Umblă din casă în casă în căutare de… copii!

Tocmai ce terminasem de tăiat și pudrat cu zahăr și scorțișoară o budincă de brânză dulce cu tăiței și stafide, că a sunat soneria. A venit omul acasă, îmi zic, așa că mă duc să deschid. În ușă, o mărunțică plină de hârtii și de zăpadă, cu un zâmbet încurcat. Sparg gheața și zic „da, cu ce vă ajut?” Mă gândeam că poate e de la vreo fundație și cere ajutor pentru cei înzăpeziți. Nici vorbă!

image

Budincă de brânză dulce şi stafide

Mi-a spus că e profesoară la școala de care aparține zona în care stau, că trebuie să facă recensământul copiilor și că trebuie să îmi dea o foaie informativă cu modalitățile prin care se poate înscrie un copil la școală, „că, știți, noua lege… grupa zero…” Și-a cerut de vreo zece ori scuze că mă deranjează și de tot atâtea ori scuze că trebuie să mă întrebe de nume și de data nașterii și de numele meu și al soțului. De tot atâtea ori i-am spus că nu e vina ei și că legea nouă e o tâmpenie cu care o să stăm pe cap cel puțin până se găsește careva mai cu creier să o schimbe.

Eu sunt – de obicei – extrem de deranjată când îmi sună cineva la ușă neanunțat. Pe administratorul de bloc am reușit să-l sperii și să-l conving să nu mai îndrăznească să apară fără telefon în prealabil, iar omul e dintre cei căliți în ale nesimțirii și tupeului de modă veche (gen șef de cadre). Popa nu mai vine cu botezul, martorii lui Iehova nici atât, mormonii lui Franks nici vorbă. Poștărița e privilegiată, ea poate să vină nechemată, ăsta e jobul ei și asta e. Dar, în rest, sunt un grumpiloi.

Ei bine, pe biata profesoară nu am avut cum să mă supăr. Îmi venea să-i fac o ciocolată caldă și să-i dau o porție de budincă. Era plină de zăpadă și de hârtii. Și își cerea scuze. Cu fiecare întrebare își cerea scuze.

Cum să mă supăr pe cineva care e obligat – de un Minister al Educației operat de niște incompetenți după o lege făcută de niște incompetenți – să umble din casă în casă, fără să aibă măcar o listă, în căutare de copii?

Cum să mă supăr pe cineva cu atât de mult bun simț?

Cum să mă supăr pe cineva obligat să umble prin nămeți, după programul de lucru (deci în timpul care în mod normal trebuia să fie liber!), pentru că niște tâmpiți n-au fost în stare să facă ceva cu datele pe care mi le cer mie, cetățean, la fiecare drum nenorocit pe care îl fac – tot forțat și aiurea – pe la ghișeele statului?

Cum să trimiți profesorii din casă în casă să caute copii?

Cât de incompetent poți să fii, ca stat, să nu poți să alcătuiești o amărâtă de bază de date? Datele copilului meu se găsesc peste tot în sistem – tot ce trebuia să facă aparatul de stat, așa bont și neuns cum este, era să aplice niște filtre nenorocite într-o bază de date! Chestie de câteva minute, nu mai mult. Nu să trimită oameni aiurea pe străzi, într-o aventură care poate să dureze ore în șir, dacă nu zile! Și nu în plin cod portocaliu, portocaliii portocaliilor!

image

Strada mea, cu maşini îngropate în zăpadă.

Anunțuri

Ilegal să știi ce ai în burtă

„Femeile insarcinate ar putea astepta pana la nastere ca sa afle daca vor avea fetita sau baiat. Consiliul Europei a adoptat un proiect de rezolutiie prin care le cere medicilor sa nu mai dezvaluie sexul copilului, inainte de nastere.” De aici.

Bine, mă. Și eu cum pregătesc camera copilului, de exemplu, dacă nu știu ce e? Să mă apuc de zugrăveală roz cu o bidinea într-o mână și orătania de o săptămână, urlând, în alta? Plus că e probabil toxic pentru copil să respire aerul dintr-o casă în renovare… Sau propune Consiliul Europei să aștept până crește (ai cu totul altele de făcut când e plodul mic, numai de zugrăvit nu-ți arde), când oricum nu mai are importanță camera aia, că a trecut vârsta de pereți cu crocodili și pat cu Spiderman?

