ca acasă și tot așa, pentru un film văzut în doi rămâi fără banii cu care ai umple coșul la supermarket.

Pentru că riscul de a fi prins e mic, „toată lumea face așa”. Cu cine începe poliția? Cu Gigi care a tastat seriale-tari-si-subtitrate-cool.net și s-a uitat la tot House într-un weekend? Cu cel care a făcut site-ul seriale-tari-si-subtitrate-cool.net, care doar embeduie din peteava.ro și face SEO de-l doare emisfera stângă? Cu peteava.ro, care lasă oamenii să urce și să embeduie ce vor, cum naiba să-i verifici pe toți? Cu ăia care urcă media, care-s mulți și greu de găsit, prinde orbul, scoate-i ochii?

Astea-s numai câteva motive.

Și, în loc ca indivizii cu SOPA să învețe cum ar trebui gătite lucrurile și să iasă odată din cercul ăsta vicios, ei fierb și mai multă SOPĂ.

Cum să faci să câștigi bani într-o lume a pirateriei globale?

Simplu. Mai mult live și mai des și cu mai puține fițe, mai puțin suport fizic și doar ca ceva pentru colecționari, cu mai mult decât un CD și o copertă, mai puține trailere overpromising, mai multe piese demo, mai multe piese la vânzare online la bucată, nu la album, lansări simultane și gata cu prostia aia cu „this video is not available in your country” și așa mai departe.

Nu poți opri tăvălugul ăsta. Pur și simplu, nu există destulă forță polițienească și judiciară să prindă, să închidă, să judece, să rețină și să hrănească 7, hai nu 7, dar 5 tot sunt, miliarde de pirați informatici.