Chestia e că perioada de dinainte să apară plodul pe lume este singurul timp liber sau măcar mai liniștit pe care îl mai au bieții părinți și chiar e o plăcere a așteptării să pregătești camera copilului. Stai și cauți (liniștit!) mobila potrivită, de exemplu. Ați fost vreodată la cumpărături cu un copil mic? E horror! Dacă e foarte mic, la un monent dat urlă, face pe el și miroase de îți mută nasul și oricum nu ai mâinile libere, că împingi de cărucior și ți se ia de cumpărat – iei repede ce-oi lua și pleci din magazin. Dacă e mai mare, întinde mânuțele (cred că au, ca muștele, lipici pe degete!) și dă jos chestii din rafturi sau apucă tot ce prinde, numai ca să atingă ceva. Dacă e umblător, ai pus-o. Nu te mai poți uita după ce ai de cumpărat, că trebuie să stai cu ochii după plod, las’ că să nu ea jos ceva, dar să nu cadă marfă pe el sau, mai rău, să nu dispară, ca să ai ce căuta disperat/ă și cu tensiunea în vârful capului. Dacă e mai mare, te ustură în buget, că au un talent fantastic să vrea cea mai scumpă jucărie, de obicei și cea mai inutilă, dar cu reclamă pe Minimax.

Deci, da. Cu plodul de față, dispare total plăcerea de a cumpăra – visând la cum o să fie – jucărioare, hăinuțe, accesorii (căruț la culoare, scaun de mașină la fel, lenjeria de pat, tablouri, alte decorațiuni), toate în funcție de ce știi că ai în burtă. Dacă nu știi, ai unica posibilitate de a aranja camera cât se poate de neutru și să amâni hăinuțe, accesorii, chiar și patul, că sunt paturi-mașinuță, pentru băieței și paturi cu zeci de inimioare și zâne pictate, pentru fetițe. Iar amânarea nu e bună. Odată apărut copilul, nu-ți mai arde de poezie – ai capul mare și nedormit, griji cât încape și banii se duc ca la poker.

Dacă niște capete nu prea luminate din UE au impresia că e normal să interzică ceva ca să prevină nu știu ce practici abuzive, eu mă gândesc serios să emigrez pe o insulă pustie. Înseamnă că, în ritmul ăsta, or să interzică cuțitele de bucătărie, că dacă omori pe cineva? Sau berea, că dacă abuzezi și devii alcoolic? Cred că și săpunul ar trebui interzis, că dacă aluneci pe el în cadă și îți spargi capul? Cel mai bine, toți cetățenii să stea în buncăre capitonate și în cămăși de forță, să nu carecumva să miște și să se omoare unii pe alții sau pe ei înșiși!

Să interzici ceva ce poate fi folosit de majoritate cât se poate de pozitiv, pentru că unii abuzează, mi se pare ultimul hal de prostie.

Că veni vorba… La fel cu Androidul meu… imaginați-vă că unul dintre cele mai deștepte telefoane de pe piață (îți ia pulsul, îți arată punctele cardinale, se face, la nevoie, nivelă, fir cu plumb, televizor, radio, laptop, ia mailuri, sună pe skype, măsoară cât și cum dormi, te asistă când faci sport, te asistă când faci jogging, numără kilometri și traseele parcurse, are GPS, îl poți găsi dacă ți l-a furat careva, fără să fie nevoie să ai vreun soft special instalat pe el etc etc etc) e setat din fabrică… să nu permită înregistrarea unei convorbiri telefonice! Ca să nu cumva să înregistrezi fără să știe ăla de la capătul celălalt al firului! E absurd, eu am luat interviuri telefonic – evident spunând intervievatului cum am să procedez și cu acordul explicit. Să-mi spună mie ăștia care au copt prostia asta cu neînregistratul cum iau eu un interviu telefonic cuiva care trăiește pe cealaltă parte a planetei? Dau 3000 de euro pe avion, numai ca niște unii să nu poată să înregistreze pe careva fără știrea lui? Stupid!

Toate interdicțiile merg pe un sistem greșit din start – prezumția de vinovăție! Practic, statele care interzic din reflex presupun că cetățenii sunt tâmpiți, hoți, abuzivi, violenți etc, iar cei deștepți, cinstiți, corecți și pașnici ar fi excepția. Stupid, repet. Numai religiile presupun din start că omul e păcătos și trebuie să fie pedepsit sau să se autopedepsească! Dacă așa ar sta lucrurile, societatea umană s-ar prăbuși în haos. Regula statistică este că majoritatea nu comite abuzuri, ci o minoritate scăpată de sub limitele social acceptate. Prin urmare, interdițiile cu rol de prevenție sunt greșite din start.

Sper ca tâmpenia asta să nu fie aprobată și să fie mai mulți oameni inteligenți în consiliul ăla.